Eşti aici

Unimedia și-a schimbat proprietarul. După cinci ani de administrare a portalului, Cristian Jardan l-a transmis jurnalistei Olesea Banari

10 Octombrie 2019
2353 de afişări
Compania SC Miraza SRL, deținătoarea site-ului de știri Unimedia.info, și-a schimbat asociatul unic, transmite portalul. În locul lui Cristian Jardan, care a deținut și a condus în ultimii cinci ani compania, întreprinderea a fost preluată de jurnalista Olesea Banari.

Totodată, Jardan va activa în calitate de administrator până la expirarea tuturor contractelor semnate în anul 2019. Managerul media a precizat că site-ul necesită investiții pentru dezvoltare, de care nu dispune, fapt care a stat la baza acestei decizii. „Au fost cinci ani intenși în care am reușit să dezvoltăm UNIMEDIA pe cont propriu și practic fără susținerea donatorilor internaționali. Acum urmează o nouă etapă. Cred și sunt sigur că totul va fi mult mai bine”, a declarat Cristian Jardan, potrivit Unimedia.

Olesea Banari, la rândul său, a afirmat că va investi în calitatea produselor jurnalistice și promite multe „surprize”. „Vom dezvolta, în continuare, primul site de știri din Republica Moldova, astfel încât UNIMEDIA.INFO sa informeze corect, echidistant și la timp cititorii”, se menționează într-o declarație făcută de Olesea Banari.

Joi, 10 octombrie, Mold-street a scris că valoarea tranzacției dintre Banari și Jardan este secretă, dar că Miraza SRL are un capital social de 5.400 de lei. Jardan a refuzat să comenteze pentru sursa citată și să explice decizia de a vinde firma și instituția media.
Potrivit Mold-street.md, noua proprietară, Olesea Banari (Bolboceanu), e soția omului de afaceri Sergiu Banari și a activat anterior în mass-media, deținând și administrând portalul stireazilei.md, în anii 2009-2011.

Unimedia.info a fost lansat în anul 2005 de către Dumitru Ciorici, Tudor Darie şi fraţii Vasile şi Sergiu Găluşcă, toţi patru asociaţi în firma Interact Media SRL şi New Media Grup SRL. Anticorupție.md scria că portalul a devenit popular în special după protestele din aprilie 2009, când a relatat despre evenimentele de atunci în regim live.

În decembrie 2009, postul de televiziune Publika TV, condus la acea vreme de Dumitru Ţîra (în prezent director al Grupului de presă „Realitatea”) şi-a anunţat intenţia de a prelua pachetul majoritar al firmei care administra Unimedia. Parteneriatul Unimedia-Publika TV n-a durat însă mult, fiind desfăcut trei ani mai târziu în judecată. La sfârşitul anului 2014, companiile Interact Media și Miraza anunțau despre semnarea unui contract de vânzare-cumpărare a portalului de știri UNIMEDIA, însă prețul tranzacției nu a fost făcut public, deși s-au vehiculat cifre impresionante. Mai multe voci susţineau atunci că, în realitate, site-ul a trecut sub controlul fostului prim-ministru Vlad Filat, fapt negat de proprietari.