Eşti aici

Foști angajați ai Teleradio-Moldova se revoltă pe modul în care au fost concediați de către conducerea companiei

06 Iunie 2018
1853 de afişări
Conducerea Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM) a eliberat din funcție, în primăvara 2018, 199 de persoane iar, ulterior, a reangajat 157 de persoane. O parte din cei 42 de angajați concediați s-au revoltat pe deciziile conducerii TRM și s-au adresat Consiliului de Observatori (CO) cu solicitarea de a examina modul în care au avut loc disponibilizările. CO a decis, pe 27 aprilie, cu vot unanim, ca administrația TRM să creeze o Comisie de evaluare a salariaților și ca în mod prioritar să fie evaluați salariații concediați și reangajați. Conducerea TRM susține că a respectat toate procedurile legale în acest caz și amenință CO cu chemarea în judecată în cazul în care nu-și va anula decizia.

Contactat de Media-azi.md, președintele CO Nicolae Spătaru a afirmat că ar fi fost mai bine dacă asemenea concedieri erau examinate mai întâi în cadrul unei comisii de evaluare. Totodată, în opinia sa, conducerea TRM a procedat în conformitate cu legea: „Ceea ce pentru noi contează foarte mult e că s-a procedat în cadrul legal”, a subliniat Nicolae Spătaru.

Întrebat dacă a fost înaintată cererea prealabilă în adresa CO din partea administrației TRM, președintele Consiliului a răspuns că toate problemele la acest capitol vor fi discutate la următoarea ședință.

Membra CO Ludmila Vasilache a confirmat, de asemenea, că la CO a ajuns o scrisoare din partea administrației TRM – „un fel de cerere prealabilă” – în care este expusă poziția conducerii companiei cu referire la decizia Consiliului din 27 aprilie privind necesitatea creării unei Comisii de evaluare. Conducerea TRM nu este de acord cu respectiva decizie, o consideră ilegală, pe motiv că CO nu ar avea dreptul  să se implice în chestiuni privind concedierile și angajările personalului.

Ludmila Vasilache susține că obiecțiile CO pe acest caz se referă la faptul că nu au fost anunțate criterii clare cu privire la reangajările salariaților.

În acea decizie din 27 aprilie, CO a solicitat ca asemenea Comisie de evaluare a angajaților să fie creată în zece zile, însă acest lucru așa și nu s-a întâmplat, a adăugat Vasilache.

Anterior, în cadrul ședinței, din 27 aprilie, Bordeianu a afirmat că toate procedurile de reangajare respectă prevederile Codului Muncii. „Reangajarea a avut loc în baza demersurilor care au parvenit de la directorii Radio, TV şi preşedintelui Servicii comune”, a declarat Bordeianu, potrivit procesului verbal de la ședință.

Președinta TRM, Olga Bordeianu nu a răspuns la apelurile noastre telefonice.

Consiliul de Observatori urmează să se întrunească în ședință vineri, 8 iunie, pentru a discuta acest subiect.

https://ssl.gstatic.com/ui/v1/icons/mail/images/cleardot.gif