Eşti aici

Zilele Libertății Presei: Mass-media locală caută soluții de supraviețuire

21 Mai 2018
1260 de afişări
Autoritățile publice ar trebui să acorde o atenție mai mare problemelor din media locală și să dezvolte politici publice durabile în acest sens. Acestea și alte subiecte au fost discutate în cadrul Conferinței „Mass-media locale: Quo Vadis?”, organizată de Asociația Presei Independente, în cadrul Zilelor Libertății Presei.

Peste 40 de manageri de la diverse instituții media regionale s-au întrunit, săptămâna trecută, la Chișinău pentru a identifica împreună soluții la problemele de ordin economic, financiar și editorial cu care se confruntă.

Tudor Iaşcenco, directorul ziarului regional „Cuvântul” din Rezina, a semnalat îngrădirea accesului la informație de către unele administrații publice locale. La fel, majorarea cheltuielilor pentru tipărirea și difuzarea ziarelor, fapt care se răsfrânge negativ asupra situației financiare a redacțiilor din regiuni.

Directorul Executiv al API, Petru Macovei, s-a referit la fenomenul politizării mass-mediei, inclusiv celei locale. Potrivit expertului, politicienii au conștientizat puterea internetului și îl utilizează tot mai mult pentru a manipula publicul. De asemenea, expertul media a subliniat importanța susținerii calității jurnalismului, prin organizarea mai multor programe de instruire pentru jurnaliștii din media locală.

Ludmila Topal, directoarea executivă a Canal Regional, a menționat că radiodifuzorii locali supraviețuiesc în mare parte datorită granturilor obținute din diverse proiecte (circa 60% din venituri); prestarea serviciilor video (25%) și din publicitatea socială (18%), care vine în mare parte de la organizațiile non-guvernamentale. Topal consideră că instituțiile statului ar putea sprijini mass-media regională, dacă ar achita costurile publicității pe care în prezent o difuzează gratuit la posturile locale.

Directorul executiv al Asociației Presei Electronice (APEL), Ion Bunduchi, a subliniat că în țările dezvoltate autoritățile intervin cu politici publice atunci când media locală se confruntă cu anumite probleme. Expertul s-a referit și la modul în care au fost create circumscripțiile uninominale în Republica Moldova, fără a lua în calcul accesul la informație al cetățenilor. „În circumscripții întregi nu există instituții mediatice. Și atunci, cum să fie informat votantul dacă, în cel puțin 11 circumscripții, nu are nici ziar, nici radio, nici televiziune. Cum ne dorim alegeri libere și corecte și un vot informat și conștient?”, s-a întrebat Bunduchi.

Într-o altă ordine de idei, expertul consideră că în legislație ar trebui să fie stipulate reglementări speciale pentru mass-media locală, care nu poate concura în condiții egale cu posturile tv naționale.

La eveniment a participat și deputatul liberal Lilian Carp, care a fost de acord cu constatările jurnaliștilor cu privire la starea presei locale. În opinia deputatului, o parte din probleme ar putea fi soluționate prin încheierea contractelor între autoritățile publice locale și media locală, cu condiția neimplicării acestora în politica editorială a redacțiilor.