Eşti aici

Petru Macovei: CCA a sancționat selectiv posturile TV care au încălcat legea la capitolul produs autohton

22 Noiembrie 2017
2677 de afişări
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a sancționat săptămâna trecută în ședință publică șapte posturi de televiziune pentru nerespectarea obligațiunii de a difuza cel puțin opt ore de produs autohton din volumul zilnic de emisie. Totodată, alte zece posturi de televiziune, care, de asemenea, nu au difuzat volumul de content necesar - nu au fost sancționate de CCA. Expertul media Petru Macovei califică aceasta atitudine a CCA drept una selectivă și discriminatoare în raport cu posturile sancționate și crede că instituția a protejat anumite posturi de televiziune.

Datele monitorizării au arătat că, din cele 31 de posturi monitorizate, doar 14 difuzează produs autohton cel puțin opt ore din volumul zilnic de emisie.

Astfel, CCA a avertizat public  posturile de televiziune „Canal 3”, „CTC Mega”, „N 4”, „RTR Moldova”, „NTV Moldova”, precum și „Exclusiv TV” și „Ren Moldova” pentru faptul că nu au difuzat volumul necesar de content autohton.

Alte posturi nu au fost sancționate, deși, de asemenea, au admis abateri de la Codul audiovizualului. Astfel, la postul de televiziune Prime volumul zilnic al produsului autohton a constituit doar 04 ore 59 min. 25 sec., iar în orele de maximă audiență - 04 ore 15 min. 05 sec., dintre care în limba română – 03 ore 53 min. 58 sec. La fel,  la postul de televiziune Canal 2, volumul zilnic al produsului autohton a constituit 06 ore 09 min. 53 sec., iar în orele de maximă audiență acesta a constituit 03 ore 50 min. 59 sec., dintre care în limba română – 03 ore 50 min. 59 sec.

„TV-Prim” a avut în perioada monitorizată un volum de produs autohton de 04 ore 58 min. 08 sec; PRO TV CHIȘINĂU - 07 ore 27 min. 05 sec., iar în orele de maximă audiență - 05 ore 17 min. 51 sec.

Potrivit Raportului de monitorizare, unele posturi tv au difuzat mai mult de opt ore de produs autohton, dar nu au avut numărul de ore prevăzut de lege pentru a fi difuzat în orele de maximă audiență (cel puțin 6 ore din produsul autohton) sau în limba română (cel puțin 4 ore – în limba de stat în orele de maximă audiență). Sub acest aspect, normele legale au fost încălcate de TV 8 (volum total de 10 ore 10 min. 24 sec; difuzare în orele de maximă audiență în limba de stat  - 03 ore 11 min. 34 sec.); Euro TV – (volum total de produs autohton 10 ore 15 min. 18 sec., iar în orele de maximă audiență 05 ore 51 min. 22 sec); Accent TV (produs autohton de 08 ore 50 min., dar în  orele de maximă audiență - 05 ore 18 min. 08 sec., dintre care în limba de stat – 03 ore 34 min. 43 sec).

ITV,  SOR TV și TV-Găgăuzia, de asemenea, au încălcat prevederile legale, fie la volumul de  produs autohton difuzat în orele de maximă audiență, fie la volumul de produs autohton în limba română.

Expertul media Petru Macovei consideră că CCA a sancționat selectiv posturile care nu au respectat volumul de produs autohton:
„Din punctul meu de vedere, categoric este vorba de o atitudine selectivă a CCA pentru anumiți radiodifuzori. Absolut toți care au încălcat norma legală trebuiau să fie sancționați într-un fel sau altul, indiferent dacă e vorba de aplicarea sancțiunii de avertizare sau de alt gen de sancțiuni. Faptul că au fost sancționați radiodifuzorii care sunt patronați, într-un fel sau altul, de către socialiști, și un singur post, Canal 3, care nu este cu acoperire națională, demonstrează că s-a dorit să fie protejate două posturi importante, deținute de către domnul Plahotniuc (Vladimir Plahotniuc, președintele Partidului Democrat - n.r.) -  Prime, a cărui beneficiar direct este domnia sa, și Canal 2, care, la fel, îi aparține, prin interpusul Oleg Cristal. Nu pot să explic această diferențiere a CCA decât prin dorința de a nu-l supăra prea tare pe domnul Plahotniuc.

Totodată, haideți să ne gândim la modul serios. Prime TV este cea mai bogată televiziune din Moldova, cu cea mai mare cotă pe piață și cu cele mai mari venituri din publicitate. Această televiziune cu siguranță are capacitatea să producă produs autohton  în volumul prevăzut de lege. Putem să ne aducem aminte că tocmai deputații din Partidul Democrat au fost cei care  au promovat foarte mult această lege și, iată, că televiziunea care aparține președintelui acestui partid nu respectă legea.

Aș solicita CCA să aibă o atitudine egală și nepărtinitoare față de toți radiodifuzorii. Absolut toată lumea trebuie să se conformeze legii. Iar CCA nu are atribuția de a rescrie legi și de a ierta pe cineva pentru neaplicarea acestora”.