Presa a scris despre regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii privind modul de acces în instanțele de judecată, care conținea norme restrictive privind participarea mass-mediei la ședințele publice. Ulterior, CSM l-a suspendat, dar nu se știe soarta de mai departe a acestui document restrictiv, din moment ce nu a fost anulat.
Un alt motiv de îngrijorare pentru mass-media a fost pachetul de legi cu privire la reformarea Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) în Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care a exclus obligația CNI de a se autosesiza la semnalele apărute în presă.
În context, să nu uităm nici de iregularitățile care au devenit din ce în ce mai frecvente – unor jurnaliști nu li s-a permis accesul în incinta instituțiilor publice, alții au fost agresați verbal în timp ce își exercitau meseria.
Toate acestea se răsfrâng negativ asupra activității presei. Iată de ce am considerat necesar să discutăm tema și în cadrul unui MediaRing. Iar în calitate de invitat vom avea o persoană care se află aproape atât de sistemul judiciar, cât și de domeniul mass-media.
Avocata Tatiana Puiu a acordat ani la rând suport juridic unor instituții media sau jurnaliști ale căror drepturi au fost încălcate. Mai mult decât atât, a asistat unele cazuri în judecată și a câștigat procesele. De aceea am considerat că va putea răspunde la toate întrebările legate de respectarea drepturilor jurnaliștilor și a normelor legale ce reglementează mass-media.
Așteptăm întrebările dumneavoastră pentru avocata Tatiana Puiu timp de o săptămână – (2 – 9 decembrie) la adresa electronică: mediaazi.ring@gmail.com.