Eşti aici

​CC a decis că legea „anti-propagandă” poate fi semnată de spicherul Parlamentului sau de prim-ministru și l-a suspendat pe președintele Dodon pentru a treia oară

05 Ianuarie 2018
2807 afişări
Curtea Constituțională (CC) a decis instituirea interimatului funcției de președinte al Republicii Moldova în urma refuzului lui Igor Dodon de a promulga repetat legea „anti-propagandă”.

Sesizarea privind instituirea interimatului a fost depusă, pe 4 decembrie, la Curtea Constituțională de către deputatul democrat Sergiu Sîrbu, unul dintre autorii legii menționate, care a cerut ca această cauză să fie examinată în regim de urgență.

CC a constatat că, prin refuzul de a promulga legea „anti-propagandă”, șeful statului a încălcat obligațiunile constituționale și jurământul depus. Înalta Curte a statuat că Dodon era obligat să promulge legea, chiar dacă avea dubii în privința constituționalității acesteia.

Astfel, CC a  decis ca legea în cauză să fie promulgată fie de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, fie de către prim-ministrul Pavel Filip.

Igor Dodon a criticat această decizie și a afirmat din nou că legea „anti-propagandă” „constituie un abuz evident asupra libertății de informare a cetățenilor Republicii Moldova”. Președintele a sesizat, la rândul său, Curtea în privința constituționalității acestei legi.

Proiectul legii „anti-propagandă” a fost votat pe 7 decembrie în lectură finală, însă președintele Dodon a refuzat să promulge documentul și l-a remis Parlamentului pentru reexaminare. Deputații au votat repetat pentru aprobarea proiectului și l-au expediat din nou președintelui țării - potrivit legislației, acesta este obligat să semneze o lege, atunci când îi este trimisă pentru a doua oară.