Cristina Zara, adjuncta Direcției Politici și Relaţii cu Publicul din cadrul CC, a precizat pentru Media-azi.md că „scopul acestei ședințe a fost acumularea informațiilor complementare celor prezentate de către autorii plângerii în vederea determinării necesității inițierii unei investigații”.
Potrivit Legii concurenței, procedura de examinare a cazurilor de încălcare a legislației concurențiale cuprinde examinarea preliminară și/sau investigarea, a precizat sursa citată. „Plângerea data se află la etapa de examinare preliminară, care se efectuează în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii”, a adăugat Cristina Zara.
Contactată de Media-azi.md, Mariana Rață, reprezentanta postului de televiziune TV 8, unul din semnatarii sesizării, a afirmat că, inițial, CC intenționa să se întâlnească separat cu fiecare din reprezentanții celor patru televiziuni, invocând secretul comercial. Aceștia însă au solicitat ca la întrevedere să participe toți semnatarii plângerii, considerând că este dreptul lor să decidă ce anume constituie secret comercial pentru întreprinderea pe care o reprezintă.
Reamintim, că cele patru posturi TV au depus o plângere comună, pe data de 19 ianuarie, la Consiliul Concurenței, în care au acuzat casele de vânzări publicitate - Casa Media și Exclusive Sales House - că ar fi încheiat o înțelegere de cartel, creând astfel abuz de poziție dominantă pe piață. Reprezentanții celor două case de vânzări de publicitate au negat existența înțelegerilor de cartel între ei.