Eşti aici

Măsurător al audienței TV cu rădăcini în zonele offshore

19 Martie 2019
2373 de afişări
De măsurarea audienței TV în Republica Moldova se va ocupa în următorii 5 ani TV MR MLD (reprezentanta oficială a AGB Nielsen Media Research), adică aceeași companie, care a făcut acest lucru și până în prezent. Așa au decis membrii Comisiei de licitație, reprezentanți ai furnizorilor de servicii media, agenților de publicitate și caselor de vânzare. Responsabili din cadrul Comisiei afirmă că aceasta a fost singura companie care a participat la licitație și că altele ar fi refuzat din lipsă de interes pentru piața din Republica Moldova. Cel puțin două posturi de televiziune - PRO TV Chișinău și Jurnal TV  - au declarat că nu vor utiliza serviciile companiei selectate, pentru că, în opinia lor,  licitația nu ar fi fost desfășurată corect.

Cum a fost ales măsurătorul

Astfel, Comisia de licitație a acceptat, cu 11 voturi pro și un vot abținere, în cadrul ședinței din 15 martie, măsurătorul de audiență AGB Nielson drept compania cu care vor fi inițiate, ulterior, negocieri individuale. La rândul său, Consiliul Audiovizualului a luat act, pe 18 martie, de această decizie și a declarat licitația închisă.

Președintele Comisiei de licitație Eugen Sârbu a explicat, în ședința din 15 martie, că au fost trimise solicitări de oferte și altor companii, cum ar fi GFK din Germania, însă în final au primit mai multe refuzuri, iar singura oferta a venit de la reprezentanții AGB Nielson. „Un răspuns întârziat am primit de la compania Kantar. Ei au spus că au primit oferta mai târziu și, din cauza sărbătorilor, nu au reușit să analizeze Regulamentul și ofertele tehnice”. După ce li s-a acordat timp suplimentar și au studiat caietul de sarcini, potrivit lui Eugen Sârbu, reprezentanții companiei Kantar „au spus că nu le este interesant”.


Eugen Sârbu (în mijloc). Sursa Foto: Privesc.eu

Cât privește solicitarea implicării unor experți străin pentru elaborarea caietelor de sarcini și alte aspecte cu privire la licitație, Eugen Sârbu a explicat că nu s-a făcut acest lucru din lipsa de timp și că în cazul dat alegerea măsurătorului „putea să se extindă până în 2021”.

Cu referire la implicarea experților externi, președintele CA Dragoș Vicol a declarat că o asemenea prerogativă „nu a existat din perspectiva legislativă, dar și pentru că în Republica Moldova există potențial pentru a rezolva astfel de chestii”.

Caietul de sarcini, elaborat de membrii Comisiei de licitație

Caietul de sarcini a fost creat de membrii Comisiei, deși în România, de exemplu,  potrivit PRO TV Chișinău, asemenea documente sunt elaborate de  companii internaționale. PRO TV Chișinău susține că s-a oferit să identifice și să asigure finanțarea unui expert care să creeze caietul de sarcini pentru concursul din Moldova, însă Comisia a refuzat.

Tot PRO TV Chișinău a declarat că este de părere că procesul de selectare a companiei de audiență a fost viciat puternic și și-a anunțat clienții că nu va vinde publicitate pe baza punctelor de raiting măsurate de compania TV MR MLD, dar că va efectua măsurători paralele pe care le va pune la dispoziția partenerilor comerciali.

Reprezentanții PRO TV au amintit că de procesul de selectare s-a ocupat o comisie formată din reprezentanți ai cinci televiziuni, dintre care patru vând publicitate prin două case de vânzări acuzate de înțelegere de cartel, cinci agenții de publicitate si doi clienți locali.

Postul de televiziune susține că atât Kantar din Marea Britanie, cât și GFK din Germania,  s-au arătat extrem de interesate să vină în Moldova. Companiile ar fi refuzat să participe la licitație din cauza termenul restrâns,  de 30 de zile, invitația de participare fiind lansată pe 26 decembrie 2018, într-o perioadă în care practic toate companiile din Europa se aflau în vacanța de Crăciun. PRO TV Chișinău susține că procesul de elaborare și depunere a ofertelor necesită, de regulă, până la jumătate de an – se studiază datele statistice și modul de distribuire a semnalului TV, precum și specificul consumului de televiziune.

Reacția Jurnal Trust Media: „O farsă”

Și Jurnal Trust Media a reacționat la modul de selectare a măsurătorului de audiențe în audiovizualul din Moldova. Printr-o declarație oficială, trustul a comunicat că dezaprobă modul de selectare a măsurătorului, inclusiv pe motiv că această companie a fost selectată de reprezentanții celor două case de vânzări, acuzate anul trecut de o posibilă înțelegere de cartel. „Menționăm că toată farsa a început odată cu selectarea membrilor Comisiei de licitație, care a inclus în componența sa reprezentanții celor două case de vânzări, pe care le-am deconspirat ca fiind părtașe la actul de monopolizare a pieței publicitare și de partajare a acestei piețe între resursele media aservite unor partide și persoane care au acaparat puterea în țara noastră, dar și a exponenților acestor resurse media, fără ca posturile libere și independente să aibă posibilitatea de a participa în cadrul acestei structuri”, susține Jurnal Trust Media în declarație.

Media holdingul a menționat, la fel, ca și PRO TV, că crearea condițiilor de participare la acel concurs s-a efectuat fără atragerea unui specialist în domeniu, fiind inserate în caietul de sarcini niște condiții irealizabile în perioada impusă. „Atestăm că vicierea procedurii de selectare a măsurătorului, precum și calitatea acestui măsurător, lasă loc de interpretări asupra rezultatelor măsurărilor care vor fi realizate, în condițiile în care dubii serioase au existat și anterior”, se mai spune în declarație.

În condițiile respective Jurnal Trust Media a solicitat Consiliului Audiovizualului desfășurarea unui concurs efectiv, transparent și corect, pentru a selecta un măsurător real, ai cărui fondatori să nu se afle în zone offshore.

Măsurător din offshore

Compania TV MR MLD este administrată de către Liuba Lozovanu-Balan, fiind înregistrată în octombrie 2003. Potrivit site-ului agb.md, TV MR MLD este reprezentantul oficial al companiei AGB Nielsen Media Research.

Totodată, TV MR MLD este fondată de o companie din Marea Britanie  - TV MR LLP - (100.00%, fondator asociativ). Datele din registrul commercial din Marea Britanie confirmă că TV MR LLP a fost fondată de două firme din zonele offshore din Belize.


 

Mold-street.com a scris că cele două firme din zona ofshore se numesc MYKONOS INC. și SIGHTS & ATTRACTIONS S.A. și că din iulie 2018 TV MR LLP are un nou asociat din Ucraina - Andriy Lutskiv.

Cine reprezintă Comisia de licitație

Comisia de licitație este un organ colegial, constituit din 15 membri cu drept de vot, dintre care: 5 reprezentanți din partea a 5 radiodifuzori care au realizat cele mai mari venituri din publicitate TV în anul 2018, cu excepția veniturilor din publicitatea electorală; 5 reprezentanți din partea a 5 agenții de publicitate care au realizat cele mai mari venituri din publicitate TV în anul 2018; 5 reprezentanți: din partea a 3 clienți de publicitate locali care au alocat cel mai mare buget pentru publicitate TV în anul 2018 și din partea a 2 case de vânzări care au realizat cele mai mari venituri din publicitate TV în anul 2018 și 2 membri CCA fără drept de vot, în calitate de observatori.

Media-azi a scris anterior că reprezentanții posturilor de televiziune Prime, care aparține liderului democraților Vladimir Plahotniuc, Canal 3, aflat în posesia consilierului acestuia, Oleg Cristal, postul Exclusiv TV proprietarul căruia este deputatul socialist Corneliu Furculiță, și casele de vânzări Casa Media Corp. și Exclusiv Sales House, acuzate anterior de alți actori de pe piață de monopolizarea pieței publicitare  -  se numără printre membrii nominalizații ai Comisiei de licitație.

Aproximativ un an în urmă, PRO TV Chișinău, RTR-Moldova, Jurnal TV și TV 8  au depus o plângere comună la Consiliul Concurenței (CC), în care au acuzat casele de vânzări publicitate - Casa Media și Exclusive Sales House - că ar fi încheiat o înțelegere de cartel, creând astfel abuz de poziție dominantă pe piață. Cele două case de publicitate au negat acest fapt. Anul trecut, reprezentanții CC au informat Media-azi.md că autoritatea investighează acest caz.