Întâlnirea a fost organizată la inițiativa Centrului pentru a explica poziția autorității organizațiilor non-guvernamentale de media, după apariția în presă a unei declarații, în care ONG-urile de media își exprimau îngrijorarea în legătură cu înregistrarea în Parlament, pe 22 noiembrie curent, a proiectului de lege elaborat de CNPDCP, prin care accesul jurnaliștilor la datele cu caracter personal ar deveni mult mai dificil.
În cadrul discuțiilor, jurista Tatiana Puiu, reprezentanta organizației Freedom House în Moldova, a menționat că autorii proiectului dat, în articolele ce țin de activitatea jurnaliștilor, nu au ținut cont și de legile privind accesul la informație și libertatea de exprimare.
Jurista a precizat că Regulamentul Uniunii Europene, în baza căruia a fost elaborat proiectul, prevede că legislatorul trebuie să ia în calcul specificul național al fiecărei țări în parte. „Nu s-a ținut cont de realitatea din Moldova”, a precizat Puiu.
La rândul său, Jekaterina Macuka, consilier rezident de Twinning care expertizează Centrul în protecția datelor, a menționat că proiectul dat a fost elaborat atât în baza Regulamentului European, cât și a legislației naționale. Aceasta a explicat că prevederile articolului 12, care se referă la activitatea jurnalistică și care au trezit nemulțumirea societății civile, au fost introduse cu scopul de a aduce un echilibru între drepturile jurnaliștilor de a prezenta informații publice și protecția datelor personale. De asemenea, articolul se bazează pe principiile transparenței, legalității și onestității.
Jekaterina Macuka a propus ca articolul dat să fie completat cu un aliniat care ar face trimitere la legile cu privire la accesul la informație și libertatea de exprimare, unde va fi stipulat cum trebuie să prelucreze mass-media datele cu caracter personal.
Victoria Muntean a precizat, la rândul său, că mass-media, conform acestui proiect de lege, nu este obligată să se înregistreze în calitate de operator de date cu caracter personal. Totodată, aceasta a afirmat că Centrul va examina posibilitatea de a exclude din atribuțiile autorității sancționarea mass-media pentru încălcarea acestei legi.
Amintim că Parlamentul a votat, pe 30 noiembrie, proiectul noii Legi cu privire la protecția datelor cu caracter personal, criticat anterior de societatea civilă. Șeful legislativului, Andrian Candu, a declarat că documentul va fi supus dezbaterilor publice și va fi adoptat în lectură finală deja de viitoarea componență a Parlamentului.