27 Iulie 2017
1225 de afişări
Organizațiile neguvernamentale de media condamnă cazurile tot mai frecvente de impunere a unor restricții de către autoritățile statului în ceea ce privește accesul presei la evenimentele de interes public.
Astfel, miercuri, 26 iulie, fotoreporterului Constantin Grigoriță i-a fost interzisă participarea la întâlnirea Președintelui Igor Dodon cu reprezentanţii mass-media, organizată la vila prezidențială de la Condrița, deși jurnalistul a întrunit toate condițiile solicitate de Președinţie.
Considerăm inacceptabilă admiterea selectivă a reprezentanților mass-media la asemenea evenimente. Legislația media garantează dreptul jurnalistului de a obţine şi a difuza informaţii, de a face imprimări audiovizuale, a filma şi a fotografia, iar refuzul neîntemeiat de a asigura accesul jurnaliștilor constituie o formă de discriminare și un abuz. Atenționăm că asemenea practici sunt contrare convențiilor internaționale în domeniul mass-media și principiilor presei libere.
Reamintim organizatorilor acestui eveniment că împiedicarea intenţionată a activităţii mass-media sau intimidarea pentru critică sunt sancționate și de Codul Penal al Republicii Moldova.
Solicităm Președinției Republicii Moldova și personal Președintelui Igor Dodon să explice public cauzele neadmiterii fotoreporterului Constantin Grigoriță. Cerem instituțiilor statului să dea dovadă de transparență și să-și construiască relația cu presa pe baze de încredere reciprocă.
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Telejurnaliștilor Independenți
Comitetul pentru Libertatea Presei
Asociația Presei Electronice
Centrul de Investigații Jurnalistice
Centrul ”Acces-Info”