Eşti aici

CCA suspendă dreptul de a difuza publicitate unor posturi tv care au comis încălcări grave în reflectarea campaniei electorale

25 Noiembrie 2016
3420 de afişări
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) și-a înăsprit sancțiunile față de radiodifuzorii care au continuat să încalce legislația audiovizuală, precum și normele deontologice și jurnalistice în reflectarea campaniei electorale. Astfel, în ședința de vineri, 25 noiembrie, patru posturi TV au fost lipsite de dreptul de a difuza publicitate timp de trei zile (72 de ore), iar altele au fost pedepsite cu amendă maximă. Membrii CCA și-au  bazat deciziile pe rezultatele celui de-al treilea raport de monitorizare a 14 posturi tv în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2016.
 
Autoritatea de reglementare a audiovizualului a decis să suspende dreptul de a difuza publicitate pe parcursul a trei zile posturilor de televiziune  „Publika TV”, „Accent TV”, „NTV Moldova” și „Jurnal TV”. Alte două posturi  - „Prime TV”și „Ren Moldova” - au primit amendă maximă, de 5400 de lei; iar postului TV7 i s-a aplicat amendă minimă.

Potrivit raportului CCA, în recenta campanie electorală, de un comportament echilibrat și imparțial au dat dovadă posturile PRO TV și Moldova 1.
 
În cazul postului „Prime TV”, opiniile membrilor CCA s-au împărțit. Acest post a difuzat reportajul despre cei așa-numiți 30 de mii de refugiați sirieni, care ar fi trebuit să fie aduși în Moldova, dacă la postul de președinte ar fi fost aleasă candidata Maia Sandu. În opinia membrei CCA Olga Guțuțui, pentru difuzarea unor astfel de falsuri  mediatice postul „Prime TV”  ar fi trebuit de asemenea să fie sancționat cu suspendarea temporară a dreptului de a difuza publicitate. „Este foarte grav ceea ce s-a întâmplat și nu s-a venit cu o dezmințire; falsurile mediatice se soldează cu incitarea la ura in societate”, a atras atenția Olga Guțuțui.

Un alt membru al CCA, Dragoș Vicol, de asemenea, a fost de părerea că reportajul în cauză „a făcut vâlvă în societate” și că „informația nu a fost veridică”, dar a pledat pentru o pedeapsă mai blândă pentru acest post, și anume, amenda maximă, motivând că „în afară de această regretabilă derogare, „Prime” nu a mai comis și alte derogări”.

Un alt subiect de discuție între membrii CCA a fost termenul de suspendare a publicității. Dragoș Vicol a propus ca acest termen să fie de 72 de ore, iar Nicolae Damaschin a pledat pentru termenul de 24 de ore, motivând că „CCA nu este organul care stă cu bâta în mână”. Președintele CCA, Dinu Ciocan, de asemenea, a pledat pentru un termen mai mare. În cele din urmă, membrii CCA au votat unanim pentru termenul de 72 de ore.

Unii membri ai CCA au încercat să vadă partea bună a lucrurilor, alții însă au pledat pentru sancțiuni mai dure.

„Dacă unele posturi tv nu au făcut partizanat, înseamnă că se poate. În ceea ce ține de pedepse, eu cred că CCA nu trebuie să fie un jandarm, dar un coordonator”, a subliniat Iurie Colesnic.

„Am făcut eforturi mari să văd partea plină a paharului, dar nu am reușit. Susțin ideea cu suspendarea publicității în cazul posturilor care au dezinformat, nu doar manipulat”, a afirmat membra CCA Mariana Onceanu-Hadârcă. În opinia ei, posturile tv care au încălcat articolul 6, punct. 1 al Codului audiovizualului, prin difuzarea mesajelor grupului de preoți conduși de episcopul de Bălți și Florești Marchel, de asemenea, sunt pasibile de pedepse pentru incitare la ură. Mariana Onceanu-Hadârcă a propus ca posturile în cauză să fie sancționate separat pentru această derogare.

Dinu Ciocan a considerat totuși că posturile care au încălcat acest articol din Cod au fost deja sancționate și că nu e nevoie de sancțiuni suplimentare.

Reamintim că, anterior, două organizații de media – Centrul pentru Jurnalism Independent și Asociația Presei Independente - au cerut demisia președintelui Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Dinu Ciocan, și a membrilor CCA care nu au aplicat în mod corespunzător legea față de radiodifuzorii ce au încălcat prevederile Codului audiovizualului în campanie electorală, prejudiciind astfel  dreptul cetățeanului la informație obiectivă. Directorii executivi ai celor două organizații de media, Nadine Gogu și Petru Macovei, au atras atenția că în ședința precedentă a CCA, din 11 noiembrie, sancțiunile nu au fost aplicate gradual, în conformitate cu prevederile Codului audiovizualului.