Eşti aici

Președintele Consiliului de Supraveghere susține că aproximativ în două luni ar putea fi ales un nou director general al Teleradio-Moldova

30 August 2019
912 afişări
Regulamentul cu privire la concursul pentru alegerea directorului general al Instituției Publice Compania Teleradio-Moldova ar putea fi aprobat în septembrie 2019, iar alegerea directorului general al furnizorului public național de servicii media ar putea să se producă în două luni. Despre aceasta a declarat pentru Media-azi.md preşedintele Consiliului de Supraveghere (CS) al Teleradio-Moldova, Nicolae Spătaru.  

„Noi acum lucrăm la Regulament. Probabil că îl vom adopta la începutul lunii septembrie și din momentul în care apare Regulamentul în Monitorul Oficial, se declanșează procedura de alegere a directorului general al companiei”, a afirmat Nicolae Spătaru.

Potrivit lui Nicolae Spătaru, unii membrii  ai CS sunt de părere că durata procedurii de alegere a directorului general ar trebuie să fie de două săptămâni, așa cum prevedea legea veche, iar alții cred că este necesar de alocat o lună pentru ca toți doritorii să poată participa la concurs. „Vom vedea care varianta va trece. Apoi vom avea două săptămâni pentru validarea dosarelor și așa cum prevede Regulamentul, concursul ar trebui să aibă loc nu mai târziu de două săptămâni după validarea dosarelor. Toată procedura nu ar trebui să dureze mai mult de două luni”, a conchis preşedintele Consiliului de Supraveghere.

Demararea procedurii de alegere a directorului general Teleradio-Moldova a apărut pe ordinea de zi a CS, în luna august, la solicitarea Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret și mass-media. În notă emisă CS de către Parlament se menționa că organizarea concursului pentru desemnarea directorului general al furnizorului public național de servicii media Compania Teleradio-Moldova urmează a fi organizat nu mai târziu de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. Iar Codul respectiv a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, deci, CS este în întârziere.

Anterior, Consiliul Audiovizualului a votat, în cadrul ședinței publice din 29 iulie, pentru propunerea de demitere in corpore a membrilor Consiliului de Supraveghere (CS) al IPNA Teleradio-Moldova. CA a stabilit că CS nu s-a conformat cerințelor legale și nu a organizat concursul de desemnare a directorului general al IPNA Teleradio-Modlova în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a Codului Audiovizualului.

Potrivit legislației, directorul general al IP Teleradio Moldova este desemnat prin concurs public de către Consiliul de supraveghere. Directorul general se desemnează de către Consiliul de supraveghere pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit și are atribuții de conducerea a furnizorului public național. Directorul general poate fi demis cu votul a cel puțin 2/3 din numărul total al membrilor Consiliului de supraveghere.

Reamintim că, în luna iulie 2019, deputații din cadrul Comisiei Parlamentare pentru mass-media au cerut demiterea actualei președinte a Teleradio-Moldova, Olga Bordeianu, a directoarei Moldova 1, Ecaterina Stratan, și a președintelui Consiliului de Supraveghere, Nicolae Spătaru. Membrii Comisiei au fost de părerea că Olga Bordeianu și Ecaterina Stratan au gestionat ineficient banii publici și ar fi transformat postul public într-o televiziune de partid, iar Olga Bordeianu ar fi admis mai multe încălcări cu privire la angajarea și demiterea angajaților. Conducerea companiei Teleradio-Moldova a respins acuzațiile deputaților și a refuzat să demisioneze.