Eşti aici

Autoritățile de la Tiraspol au modificat legislația locală pentru a închide un ziar incomod

13 Februarie 2018
4284 de afişări
Ziarul „Profsoiuznîe vesti” din stânga Nistrului și-a încetat activitatea. Proprietara ziarului și redactoarea-șefă, Ludmila Covali, crede că autoritățile de la Tiraspol s-au răzbunat împotriva ei pentru că publicația nu a susținut actuala putere la ultimele alegeri.

Într-o postare recentă apărută pe o rețea de socializare, Ludmila Covali își ia rămas bun de la cititori, după 25 de ani pe care i-a dedicat ziarului „Profsoiuznîe vesti” din Tiraspol. Potrivit ei, semnificativ este nu doar faptul că ziarul a fost închis, dar și modalitatea prin care s-a făcut acest lucru.

Jurnalista a relatat pentru Media-azi.md că Federația Sindicatelor din stânga Nistrului a venit cu o inițiativă legislativă privind interzicerea utilizării în denumirea publicației a cuvântului sindicat și derivatele acestuia. Astfel că, la sfârșitul anului 2017, autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au modificat legislația locală, obligând organizațiile care vor dori să utilizeze în denumirea lor cuvântul sindicat să ceară acordul Federației Sindicatelor. „Noi ne-am adresat, pe 29 ianuarie curent, pentru a obține această permisiune, dar am fost refuzați. Pe data de 2 februarie, Consiliul Federației Sindicatelor a votat împotriva oferirii dreptului de a utiliza cuvântul sindicat pentru ziarul nostru și astfel a semnat sentința  de condamnare a redacției”, a afirmat redactoarea-șefă a ziarului „Profsoiuznîe vesti”.

Covali susține că problemele au apărut imediat după ce alegerile au fost câștigate de actuala putere. Potrivit ei, a doua zi după alegeri a fost somată să părăsească redacția acestui ziar, iar presiunile au apărut din cauza atitudinii critice pe care publicația a manifestat-o în adresa puterii locale de-a lungul anilor. Totodată, jurnalista a menționat că reprezentanții administrației de la Tiraspol au descurajat mai multe organizații, influențându-le să nu se aboneze la ziar, iar în consecință tirajul publicației s-a redus în jumătate în ultimul an, ajungând la 1500 de exemplare pe ediție. „Această lege a fost adoptată pentru a lichida ziarul nostru și a curăța câmpul informațional al regiunii de o voce incomodă”, susține Ludmila Covali. În opinia sa, în regiune au rămas foarte puține medii independente, „practic doar ziarul „Dobrii Deni” din Rîbnița și Compania teleradio „Novaia Volna”, al cărei director este jurnalistul Grigori Volovoi.

Contactat de Media-azi.md să comenteze cazul, jurnalistul Grigori Volovoi l-a calificat drept „răfuială”. „În opinia mea, s-a procedat astfel pentru a o înlătura pe Ludmila Covali, o jurnalistă incomodă, din postul de redactoare-șefă. Pentru a lichida ziarul au recurs la schimbarea legislației cu ajutorul Sovietului Suprem. E un caz periculos, care arată că puterea este gata să recurgă la orice mijloace, pentru a limita drepturile și libertățile jurnaliștilor și activitatea mass-mediei din regiune”, a declarat Grigori Volovoi portalului nostru.