Eşti aici

Consiliul Audivizualului a votat pentru propunerea de demitere in corpore a membrilor Consiliului de Supraveghere al Teleradio-Moldova

30 Iulie 2019
1385 de afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a votat, cu cinci voturi pro și unul împotrivă, în cadrul ședinței publice din 29 iulie, pentru propunerea de demitere in corpore a membrilor Consiliului de Supraveghere (CS) al IPNA Teleradio-Moldova. Decizia a fost adoptată în urma examinării sesizării unui membru al CS, precum și a solicitării Comisiei parlamentare pentru mass-media, adresată CA, de a verifica activitatea CS și de a se expune asupra încălcărilor atestate. Membra CA Olga Guțuțui a declarat că nu participă la procedura de vot asupra acestei chestiuni.
 
CA a examinat rezultatele investigației efectuate la CS și de către un membru al instituției de reglementare în audiovizual, constatând că mai multe nereguli sesizate anterior au fost confirmate.
 
Astfel, CS nu s-a conformat cerințelor legale și nu a organizat concursul de desemnare a directorului general al IPNA Teleradio-Modlova în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Codului Audiovizualului. De asemenea, CS nu a asigurat transparența deciziilor sale și nu a publicat aceste documente pe pagina sa electronică. O altă încălcare atestată de CA se referă la faptul că funcția de secretar al CS a fost ocupată, pentru o perioadă de timp, de către o persoană, care nu era membră a CS, fapt care contravine legislației.
 
De asemenea, CA a remis Curții de Conturi sesizarea de a verifica problemele economico-financiare  din anii 2016-2017, dar și modul cum au fost remunerați membrii CS pentru o perioadă mai extinsă.
 
De menționat că membra CA Olga Guțuțui, prezentă la ședință, s-a abținut de la vot, exprimându-și temerea că demiterea CS în formulă propusă nu ar fi tocmai legală. Membra CA Cojocaru a votat împotriva deciziei privind propunerea de demitere in corpore a membrilor CS.
 
Președintele CS Nicolae Spătaru a respins majoritatea acuzațiilor membrilor CA, motivând că în perioadele când a fost inactiv Consiliul nu avea numărul necesar de membri în componența sa.
 
Reamintim că, la audierile din 10 iulie curent, din cadrul Comisiei parlamentare pentru mass-media deputații au calificat drept ineficientă activitatea CS a Companiei publice Teleradio-Moldova. Membrii Comisiei parlamentare au cerut atunci demiterea președintei Teleradio-Moldova, Olga Bordeianu, a directoarei Moldova 1 Ecaterina Stratan și a președintelui Consiliului de Supraveghere, Nicolae Spătaru.
 
Adrian Lebedinschi, președintele Comisiei parlamentare pentru mas-media, a declarat în cadrul emisiunii Media-azi că pledează pentru numirea membrilor Consiliului de Supraveghere în Parlament (în prezent aceasta competență îi revină CA). La întrebarea moderatorului emisiunii, dacă aceasta practică nu ar institui un control politic asupra Consiliului, Lebedinschi a răspuns că membrii CS sunt numiți pe un termen de șase ani câte trei persoane din doi în doi ani, iar Parlamentul activează patru ani și că în asemenea condiții parlamentarii nu ar putea să îi controleze.