Eşti aici

Proiectul Legii publicității, avizat de Comisia parlamentară pentru mass-media. Vladimir Hotineanu: „Aceste proiecte sunt angajamente față de UE și noi, parcă, ar trebui să le votăm până la vacanță”

11 Iulie 2018
1078 de afişări
Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a aprobat miercuri, 11 iulie, coraportul la proiectul Legii publicității, care își propune să facă mai transparentă piața publicitară din Republica Moldova și să protejeze spațiul informațional și economic în care activează presa. Inițiativa face parte dintr-un pachet de legi în domeniul mass-media, pe care parlamentul ar putea să-l adopte până la sfârșitul actualei sesiuni.
 
Membrii Comisiei au votat coraportul fără dezbateri. Urmează ca acesta să fie examinat și de Comisia pentru buget, economie și finanțe, iar până la sfârșitul actualei sesiuni, să fie adoptate în ambele lecturi. „Aceste proiecte sunt angajamente față de UE în domeniul mass-media. Este vorba, în primul rând, de Codul serviciilor audiovizuale, dar și de alte proiecte, inclusiv Legea publicității, care vor merge la pachet.  Și noi, parcă, ar trebui să le votăm până la vacanță”, a comunicat pentru Media-azi.md, președintele Comisiei, Vladimir Hotineanu.
 
Documentul reglementează instituirea și implementarea regimului juridic al mesajelor de interes public, cerințele privind asigurarea transparenței pe piața publicității, auto-reglementarea în domeniul publicității și al publicității politice în perioada extra-electorală etc.

Acesta prevede, între altele, instituirea și implementarea regimului juridic al publicității politice în perioada extra-electorală, care nu există în prezent; stabilește cine nu poate fi furnizor de publicitate politică, precum și faptul că achitarea pentru serviciile de difuzare a publicității politice poate fi efectuată doar prin transfer bancar. 

Proiectul Legii cu privire la publicitate, elaborat de experții Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), a fost înregistrat, pe 4 iunie curent, ca inițiativă legislativă în Parlament de către trei deputați – președintele Parlamentului, Andrian Candu, Vladimir Hotineanu și Corneliu Mihalache.

Captură foto: Realitatea.md Live