Eşti aici

Proiectul Legii Publicității ar putea fi votat până la sfârșitul lunii noiembrie

13 Noiembrie 2018
1074 de afişări
Deputații își propun să adopte, până la sfârșitul lunii noiembrie, în varianta finală proiectul de lege privind publicitatea. Despre aceasta a anunțat președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă, în cadrul ședinței grupului de lucru privind îmbunătățirea legislației mass-media, din 13 octombrie.

 „Obiectivul comisiei este că proiectul de lege privind publicitatea să fie votat până la sfârșitul lunii noiembrie”, a specificat Creangă.

În cadrul ședinței au fost discutate punctat toate prevederile care au stârnit opinii contrare la examinarea proiectului în primă lectură, pe 11 octombrie curent. La discuții au participat reprezentanți ai businessului din domeniul publicitar, funcționari de la Primăria Chișinău și alții.

Reprezentanții Primăriei s-au pronunțat împotriva articolului, care prevede că „încălcările constatate în procesul controlului respectării legislației în vigoare privind conținutul imaginilor publicitare în publicitatea exterioară nu constituie temei pentru suspendarea/ retragerea/ anularea autorizației”. Aceștia sunt de părere că Primăria ar trebui să aibă atribuții de autorizare, după o verificare a conținutului imaginii.

Unul din autorii proiectului, expertul în legislația mass-media Eugen Rîbca, a explicat că asemenea prerogative ale Primăriei sunt în contradicție cu prevederile constituționale privind interzicerea cenzurii în operele de artă. Mai mult, de conținutul imaginilor publicitare se vor ocupa alte instituții de stat, care vor avea atribuții de control în acest sens.

Documentul a fost elaborat de experții Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) și înregistrat ca inițiativă legislativă de către spicherul Parlamentului, Andrian Candu, și alți doi deputați din fracțiunea PDM, Vladimir Hotineanu și Corneliu Mihalache. Proiectul de lege face parte dintr-o campanie mai amplă a CJI axată pe modificarea Legii publicității și îmbunătățirea situației din domeniu în general.

Menționăm că în raportul Parlamentului European (PE) cu privire la punerea în aplicare a Acordului de Asociere UE - R. Moldova se subliniază importanța adoptării noii legi privind publicitatea.