Ro
En
Рy
directoarea ziarului „Expresul”
„Câinii latră, caravana trece”, probabil așa și-o fi zis, cu ani în urmă, responsabilii de la Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”, cu referire la relația cu redacțiile publicațiilor periodice din Republica Moldova.
Argumente în favoarea afirmației respective sunt cu duiumul. Eu mă voi referi doar la câteva exemple din propria experiență. În anul 2007, inițiam la Ungheni o nouă publicație periodică, „Expresul”, care avea să devină, în scurt timp, regională, fiind distribuită în raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași. Chiar din start, atunci când am încheiat primul contract cu „Poșta Moldovei”, am fost sfătuită „prietenește” de către șefa de atunci a Centrului de Poștă din Ungheni: „Vedeți ce scrieți, căci s-ar putea întâmpla ca ziarul să nu fie distribuit”. Reamintesc: era anul 2007, iar la guvernare era Partidul Comuniștilor.
Este adevărat, niciodată, în anii care au urmat, nimeni de la „Poșta Moldovei” nu a intervenit și nu ne-a arătat din deget din cauza vreunui material jurnalistic pe care l-am publicat. Au intervenit, însă, și foarte brutal, în momentul în care ziarul „Expresul” a ajuns la Nisporeni, în anul 2011. De fapt, atunci s-a produs o fuziune între redacția ziarului raional din Nisporeni „Gazeta de Vest” și „Expresul de Ungheni”, din care a și rezultat ziarul regional „Expresul”. Urmare a acestei fuzionări, abonații la „Gazeta de Vest” urmau să primească, începând cu 30 septembrie (trei luni), „Expresul”.
Centrul de Poștă Nisporeni a fost anunțat oficial (în scris) despre aceasta. Au fost anunțați, așa cum prevedea contractul, și cititorii – în ultima ediție a „Gazetei de Vest”.
Cu toate acestea, după ce am prezentat tot tirajul la Centrul de Poștă Nisporeni, pe data de 29 septembrie, ni s-a spus - oral, fără a ni se prezenta o avertizare în scris - că nisporenenii nu vor să citească „Expresul”. Asta – în condițiile în care abonații respectivi nici măcar nu au văzut noua publicație!
Încercările noastre de a clarifica situația nu au avut sorți de izbândă, noi confruntându-ne, de fiecare dată, cu o atitudine foarte rezervată. La întrebările și solicitările noastre, ni se răspundea cu iritare în glas sau eram trimiși de la un angajat la altul.
Am decis să ne adresăm, pentru a clarifica situația, la „Poșta Moldovei”. Peste două săptămâni, am primit un răspuns despre nimic, gen: „A fost creată o comisie care va examina cazul…”, semnat de directorul de atunci, Vladimir Ceban. Atât.
Cum s-ar zice, nimic nou sub soare. Au mai fost și alte situații de acest gen.
În anul 2015, tam-nisam, ne trezim cu o amendă de 500 de lei din partea Întreprinderii „Poșta Moldovei”. Cică, pentru faptul că ziarul „Expresul” a fost adus de la tipografie cu o întârziere de două ore față de ora prevăzută în contract. Nu a fost întocmit niciun proces-verbal vizavi de această „încălcare”, nu am fost anunțați despre acea întârziere. Pur și simplu, „Poșta Moldovei” nu ne-a mai transferat 500 de lei din banii prevăzuți pentru abonare. Zadarnice au fost încercările noastre de a clarifica situația. Angajații contabilității trânteau receptorul de fiecare dată când le solicitam procesul-verbal sau un alt document ce ar fi confirmat că „Expresul” a fost adus cu întârziere la poștă. Nu a reacționat în niciun fel nici conducerea poștei. Chiar dacă s-a implicat și Asociația Presei Independente pentru a clarifica situația, nu am reușit nimic.
Abonarea: cine-mparte, parte-și face
Un subiect aparte, foarte dureros de altfel, e și abonarea. Tirajul ziarelor scade din an în an, mai ales că au apărut surse noi de informare, iar Internetul își face loc tot mai mult pe piața informațională, inclusiv din Republica Moldova. Din moment ce nu trebuie să plătești niciun ban pentru a accesa un site și a citi orice știre sau interviu, sigur că publicațiile periodice nu vor mai fi la mare căutare. Conform unei analize pe care am efectuat-o în anul 2016, peste 65% din cei ce se abonează la ziare și reviste sunt pensionarii și persoanele din mediul rural. Adică, cei pentru care Internetul rămâne încă inaccesibil.
Cu pensionarii e o poveste aparte. Aceștia, pe lângă faptul că nu prea știu ce înseamnă un calculator și, implicit, nu au posibilități să se folosească de Internet, mai și sunt șantajabili. Marea majoritate dintre ei depind de... „Poșta Moldovei”, căci anume prin oficiile de poștă sunt distribuite pensiile. Vă veți întreba ce legătură au pensiile cu șantajul? Cea mai directă. Cel puțin, în ceea ce privește abonarea. Orice poștaș poate, la ora actuală, să facă zeci, dacă nu sute de abonamente la ziarul X sau Y, dacă i se ordonă. Simplu de tot: te duci la om acasă și-i spui: ”Nu te abonezi la ziarul X, nu vei primi pensia”. Și omul se abonează.
Dacă, ipotetic vorbind, de mâine toți pensionarii din Republica Moldova și-ar primi pensiile pe carduri bancare, tirajele majorității ziarelor ar scădea drastic, iar unele publicații periodice ar dispărea în câțiva ani. Ce e mai bine? Să rămânem cu tiraje mici și cu tot mai puține ziare sau să închidem ochii și să mergem înainte, conștienți fiind de faptul că numai așa multe ziare pot să-și mențină tirajele și, implicit, să se dezvolte?
Se știe că, la ora actuală, majoritatea redacțiilor anunță concursuri pentru poștași în campaniile de abonare. Credeți cumva că vreun poștaș perfectează zeci și chiar sute de abonamente după lungi discuții cu oamenii, pentru a-i convinge că o publicație sau alta e cea mai bună și merită să fie citită? Eu nu cred.
Contractele
Durerea de cap a editorilor o reprezintă contractele cu „Poșta Moldovei”. An de an, apar noi „chichițe”. Cea mai recentă - impunerea barcodurilor pentru publicațiile periodice. Pe la mijlocul lunii aprilie, redacțiile au fost anunțate că, începând cu 1 mai, ziarele trebuie să aibă obligatoriu barcoduri. În caz contrar, nu vor fi puse în vânzare. Cel puțin, redacția „Expresul” a fost anunțată, ca de obicei, în mod oral, fără nicio explicație.
În consecință, a trebuit să depunem eforturi suplimentare, inclusiv financiare, pentru a soluționa problema. Chiar dacă, în 2009 obținusem barcodul – așa erau regulile în acel an – ulterior am renunțat, pentru că era o simplă formalitate, pentru care, însă, trebuia să plătim. Am anunțat atunci oficial, printr-o scrisoare, Camera Națională a Cărții, instituția care eliberează acest barcod. Cu toate acestea, acum, când „Poșta Moldovei” a impus din nou regula respectivă, Casa Națională a Cărții ne-a obligat să plătim pentru toți anii anteriori. În total, 1890 de lei.
Astfel, ne-am pomenit între ciocan și nicovală. Dacă refuzi să plătești și pentru anii trecuți, nu ți se oferă un nou barcod. Cel vechi fusese anulat. Dacă nu ai barcod, poșta nu acceptă ziarele pentru vânzare. Unde mai pui că în a doua jumătate a lunii aprilie, am avut parte și de multe zile libere, dat fiind sărbătorile pascale. Cunosc colegi care nu au reușit să obțină acest barcod în timp util, iar unii dintre ei erau pe cale de a renunța la vânzarea de ziare.
În ceea ce privește contractele cu „Poșta Moldovei”, acestea nu se negociază.
Se știe că „Poșta Moldovei” deține, la ora actuală, monopolul la abonarea și distribuirea ziarelor și revistelor. Și, ca orice monopolist, se comportă ca atare. Adică, dictează. Dacă vrei să mergi înainte, trebuie să accepți condițiile care ți se impun. Nu există alternativă. Cel puțin, pentru moment.
Ce-i de făcut?
S-a tot discutat despre crearea unei noi structuri ce s-ar ocupa de distribuirea publicațiilor periodice. Dar, în condițiile Republicii Moldova, este aproape imposibil s-o creezi. Cheltuielile ar fi foarte mari, iar veniturile – minime.
Asociația Presei Independente a avut numeroase tentative de a discuta cu reprezentanții Întreprinderii „Poșta Moldovei”, au fost făcute numeroase declarații cu privire la relația redacțiilor cu această structură. Nu s-a schimbat nimic. De fapt, „Poșta Moldovei”, care este o instituție de stat, nici nu mai reacționează la criticile care îi sunt aduse. Nu răspunde nici la declarațiile editorilor de ziare sau ale organizaților media.
P.S.: Nu am vorbit despre întârzierile dese cu care se aduc ziarele la abonați, despre faptul că, uneori, pot fi distribuite publicațiile periodice o dată la două-trei săptămâni în loc de săptămânal, despre aceea că se mai întâmplă ca un abonat să nu primească publicația preferată câte o lună sau chiar mai mult. Explicațiile, după mine, sunt puerile: salariile poștașilor sunt foarte mici, astfel că este imposibil să angajezi oameni responsabili. În schimb, redacțiile plătesc cu vârf și îndesat pentru distribuire.
_________________
Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar pozi’ia USAID sau a Guvernului SUA.
