Eşti aici

Colțuri ascuțite din proiectul de completare a Codului deontologic. Vă invit să le discutăm

12 Decembrie 2018
2724 de afişări
Viorica Zaharia,
Președinta Consiliului de Presă

În sfârșit, după multe discuții, am ajuns la un proiect de modificare a actualului Cod deontologic. Pentru cei care mă întreabă de ce era nevoie de modificări, răspund: actualul cod a fost elaborat în anul 2010 și este  aplicat din 2011. De atunci, în media au apărut fenomene noi, care generează dileme deontologice, s-a dezvoltat mult media online, s-au accentuat unele probleme vechi nerezolvate. În consecință, a fost nevoie de ”umblat la Cod” pentru a introduce noțuni noi sau a le concretiza/explica pe cele vechi. Proiectul de Cod a fost supus unei prime discuții de către membrii Consiliului de Presă, urmând să fie analizat și completat, în următoarea jumătate de an, împreună cu jurnaliștii, redacțiile și ONG-urile de media.

Advertoriale și materiale publicitare – cine le scrie?

Piatra de încercare de care ne-am împiedicat din start a fost: includem sau nu în noul cod interdicția pentru jurnaliști de a scrie materiale de publicitate (în online sau presa tipărită, ele se numesc advertoriale). Experta din Lituania care ne asistă la amendarea documentului s-a arătat surprinsă de faptul că noi mai punem la îndoială necesitatea acestei interdicții. Pentru ea, e de la sine înțeles că jurnaliștii care scriu știri și pretind credibilitate din partea publicului nu pot scrie și semna (în cazul televiziunilor – și sonoriza) materiale publicitare. În acest caz, consumatorul de știri poate crede că jurnalistului și pentru restul materialelor i s-a plătit ca să scrie într-un anume fel, iar asta înseamnă compromiterea reputației și credibilității.

Noi, cei de aici, explicăm că o astfel de prevedere pentru media din Moldova ar fi o sentință... nicio redacție, în acest moment, nu-și poate permite să angajeze o persoană care s-ar ocupa doar de scrierea materialelor publicitare și nu ar participa și la producerea știrilor. Motivul – redacțiile sunt sărace, iar unele nici nu au departamente de publicitate. Mai ales că nici cererea (de la comanditari) pentru astfel de materiale nu este atât de mare. Uneori, zile întregi poți să nu ai ce publica la „comercial”. Dacă includem o astfel de prevedere în cod, reiese că toate redacțiile care supraviețuiesc din banii proveniți din publicitate și advertoriale vor încălca normele deontologice. Iar astea sunt tocmai redacțiile independente, care nu au bani garantați de partide sau politicieni. Desigur, ar fi ideal să avem o realitate în care jurnaliștii nu ar fi nevoiți să scrie și advertoriale, dar mă întreb cât de fezabilă ar fi în acest moment o astfel de prevedere.

Deci, cum rămâne? Dilema încă persistă, atâta timp cât proiectul de cod e în fază de completare. Nu se știe la ce variantă vom ajunge la final. Sper ca în discuție să se includă toți managerii de presă care au tangență directă cu această practică, atunci (în curând) când proiectul va fi expediat redacțiilor pentru completări și propuneri.

Fals și manipulare. Obligația de a indica sursele de finanțare

Nu am putut trece cu vederea și epoca în care trăim... a știrilor false. De aceea am pus explicit în Cod noțiunea de ”fals”, așa cum ea este prezentă, de exemplu, în Codul deontologic al jurnalistului elaborat de Convenția Organizațiilor de Media din România. Viitoarea prevedere ar urma să sune cam așa: „Jurnalistul ignoră informația dacă, în urma verificării faptelor, aceasta se dovedește a fi falsă, manipulatoare sau irelevantă pentru subiect”. Și aici au existat unele voci contrare, care au spus că e logic și de la sine înțeles să nu publici ce e fals. Având în vedere însă faptul că ultimii 2-3 ani ne-au arătat că și unele media oficial înregistrate (nu media-fantomă special creată pentru fake news) au publicat falsuri, de multe ori, cu intenție, nu din greșeală, o concretizare în plus în Codul deontologic pare a fi necesară.

Prin această prevedere nu am epuizat subiectul fake news și manipularea. Pentru că, cel mai des, informația falsă și manipulatoare provin tocmai de pe resurse online dubioase, am introdus și o obligație (deontologică, nu juridică, desigur) ca, în special media online, să-și publice adresa, datele de contact, numele persoanelor responsabile de conținut, politica editorială și... sursele de finanțare. Ultima poziție a stârnit deja mici controverse. Indicarea expresă a finanțatorilor în căsuța tehnică sau altundeva la vedere este o altă prevedere care, prezum, va genera discuții.

În alt compartiment al Codului a fost concretizată prevederea referitoare la cenzură și dreptul jurnalistului de a refuza să execute sarcini care contravin normelor profesionale, dar și prevederi mai concrete decât cele existente referitoare la conflictele de interese în care ar putea fi implicați jurnaliștii.

În context, s-a propus și includerea unui capitol nou referitor la relația dintre jurnaliști și patron. Una dintre prevederile acestuia vine să ajute jurnaliștii în a-și apăra drepturile: ”În fiecare redacție trebuie să existe reglementări interne și/sau un cod deontologic intern. În, cel puțin, unul dintre aceste documente aprobate, între alte prevederi, trebuie să fie stipulate drepturile și responsabilitățile jurnalistului; relațiile oficiale dintre jurnalist și angajator; mecanisme de protejare a drepturilor jurnalistului”.

Vulnerabilitatea persoanei în fața jurnalistului

În ultimele luni Consiliul de Presă a fost sesizat de mai multe ori în privința unor produse video, difuzate la TV sau pe online, pe care, privindu-le, ai impresia că scopul jurnalistului a fost să umilească cât mai tare posibil o persoană care și așa a suferit sau a ajuns într-o situație jenantă. Este vorba despre intervievarea, pe platoul de filmare sau în alt loc, a persoanelor/copiilor care au suferit un abuz, a oamenilor în stare de ebrietate sau care au ajuns pe mâna poliției. În prezent astfel de cazuri sunt examinate de Consiliul de Presă în baza articolelor referitoare la respectarea demnității umane, protecția vieții private și conformitatea cu interesul public a informației difuzate. S-a dovedit însă că și aici avem nevoie de prevederi explicite. În multe coduri de care se conduc jurnaliștii din diferite state europene astfel de prevederi există – ele subliniază faptul că jurnalistul ar trebui să anticipeze eventualele efecte negative pe care le-ar putea avea declarațiile unei persoane aflate într-o situație vulnerabilă, dar care în momentul discuției cu jurnalistul, fiind în stare de șoc sau de depresie, ar putea să nu-și dea seama că își poate dăuna. Jurnalistul este obligat să nu profite de situația de vulnerabilitate a persoanei pentru a scoate un material senzațional. „Jurnalistul nu va profita de starea de vulnerabilitate a persoanelor și de necunoașterea de către acestea a drepturilor și libertăților lor, nu le va încuraja să recurgă la acțiuni umilitoare și care lezează demnitatea umană” – ar fi prevederea pe care propunem să o includem în Cod.

Am listat principalele completări operate la actualul Cod deontologic. Sunt și altele, nu mai puțin importante, dar și nuanțări ale normelor existente. În curând proiectul va fi publicat pe site-ul Consiliului de Presă pentru dezbateri publice și va fi expediat redacțiilor pentru informare și completare. Acest articol este, de fapt, o invitație la discuție.