Eşti aici

Posturile Gold TV, 10 TV și Radio 7 – avertizate public pentru că nu au prezentat declarațiile privind reflectarea campaniei electorale

04 Ianuarie 2019
1452 de afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a avertizat public, în cadrul primei sale ședințe din noul an, posturile 10TV, Gold TV și Radio 7 pentru că nu au prezentat în termenul stabilit – 28 decembrie 2018 - declarațiile cu privire la reflectarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare și referendumul republican din februarie 2019.

În perioada 29 decembrie 2018 – 1 ianuarie 2019, Consiliul Audiovizualului a examinat 73 de declarații (18 care au fost întoarse spre completare, 16 care urmau a fi examinate și 39 de declarații care au parvenit la CA în data de 28 decembrie 2018).

În cadrul ședinței din 2 ianuarie, 21 de declarații au fost întoarse radiodifuzorilor pentru a fi  completate, iar 52 au fost aprobate.

Precizăm că, potrivit Concepției Consiliului Audiovizualului, Declarația privind politica editorială pentru campania electorală trebuie să conțină, între altele, principiile reflectării campaniei electorale și ale campanIei de desfășurare a referendumului republican;  condițiile de programare a timpilor de antenă contra plată/gratuit;  principiul de programare și acordare a timpilor de antenă;  ordinea și principiile de organizare a dezbaterilor electorale;  modul de evidență a timpilor de antenă acordați concurenților electorali/participanților;  grila emisiunilor cu caracter electoral etc. 

Potrivit CA, până în prezent, 110 din cei 113 furnizori de servicii media (TV – 58, Radio – 55), care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova, au prezentat deja astfel de declarații.

Citiți și: Cât e taxa pentru apariția candidaților în campania electorală la tv? PRIME TV vrea 4.000 de euro pentru un minut de publicitate electorală