Eşti aici

ONG-urile din domeniul drepturilor omului solicită sancționarea lui Ilan Șor pentru declarațiile sale agresive la adresa jurnaliștilor

24 Iulie 2018
857 de afişări
Câteva organizații din domeniul protecției drepturilor omului s-au arătat solidari cu organizațiile de media care au condamnat afirmațiile cu caracter amenințător la adresa jurnaliștilor făcute de Ilan Șor, primarul orașului Orhei și liderul partidului politic care îi poartă numele – „Șor”, făcute în cadrul unei postări video și publicate pe rețele de socializare. Potrivit declarației, organizațiile respective condamnă discursul de ură și amenințările făcute de Ilan Șor.

Aceștia susțin că un asemenea comportament este incompatibil cu democrația, instigă la ură și violență și nu poate fi lăsat nesancționat de către autorități. „Considerăm că aceste declarații depășesc limitele garantate de libertatea de exprimare, deoarece amenințările publice cu răfuială fizică și vătămare corporală făcute de un politician sunt inadmisibile într-o societate democratică”, potrivit declarației organizațiilor semnatare.

Reprezentanții ONG-urilor din domeniul protecției drepturilor omului solicită Procuraturii Generale să investigheze declarațiile făcute de Ilan Șor sub aspectul incitării la ură. Organizațiile semnatare solicită organelor de drept, autorităților publice, dar și celor electorale, să întreprindă toate măsurile necesare în vederea prevenirii și stopării discursului de ură, care, în perspectiva campaniilor electorale, poate deveni extrem de periculos pentru societate.

Printre semnatarii declarației se numără Amnesty International Moldova, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Centrul de Informații GENDERDOC-M, Promo-LEX și RCTV Memoria.

Tot astăzi, portalul Agora.md a scris că amenințările lansate de Ilan Șor la adresa jurnaliștilor au ajuns deja în atenția Procuraturii Generale. Reprezentanta Procuraturii Generale Maria Vieru a afirmat că Procuratura examinează conținutul postat de primarul de Orhei, adăugând că jurnaliștii care s-au simțit amenințați sunt îndemnați să depună plângeri.

Jurnalistul Alexandru Petcov, de la portalul Omega, s-a adresat deja cu o sesizare către procurorul-șef al municipiului Chișinău, Ștefan Șaptefrați, solicitând inițierea urmării penale pe numele lui Șor pentru declarațiile pe care le-a făcut acesta la adresa reprezentanților presei.

În secvența video postată pe 20 iulie, în ziua protestului organizat de către Ilan Șor, acesta susține că, odată cu venirea sa la putere, va aplica în raport cu jurnaliștii incomozi (pe care îi identifică vag ca fiind „plătiți să scrie mizerii despre oameni”) o eventuală lege a lustrației. Organizațiile neguvernamentale de media și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu afirmațiile cu caracter amenințător la adresa jurnaliștilor ale lui Ilan Șor, lider de partid și primar al orașului Orhei, și au amintit că amenințările și tonul ultimativ față de jurnaliști pot fi asimilate unei încercări de a impune cenzura în mass-media.