Eşti aici

CNPDCP vrea să elaboreze un cod de conduită pentru presă. Secretarul CP: „Nu ar trebui să indicați jurnaliștilor ce să facă”

22 Mai 2019
1450 de afişări
Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) intenționează să elaboreze un cod de conduită pentru presă cu privire la modul în care jurnaliștii ar trebui să-și exercite dreptul la prelucrarea unor astfel de date. Secretarul Consiliului de Presă (CP), Petru Macovei, consideră că, în condițiile când există un organ de autoreglementare și un Cod deontologic al jurnalistului, care conține anumite recomandări cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, nu sunt necesare alte reguli, impuse din exterior.

Discuțiile pe marginea acestei inițiative a CNPDCP au avut loc miercuri, 22 mai, la sediul instituției, în prezența reprezentanților societății civile, angajaților Centrului și a unor experții din străinătate.

Consilierul rezident al proiectului Twinning la CNPDCP, Jekaterina Macuka, a menționat că în curând va fi pregătit proiectul unui document de conduită pentru mass-media din Republica Moldova, iar reprezentanții asociaților de profil ar putea să vină cu propuneri de modificare a acestuia. Astfel, în opinia consilierului, se urmărește armonizarea legislației naționale privind protecția datelor cu caracter personal cu cea europeană, inclusiv cu Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), care prevede asistență în elaborarea mai multor coduri de conduită în acest sens pentru diferite sectoare - sănătate, finanțe, aplicarea legii, procesul electoral, mass-media, supravegherea video și comunicarea electronică.

Jekaterina Macuka a precizat că semnatarii codurilor respective își vor asuma să respecte legislația privind protecția datelor cu caracter personal și vor purta responsabilitate pentru încălcarea legii. Macuka a adăugat că un asemenea cod de conduită este necesar și pentru persoanele influente, care se manifestă pe rețelele de socializare.

Prezent la discuții, secretatul Consiliului de Presă, Petru Macovei, a subliniat că jurnaliștii din Republica Moldova cel mai des se confruntă cu problema accesului la informație din partea autorităților, care, sub pretextul protejării datelor cu caracter personal, refuză să ofere informații de interes public. Potrivit expertului, în condițiile în care există un organ de autoreglementare și un Cod deontologic al jurnalistului nu sunt necesare alte reguli, impuse din exterior. „Nu ar trebui să indicați jurnaliștilor ce trebuie să facă și ce nu, ci doar breasla jurnalistică din interior poate face asta. Dacă vreți să elaborați un document pentru influenceri de pe Instagram, sigur, acesta va fi pentru comunicatori”, a menționat Macovei.

Secretarul Consiliului de Presă a atras atenția că în Republica Moldova adesea sunt interpretate abuziv și directivele europene, sub justificarea protecției datelor personale și a amintit că în noul Cod deontologic al jurnalistului au fost prevăzute recomandări clare privind utilizarea datelor personale de către jurnaliști.

Precizăm că necesitatea aprobării unor astfel de coduri de conduită se regăsește în proiectul de lege cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobat în primă lectură de vechiul Parlament.

Citiți și: Ca reacție la declarația ONG-urilor de media, CNPDCP promite că va modifica unele prevederi care vizează accesul la informație și libertatea de exprimare
Parlamentul a votat în primă lectură controversata lege privind protecția datelor cu caracter personal
Un nou proiect de lege privind protecția datelor personale instituie restricții suplimentare pentru jurnaliști

Sursa Foto: Maria Dastic