Eşti aici

CCA a avertizat public mai multe posturi TV pentru nerespectarea prevederilor legale privind difuzarea produsului autohton

16 Noiembrie 2017
889 de afişări
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a avertizat public, în ședința din 13 noiembrie, posturile de  televiziune Exclusiv TV, Ren Moldova, Canal 3, CTC Mega, N 4, RTR Moldova, NTV Moldova pentru nerespectarea obligațiilor de a difuza minim 8 ore de produs autohton. Sancțiunile au fost aplicate în urma monitorizării a 31 de posturi din Moldova pe parcursul a 24 de ore.

Rezultatele monitorizării au arătat că, din cele 31 de posturi monitorizate, doar 14 posturi de televiziune difuzează produs autohton cel puțin opt ore din volumul zilnic de emisie, exclusiv în intervalul orelor 06.00 - 24.00.

Potrivit CCA, radiodifuzorii monitorizați pot fi împărțiți în trei categorii: posturi care au câte 7-8 ore de produs autohton; posturi care sunt aproape de această cotă – 5-6 ore de produs autohton; și radiodifuzori care au cate 3-4 sau mai puține ore de produs autohton.

Raportul CCA mai constată că în perioada de monitorizare, postul de televiziune Exclusiv TV nu a avut nicio oră de produs autohton, iar Ren Moldova – doar 50 de minute. Ambele posturi TV vor fi supuse unei monitorizări suplimentare, pentru a vedea în ce măsură aceștia își respectă concepția generală a serviciului de programe.

Despre noile prevederi privind protejarea patrimoniului lingvistic și cultural-național, care au intrat în vigoare la 1 octombrie curent, s-a discutat și la ediția a treia a Forumului Mass-media din Moldova, care a avut loc pe 14 și 15 noiembrie. Între altele, expertul media Ion Bunduchi a criticat modul de gestionare a domeniului audiovizualului de către CCA în ceea ce privește respectarea volumului de produs autohton, creat de radiodifuzorii din Moldova.
 

„La ce bun toți radiodifuzorii trebuie să producă, de la 1 octombrie, 8 ore de produs autohton, dacă cineva produce, dar cineva nu produce, iar cel care nu produce nu este sancționat? Am auzit că autoritatea de reglementare ar fi de partea radiodifuzorilor, ca nu cumva să dispară din peisajul mediatic... Ei bine, normal ar fi ca autoritatea de reglementare să fie de partea legii. Dacă creăm precedente, atunci deschidem cutia Pandorei și va fi foarte dificil să implementăm prevederea”, a afirmat Bunduchi.
 
Reamintim că, din 1 octombrie 2017, au intrat în vigoare noile modificări la Codul audiovizualului privind protejarea patrimoniului lingvistic și cultural-național. Radiodifuzorii sunt obligați să difuzeze produs autohton cel puțin 8 ore din volumul zilnic de emisie în intervalul orelor 06.00 - 24.00. Totodată, cel puțin 6 ore din produsul autohton trebuie să fie difuzat în orele de maximă audiență, dintre care cel puțin 4 ore – în limba română.  

Sancţiunile pe care le riscă radiodifuzorii pentru  nerespectarea  legislației sunt aplicate gradual - de la avertizare publică până la suspendarea licenței de emisie sau a autorizației de retransmisie. De asemenea, radiodifuzorii care retransmit serviciile de programe ale unor posturi de radio sau TV din străinătate și nu vor avea 8 ore de produs autohton nu vor putea difuza spoturi publicitare.