Eşti aici

Parțial satiric // 8 politicieni, „campioni” în relația cu presa (Video)

03 Iunie 2019
8451 de afişări
Zilele Libertății Presei, desfășurate pe parcursul lunii mai, ne-au amintit și de relația presă – politicieni. În ultimele 12 luni, cei care au tins să ocupe un loc în noul Parlament sau reprezintă partidele care au ajuns în Legislativ, au presărat această relație cu declarații tăioase, atacuri verbale sau chiar fizice. Au fost și situații amuzante, mai ales atunci când aceștia s-au eschivat să răspundă la întrebările incomode ale reporterilor

Media Azi a făcut o selecție a mai multor situații din mai 2018 până în mai 2019 și a acordat câte un titlu „onorific” virtual fiecărui politician, care și-a făcut loc în acest top. Îi îndemnăm să le trateze parțial satiric.

Ilan Șor, „marele inchizitor”

În 2018, Ilan Șor, președintele Partidului politic Șor, s-a făcut remarcat și printr-un discurs agresiv împotriva jurnaliștilor. Pe 20 mai 2018, atunci când formațiunea sa a organizat o acțiune de protest, Ilan Șor și-a scos centura și a amenințat jurnaliștii. „Deci, jurnaliștilor plătiți, cei care vă permit să scrieți lucruri urâte despre oameni, vreau să vă avertizez, că atunci când voi ajunge la putere, și asta va fi foarte curând, pe fiecare din voi vă așteaptă o lustrație dură. Încetați sau va fi dureros”, a amenințat Ilan Șor, într-un video pe care l-a publicat pe Facebook.

Marina Tauber, cea mai bună la „măturat” jurnaliștii


Marina Tauber cu mătura. Sursa Foto: Radio Orhei

Pe 5 august 2018, deputata Partidului politic Șor Marina Tauber, pe atunci primara comunei Jora de Mijloc, a atacat verbal jurnaliștii postului Radio Orhei și i-a împiedicat să reflecte o manifestație organizată în acea zi la Orhei. De fapt, a politiciana a încercat să-i alunge cu mătura. „Duceți-vă, vă rog, de aici. Vă măturăm și pe dvs. Vreau să mătur aici un pic, e murdar după voi”, a exclamat Marina Tauber și a început să măture energic în jurul jurnalistei.

Andrian Candu, reporterul nerealizat din Legislativ


Andrian Candu (din dreapta). Sursa Foto: PRO TV.

Ex-președintele Parlamentului, democratul Andrian Candu, a încercat, pe 14 septembrie 2018, și rolul de reporter. Politicianul a luat microfonul echipei Pro TV Chișinău și a început să îi adreseze mai multe întrebări reporteriței. Între altele, el a întrebat-o despre salariile reporterilor. Reproducem mai jos dialogul.
Natalia Ghețu, reporter Pro TV: „Vreți să lucrați la Pro TV?”
Andrian Candu: „Mai știți? Expiră mandatul, după aia... da ce, vă e frică că o să vă fac concurență?”
Natalia Ghețu: „Nu. Vă așteptăm în echipa noastră.”
Andrian Candu: „Cât e salariul Dvs.? Așa, pe criterii? Eu am 10.200 de lei.”
Natalia Ghețu: „Eu cred că avem încă mult de lucrat până o să avem un salariu ca al Dvs.”

Vladimir Andronache, cel mai bun sprinter din Parlament

Deputatul PD Vladimir Andronachi are o relație mai specială cu reporterii Ziarului de Gardă. Politicianul încearcă să scape de întrebările incomode ale jurnaliștilor, luând-o aproape la fugă atunci când îi vede. „Dragă, căutați-vă de treabă!”, a răspuns el pe un ton zeflemitor atunci când reportera Marina Ciobanu a încercat să-l abordeze pe 21 octombrie 2018, ziua în care PD a organizat o adunare generală a formațiunii. Peste cinci luni, pe 21 martie 2019, acesta a accelerat pasul, intrând repede în clădirea Parlamentului, după ce a văzut că reportera ZdG încearcă din nou să-i adreseze câteva întrebări despre activitatea sa de deputat.

Oleg Savva, izvorul secat al înțelepciunii


Oleg Savva (din dreapta). Sursa Foto: Facebook

Nemulțumit că a fost vizat într-un articol publicat pe portalul Anticoruptie.md, pe 12 decembrie 2018, deputatul PSRM Oleg Savva a atacat verbal autoarea materialului. Parlamentarul a numit-o „mincinoasă”, „lepădătură” și „fetișcană necărturară”. De asemenea, Savva a amenințat jurnalista cu un proces de judecată și cu răfuiala fizică. „Noi tot putem bate! Las’ să știe că orice «atac» la adresa socialiștilor nu va rămâne fără răspuns”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.   

Serghei Buzurnîi, pilotul restanțier la Formula 1


Serghei Buzurnîi. Sursa Foto: BTV

Pe 15 februarie 2019, înainte de alegerile parlamentare, un cameraman al postului BTV, o televiziune privată de la Bălți, a afirmat că a fost lovit din spate de o mașină ce ar aparține primarul satului Sadovoe, Serghei Buzurnîi, candidat pe listele PD. Incidentul a avut loc în timp ce cameramanul filma intrarea în sediul Primăriei Sodovoe. Edilul a negat acuzațiile.

Ghenadie Ioxa, primarul-„criminolog”


Ghenadie Ioxa. Sursa Foto: Agora.md

Ghenadie Ioxa, primarul satului Drepcăuți, raionul Briceni, a atacat verbal echipa portalului Nordnews.md pe 13 mai 2019, care documenta un subiect ce îl viza pe edil. „Mi-e greață de voi. Odată, un jurnalist de la voi l-a sunat pe Vladimir Gheorghevici Plahotniuc, președintele Partidului Democrat. El a spus că nu are nevoie să dea interviuri pentru televiziunea bandiților. Aceste cuvinte le suștin. Și șeful PD a spus corect voi sunteți televiziunea bandiților”, le-a reproșat Ghenadie Ioxa jurnaliștilor.

Andrei Năstase, politicianul cu „etichetator”


Andrei Năstase. Sursa Foto: Privesc.eu

După ce a ajuns pe panoul „Inamicii Presei”, deputatul Andrei Năstase, preşedintele PPDA, a continuat polemicile cu televiziunile afiliate liderului PD, Vlad Plahotniuc.

„Ajung într-o bună zi să fiu inamicul public, inamicul presei pentru faptul că m-am opus unei atitudini nedeontologice a unei jurnaliste de la un post de televiziune Prime TV. De fapt, când vine Prime, el vine şi pentru Canal 2, Canal 3 și pentru Publika WC”, a spus  Andrei Năstase pe 14 mai 2019. Ulterior, Publika TV l-a declarat drept inamic al televiziunii până nu își va prezenta public scuzele.