Eşti aici

Apel public al postului de televiziune Moldova 1 în legătură cu protestele din 17 septembrie

19 Septembrie 2017
1272 de afişări
Administrația postului public de televiziune Moldova 1 a lansat un apel prin care își exprimă dezacordul față de încercările partidelor politice Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) „de a discredita și defăima imaginea televiziunii naționale prin intermediul unor acțiuni agresive de pressing și de imixtiune în politica editorială”.

Directorul Ecaterina Stratan crede că Moldova 1 este ținta unor acuzații nefondate încă de la lansarea protestelor PPDA. Stratan susține că lucrurile au recidivat în timpul protestului din 17 septembrie și că liderii politici ai ambelor partide politice ar fi promovat mesaje agresive și calomnioase la adresa postului.

În acest context, Moldova 1 a făcut apel către organismele internaționale și organizațiile de media să ia atitudine în legătură cu „presiunile asupra postului public național”.

Partidele politice din Opoziția extra-parlamentară PAS și PPDA au organizat duminică, 17 septembrie, proteste antiguvernamentale în fața Parlamentului din Chișinău, care au continuat apoi la sediul postului de televiziune Moldova 1.

Participanții la protest au adoptat o rezoluție prin intermediul căreia au solicitat  „depolitizarea instituției publice naționale a audiovizualului Teleradio-Moldova, cu oferirea timpului de antenă Opoziției extra-parlamentare cu reală susținere populară, cel puțin o dată în săptămână, în ore de maximă audiență, în vederea expunerii propriei poziții asupra situației social-politice din țară”.

În cadrul unei conferințe de presă, susținute luni, 18 septembrie, liderii PAS și PPDA au reiterat solicitarea către conducerea postului public Moldova 1 de a li se acorda o oră de emisie pe săptămână. Aceștia au afirmat că, în cazul în care televiziunea publică nu va veni cu un răspuns pozitiv până vineri, sau va veni cu un răspuns negativ, cele două formațiuni își rezervă dreptul să reia protestele.