Eşti aici

Agenția de Stat „Moldpres”, pe cale de a deveni publică. Experții media cred că noul statut ar putea spori controlul politic asupra instituției

04 Iulie 2018
1318 afişări
Agenția Informațională „Moldpres” urmează să fie transformată din întreprindere de stat în instituție publică și se va afla în subordinea directă a Cancelariei de Stat, iar conducerea acesteia va fi numită  de secretarul general al Guvernului, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat recent. Conducerea „Moldpres” susține că este o inițiativă bună, în timp ce experții media își exprimă îngrijorarea că prin acest proiect Guvernul ar putea să instituie un control și mai mare asupra acestei instituții de presă.
 
Întreprinderea de Stat Agenția Informațională de Stat „Moldpres” se reorganizează, prin transformare, în Instituţia publică „Agenția Informațională de Stat „Moldpres”, potrivit proiectului de hotărâre, supus dezbaterilor publice. Cancelaria de Stat va exercita funcţia de fondator al Instituţiei. „Proiectul a fost elaborat în contextul implementării Strategiei privind reforma administraţiei publice pentru anii 2016-2020”, potrivit notei de argumentare.
 
„Întreprinderile de stat sunt niște structuri provenite din perioada sovietică și sunt ineficiente”, a comentat pentru Media-azi.md directorul „Moldpres”, Vlad Darie. Totodată, el susține că în urma acestor transformări va crește prestigiul „Moldpres”. „Statutul de întreprindere de stat pentru agenția oficială de presă nu am găsit nici măcar în CSI. Era o chestie într-un fel chiar rușinoasă. Pentru că în alte state agențiile oficiale de stat au un statut foarte înalt, dar la noi - întreprindere de stat, alături de alte întreprinderi. Adică această transformare îi va ridica un pic statutul”, consideră Vlad Darie.
 
Potrivit aceluiași proiect, odată cu transformarea în instituție publică, Editura „Universul” urmează să fie încorporată în noua structură. Vlad Darie crede că această prevedere ar putea fi exclusă. „Deocamdată se discută, dar nu este clar dacă proiectul va fi votat anume în asemenea formulă. Fondatorul a lansat ideea că ar putea fi incluse și serviciile tipografice, dar merită să fie studiată mai profund și situația Editurii Universul. Problema trebuie examinată cu o maximă prudență”, susține directorul „Moldpres”.
 
Inițiativa mai prevede că instituția publică „Moldpres” va utiliza propriile venituri, dar nu sunt excluse și subvenții de la buget. Vlad Darie a explicat că în ultimii opt ani Agenția s-a aflat la autogestiune, dar ar putea recurge și la sprijinul financiar al Guvernului, având în vedere cheltuielile tot mai mari:  ”În situația în care se va păstra trendul de creștere a numărului de publicații, de acte normative din partea tuturor instituțiilor am putea avea nevoie de subvenții de stat”.
 
Noua instituție publică va fi condusă de un Consiliu format din 5 sau 7 membri și de un director, toți urmând să fie numiți de secretarul general al Guvernului. Vlad Darie nu vede o problemă în aceasta, deoarece, susține el, „cine este responsabil de activitatea instituției, acela numește și membrii Consiliului”.
 
Experții media împărtășesc însă altă opinie. „Nu mi se pare deloc normal ca directorul Agenției să fie numit printr-o decizie a secretarului general al Guvernului. Este o funcție pentru care trebuie să se organizeze concurs. Probabil, și pentru membrii Consiliului. Totuși, sunt bani publici la mijloc”, consideră directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei.
 
Expertul nu exclude că în spatele reorganizării s-ar ascunde intenția de a subordona și mai mult „Moldpres” intereselor guvernării. „În cazul dat cred că această reorganizare va subordona și mai mult Agenția și vom avea o instituție de presă care nu va pune pe prim-plan interesul public, dar va urmări exclusiv interesul Guvernului”, a comentat pentru Media-azi.md Petru Macovei.
 
De aceeași părere este și președinta Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac, care anterior a activat la „Moldpres”, iar în 2003 a fost dată afară din funcția de șefă a Departamentului Știri, după ce a reclamat public ingerințele guvernării comuniste de atunci în politica editorială a Agenției. „Aș vrea să fie niște schimbări benefice pentru „Moldpres”, dar mă tem că lucrurile nu vor sta așa, având în vedere tendința generală a actualei guvernări de a controla presa, de a o subordona și de a nu lăsa să facă jurnalism echidistant așa cum o cere deontologia”, susține Cornelia Cozonac.
 
„Moldpres” a fost fondată în 1990 în urma lichidării Agenției Moldovenești de Informații ATEM, din perioada sovietică. În 1994 a trecut din subordinea Parlamentului în cea a Guvernului. La sfârșitul anului 2017 avea 83 de angajați, dintre care 18 în Departamentul Știri. Potrivit unui raport publicat de Cancelaria de Stat, în 2017 „Moldpres” a înregistrat un profit net de peste 400 de mii MDL. Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este responsabilă și de editarea Monitorului Oficial al Republicii Moldova.