Eşti aici

Parlamentul de la Chișinău a condamnat, printr-o declarație politică, atacurile mediatice lansate prin intermediul unor televiziuni de la Moscova

08 Februarie 2018
2736 de afişări
Parlamentul Republicii Moldova a votat, în prima sa ședință plenară din sesiunea de primăvară 2018, care a avut loc joi, 8 februarie, Declarația „Privind  condamnarea atacurilor Federației Ruse asupra securității informaționale naționale și amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova”. Pentru aprobarea declarației au votat deputații din fracțiunile PDM, PLDM, PL, din Grupul Parlamentar PE, precum și deputați neafiliați. Fracțiunile PSRM și PCRM au criticat documentul și au părăsit plenul Parlamentului, înainte ca acesta să fie pus la vot.

Textul declarației a fost prezentat de către deputatul PDM Sergiu Sârbu. Între altele, autorii declarației - un grup de deputați din fracțiunea Partidului Democrat din Moldova, Grupul Parlamentar Popular European și neafiliați – și-au manifestat  „îngrijorarea față de intensificarea atacurilor la adresa securității informaționale a țării noastre de către Federația Rusă, lansate prin intermediul unor televiziuni de la Moscova, dar și a unor instituții media din Republica Moldova”.

De asemenea, deputații semnalează practicile negative, manifestate de propaganda rusă și fac trimitere în acest sens la rapoartele de monitorizare internaționale și ale societății civile, care au constatat evoluția îngrijorătoare a fenomenului propagandei. „Republica Moldova a devenit în ultimul timp un poligon al aplicării războiului hibrid împotriva vecinilor din partea Federației Ruse. Astfel, noi trebuie să acordăm o mult mai mare atenție războiului informațional care se poartă împotriva statului nostru", a declarat Eugen Carpov, președintele Grupului Parlamentar Popular European.

Deputata PLDM, Maria Ciobanu, le-a obiectat deputaților PDM că holdingul media, controlat de președintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, retransmite, totuși, emisiuni din Federația Rusă.

Reamintim că, în decembrie 2017, Parlamentul a adoptat Legea anti-propagandă, care interzice retransmiterea pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor informațional-analitice create în statele care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, între care și Federația Rusă. Moscova a reacționat dur, calificând votul deputaților moldoveni drept „un nou atac antirusesc”. Parlamentarii moldoveni consideră „netemeinică” declarația Dumei de Stat de la Moscova.