Eşti aici

Deputatul Lilian Carp sesizează procuratura: Teleradio-Moldova ar fi favorizat o întreprindere la achiziția serviciilor de pază

22 August 2019
1560 de afişări
Deputatul Lilian Carp, reprezentantul fracțiunii ACUM și președintele grupului de lucru parlamentar privind monitorizarea problemelor din mass-media, a anunțat pe pagina sa de Facebook că l-a sesizat pe procurorul general interimar, Dumitru Robu, privind anumite încălcări la organizarea unei licitații la Teleradio-Moldova. Astfel, potrivit deputatului, Compania ar fi favorizat, prin introducerea unor cerințe în Caietul de sarcini, Î.S. Detașamentul de Pază Paramilitară, să câștige licitația. La rândul lor, reprezentanții Detașamentului susțin că au respectat cerințele legale de participare la licitație, iar condițiile au fost stabilite de Ministerul Finanțelor.
 
În sesizare, Lilian Carp menționează că, la pe 9 ianuarie 2019, la concursul cu privire la achiziționarea Serviciului de pază desfășurat de către Instituția Publică Compania Teleradio-Moldova a fost desemnat câștigător Î.S. Detașamentul de Pază Paramilitară. Potrivit lui Carp, instituția a anunțat concursul pe 1 decembrie 2018, fiind stabilit termenul de depunere a ofertelor pentru data de 20 decembrie 2018, iar din cauza unor erori concursul a fost repetat pe 21 decembrie 2018, apoi pe 9 ianuarie 2019.

„În urma examinării Caietului de sarcini, consider că la elaborarea acestuia a fost favorizat un agent economic prin introducerea unor cerințe suplimentare, cum ar fi condiția ca numărul de angajați al întreprinderii să nu fie mai mic de 200 de unități. Aceasta în situația în care Instituția Publică Compania Teleradio-Moldova avea nevoie de până la 10 oameni să asigure paza”, și-a argumentat supoziția Lilian Carp.


Sesizare la procuratură privind neregulile de la Instituţia Publică Teleradio-Moldova. Lilian Carp. Sursa Foto: Facebook
 

Contactați de Media-azi.md să comenteze aceste acuzații, responsabilii de achiziții de la Teleradio-Moldova nu au răspuns la multiplele apeluri telefonice.

În  cadrul concursului au participat patru concurenți: DVS SERVICE, Detașamentul de Pază Paramilitară, Media Securitate Grup, ÎS Servicii Pază a MAI. De altfel, cea mai mică ofertă de la etapa finală (fără TVA) a fost de la DVS SERVICE (580.500 de lei), pe locul doi s-a situat compania câștigătoare,  Detașamentul de Pază Paramilitară (583.500 de lei), "Media Securitate Grup a solicitat 600.600 de lei, iar ÎS SERVICII PAZA A MAI 770.880 de lei.

 
Rezultatele licitației electronice. Sursa FOTO: mtender.gov.md

Potrivit site-ului MTender contractul dintre Detașament și Teleradio-Moldova a fost semnat la 31 ianuarie 2019, pe durata unui an. De menționat că, anterior, Detașamentul de Pază Paramilitară a câștigat ani la rând concursurile la acest serviciu la Teleradio-Moldova. În 2016 pentru suma de 597.538 de lei, în 2017 în suma de 570.960, iar în 2018 contra sumei de 722.700 de lei.

Trofim Balan, șeful Serviciului Pregătire Profesională și Control din cadrul Detașamentului de Pază Paramilitară, a explicat pentru Media-azi.md că întreprinderea a participat legal la acest concurs. Cât privește acuzația că cerința privind numărul minim de gardieni de 200 de persoane ar fi fost introdusă intenționat, acesta a răspuns că, de fapt, este vorba despre un număr standard, stipulat prin ordinul Ministerului Finanțelor. „Cele 200 de unități sunt o cerință a Ministerului Finanțelor, dar nu a agentului economic. Aceasta e documentația standard, aprobată de minister, respectiv, Caietul de sarcini a fost pregătit conform cerințelor”, a afirmat Trofim Balan.

 

Pe site-ul Detașamentului de Pază Paramilitară (se subordonează Ministerului Economiei și Infrastructurii) Teleradio-Moldova se numără printre partenerii întreprinderii.

Cât privește faptul că întreprinderea a câștigat ani la rând licitația de la Teleradio-Moldova, acesta susține că Detașamentul de Pază Paramilitară a intrat în concurs cu cea mai bună ofertă: „S-a pus accentul pe preț și pe condiția ca întreprinderea să aibă în subordinea sa cel puțin 200 de gardieni. La fel, salariul minim să fie în corespundere cu Codul muncii”, a menționat Trofim.
 
Anterior, TV8.md scria că  la „Detașamentul de Pază Paramilitară” salariul mediu a fost anul trecut  de 3330 lei.  Precizăm că Vladimir Zmuncilă, care ocupă funcția de administrator al Departamentului din anul 2013, a indicat în declarația de avere depusă la ANI un venit de 272.362 lei pentru anul trecut, ceea ce înseamnă un salariu de 22 mii de lei pe lună.
 
Condiția ca numărul angajaților întreprinderii să fie nu mai mic de 200 de unități este stabilită prin Ordinul nr. 160 din 26 decembrie 2017, semnat de către ministrul Finanțelor din acea perioadă, propus de democrați, Octavian Armașu. Documentul a intrat în vigoare la 26 ianuarie 2018.
 

Cât privește salariul mediu, documentul prevede ca acesta  „să nu fie mai mic de cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, la care se adaugă 30%”.
 


Criterii și cerințe de calificare. Documentația standard pentru realizarea achiziţiilor publice de servicii de pază

La rândul său, directorul financiar al DVS Service Vladislav Olari, care de asemenea a participat la licitație, susține că nu a fost anunțat cu privire la motivele pierderii concursului, deși a solicitat acest lucru. Olari nu înțelege nici cerința de a avea minim 200 de persoane în cadrul întreprinderii: „De ce e nevoie de 200 de gardieni dacă, de exemplu, la acest obiect, lor le trebuie doar 10 persoane? Acest lucru, de fapt, constituie secretul comercial al întreprinderii. Eu trebuie să le ofer servicii de calitate, atât”, a comentat Vladislav Olari. El a adăugat că s-a adresat și Consiliului Concurenței cu privire la condiția de 200 de unități, însă, la fel, nu a primit vreun răspuns.
 


Gardieni de la DVS Service. Sursa Foto: DVS Service

Reamintim că, în luna iulie 2019, deputații din cadrul Comisiei Parlamentare pentru mass-media au cerut demiterea președintei Teleradio-Moldova, Olga Bordeianu, a directoarei Moldova 1, Ecaterina Stratan, și a președintelui Consiliului de Supraveghere, Nicolae Spătaru. Membrii Comisiei au fost de părerea că Olga Bordeianu și Ecaterina Stratan au gestionat ineficient banii publici și ar fi transformat postul public într-o televiziune de partid, iar Olga Bordeianu ar fi admis mai multe încălcări cu privire la angajarea și demiterea angajaților. Conducerea companiei Teleradio-Moldova a respins acuzațiile deputaților și a refuzat să demisioneze.