Eşti aici

Site-urile anonime: ce scopuri au și cine stă în spatele lor? Cazul Scheme.md

08 Octombrie 2019
2081 de afişări
O încercare de spălare de creieri, scursură de informație sau mai mult blogging decât jurnalism - astfel califică site-urile media anonime jurnaliștii și experții abordați de Media-azi.md. După ce în spațiul informațional autohton a mai apărut un asemenea site, Scheme.md, am încercat să aflăm de la reprezentanți ai Consiliului de Presă și ai altor organizații mediatice, ce cred ei despre acest fenomen, de ce site-urile cu pretenție de media preferă să activeze în anonimat și în ce măsură pot fi considerate instituții de media în sensul deplin al cuvântului.

Până în prezent, Scheme.md a reușit să publice mai multe materiale exclusive despre foști demnitari, cum ar fi ex-premierul Iurie Leancă, ex-primarul de la Bălți și liderul Partidului Nostru Renato Usatîi, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova Vlad Gribincea și alte persoane cunoscute publicului din Republica Moldova.

Usatîi declara, recent, într-o conferință de presă, că în spatele portalului ar sta forțe prezidențiale, în frunte cu liderul neoficial al socialiștilor Igor Dodon, prin intermediul jurnalistului Gabriel Călin. Leancă sugera, într-o postare pe rețelele de socializare, că în ceea ce îl privește, informațiile ar veni din partea liderului Partidului Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase. Media-azi.md a încercat să afle, din surse oficiale, cine sunt reprezentanții Scheme.md și pe numele cui a fost înregistrat site-ul.

Cum a apărut Scheme.md?

„Printre show și pâine apar scheme” – astfel și-au intitulat rubrica descriptivă autorii anonimi ai site-ului Scheme.md. „Proiectul SCHEME.MD își propune să devină un produs jurnalistic de calitate realizat de o echipă experimentată care va rămâne deocamdată în umbra propriilor materiale. Necesitatea publicării investigațiilor și analizelor în formatul ales de SCHEME.MD apare din cauza politizării excesive a temelor de interes public”, menționează aceștia.

De asemenea, autorii anonimi susțin că echipa Schemelor  face parte dintr-un consorțium internațional de investigație și va informa corect publicul.

Site-ul a fost creat pe 30 iulie 2019 cu hostingul în Amsterdam.

Usatîii susține că Dodon e „în schemă

Ultimele publicații apărute pe site-ul Scheme.md vizează mai multe persoane din anturajul Partidului Nostru. În imagini video apar membri de partid, jurnaliști, politologi, care ar fi fost plătiți de Partidul Nostru (PN), iar într-o înregistrare audio, fostul contabil al partidului, Alexandru Atamanenco, ar povesti cum se împart banii în interiorul formațiunii politice. De asemenea, este descrisă schema cum ajung în țară banii din străinătate pentru acoperirea cheltuielilor acestei formațiuni politice.

Potrivit liderului PN Renato Usatîi, în spatele acestor investigații ar sta președintele țării Igor Dodon, care ar acționa prin intermediului jurnalistului Gabriel Călin. Usatîi consideră că informațiile au fost publicate pentru a-l compromite în calitate de candidat în alegerile din luna octombrie 2019.


Sursa Foto: scheme.md

Serviciul de presă al Președinției, solicitat de newsmaker.md, nu a dorit să comenteze aceste declarații. Nici Gabriel Călin nu a comentat dacă site-ul Scheme.md îi aparține. 

Cazul Leancă

Anterior, Sheme.md a publicat datele despre intrările și ieșirile din țară ale ex-premierului Iurie Leancă și despre intențiile acestuia de a scoate din țară anumite sume. Site-ul a publicat și numerele de înmatriculare ale automobilelor (parțial hașurate) cu care acesta a traversat frontiera.

Pe o rețea de socializare, Iurie Leancă consideră că prin difuzarea acestor informații s-a încălcat abuziv protecția datelor sale cu caracter personal. De asemenea, acesta a afirmat că va depune toate demersurile legale pentru ca cei care au prelucrat ilegal datele să fie identificați și trași la răspundere și că va acționa în judecată presa, care a prezentat informații false.  

De altfel, și pe portalul timpul.md a apărut o analiză, după publicarea primelor trei materiale, despre site-ul Scheme.md. Autorii materialului afirmă că articolul de pe Scheme.md despre Leancă conține un set de informații la care putea avea acces un cerc limitat de persoane, de la Poliția de Frontieră, MAI, PG, CNA sau SIS.

Cum am căutat „stăpânul” la MoldData

Media-azi.md s-a adresat la MoldData cu solicitarea de a afla pe numele cui a fost înregistrat domenul Scheme.md. Am primit refuz la prima solicitare, în care se făcea trimitere la Legea privind protecția datelor cu caracter personal. După ce am precizat încă o dată că avem nevoie de aceste date pentru o investigație jurnalistică, ni s-a răspuns că „potrivit Registrului ccTLD .md, numele de domen Scheme.md a fost înregistrat online, calitatea de registrant o deţine persoana fizică Gabriel Calin”.

Totuși, în răspunsul de la MoldData se menționează că înregistrarea numelui de domen a avut loc online, iar datele sunt declarate de către registrantul numelui de domen pe propria răspundere. Din această cauză există posibilitatea ca informația să nu fie reală sau exactă.

Întrucât, potrivit MoldData, oricine putea să înregistreze pe propria răspundere acest site, cu numele de Gabriel Călin, l-am contactat pe jurnalistul Gabriel Călin (care mai înregistrase anterior și alte site-uri de știri - livenews.md, today.md – și l-am întrebat dacă are vreo legătură cu Scheme.md.


Site-ul livenews.md. Sursa Foto: anticoruptie.md

Jurnalistul nu a confirmat informația. Dimpotrivă, s-a arătat revoltat:
 

Folosirea datelor cu caracter personal este ilegală. De asta va răspund: dacă cei de la MoldData au oferit această informație din care ar reieși că eu sunt proprietarul acestui site, puteți face trimitere la informația lor. Eu nu am confirmat această informație. Pur și simplu mi-i dor de un proces de judecată”, ne-a spus Călin.
De menționat că, anterior, numele deținătorilor de domenii se publica pe site-ul nic.md la rubrica, WHOIS, gestionată de MoldData, însă odată cu intrarea în vigoare  a Regulamentului General privind Protecția Datelor cu Caracter Personal accesul la ele a fost restricționat. Totuși, MoldData a anunțat că pe viitor vor fi publicate informații complete despre datele persoanelor juridice care dețin nume de domenii gestionate de întreprinderea de stat MoldData.

Există interesul public pentru a cunoaște cine stă în spatele site-ului

Expertul în domeniul protecției datelor cu caracter personal Sergiu Bozianu consideră că anonimatul unui site media nu poate fi justificat prin trimiterea la Legea privind protecția datelor cu caracter personal. „După mine, există interesul public pentru a cunoaște cine stă în spatele site-ului deoarece orice portal, în genere, care se intitulează ca produs jurnalistic, până la urmă, este un formator de opinie”,  susține Bozianu. Acesta a adăugat că păstrarea în anonimat a numelui deținătorului unui portal nu are nimic în comun că prevederea din Legea presei, potrivit căreia jurnaliștii au dreptul să-și atribuie pseudonime și să nu-și dezvăluie identitatea reală.

Un alt argument cu privire la necesitatea de a cunoaște cine sunt proprietarii de site-uri ține de jurisprudență și de dreptul cetățenilor de a se apăra în instanță. „Să admitem că acest portal îmi încalcă dreptul la viața privată sau îmi lezează onoarea și demnitate. Cum pot să-i acționez în instanță, dacă ei activează în condiții de anonimat? Nu pot să depun o cerere de chemare în judecată a unei persoane care nu există sau a unui portal de știri, a cărui adresă nu o cunosc. Trebuie neapărat să știu cine e persoana fizică sau juridică din spatele acestui site”, a subliniat Bozianu.

„Aer de conspirație”

Am dorit să aflăm și opinia președintei Consiliului de Presă despre site-urile „fantomă”, precum și despre portalul Scheme.md.  Viorica Zaharia ne-a răspuns că, din ceea ce a putut observa, site-ul în cauză nu pare să fie făcut de jurnaliști, cel puțin, nu de jurnaliști profesioniști.

„Un astfel de „produs” este creat și folosit cu scopul de a plasa informații considerate compromițătoare, care, în mod normal, nu pot apărea în presa de calitate. Or, o instituție media care se respectă nu va publica informații aproximative, vădit tendențioase și, practic, în toate cazurile, fără replica celui vizat”, consideră Viorica Zaharia.

Cât privește site-ul Scheme.md, Viorica Zaharia a adăugat: „De ce un astfel de site este anonim? Pentru ca, așa cum acolo se publică informații defăimătoare la adresa unor persoane, nimeni să nu-și asume responsabilitatea în caz de litigiu. În același timp, astfel se păstrează un aer de conspirație, care, cred unii, atrage cititorii”, a răspuns Zaharia.
 
Jurnalista este de părerea că reprezentanții presei trebuie să lucreze cu metode exclusiv transparente, întrucât „oamenii trebuie să știe din ce surse vine informația pe care o citesc, cine și cum a obținut-o și a procesat-o, cine își asumă responsabilitatea pentru veridicitatea ei. Pentru asta e nevoie ca fiecare redacție să indice cine formează echipa, cine finanțează etc. Altfel, nu există credibilitate”, a accentuat președinta Consiliului de Presă.
 
„Nu e jurnalism, ci un fel de blogging”
 
În general, media trebuie să fie transparentă, iar dacă nu este așa, atunci aceasta nu se mai poate identifica astfel, consideră jurnalistul de investigație Rise Moldova Dumitru Stoianov.

În opinia sa, asemenea site-uri pot fi încadrate mai curând în noțiunea de blog. „Bun, e anonim jurnalistul, dar ei cum funcționează? Ei au editor sau doar o persoană care scrie? Pentru că, dacă acolo e doar un jurnalist și nimeni nu-l editează, nu există sistemul acesta de verificare într-o redacție, asta deja nu mai este jurnalism, este un fel de blogging”, a subliniat Stoianov pentru Media-azi.md.

Jurnalistul consideră că, uneori, după o analiză atentă a conținutului acestor site-uri, pot să-ți dai seama de unde vine finanțarea.
 
„Site-urile anonime? – Sunt o încercare de spălare de creieri”
 
Directorul executiv al Asociației Presei Independente (API) Petru Macovei consideră că site-urile anonime sunt create cu un scop anume - de a defăima sau discredita anumiți actori politici, aflați fie la guvernare, fie în opoziție. Prin urmare, susține Macovei, asemenea site-uri trebuie privite cu mare suspiciune și ar fi bine ca cititorii nici să nu le ia în calcul ca sursă de informare veridică. „Eu am observat că schema aceasta a fost preluată în Republica Moldova cu un an în urmă, când apăreau tot felul de site-uri dubioase, care lansau știri false, iar, ulterior, instituții media aparent serioase preluau aceste materiale”,  a comentat Petru Macovei.
 
Directorul executiv al API sugerează că astfel de site-uri nu trebuie tratate ca media credibile. „Cu siguranță, site-urile anonime, care nu oferă un minim de informații despre cine sunt autorii, proprietarii și care este politica lor editorială – nu pot fi considerate drept surse credibile de informare. Este o reminiscență a controlului politic asupra surselor și a platformelor de comunicare. Acestea nu sunt surse media, unele fiind chiar niște scursori, pentru că este vorba de scurgere de informații controlată de către anumite structuri sau persoane cu scopul de a transmite societății anumite mesaje, de cele mai multe ori distorsionate, despre cineva sau ceva”, a afirmat Macovei. Potrivit lui, dacă nu asigură transparența proprietății și a echipei redacționale, înseamnă că site-ul respectiv „nu este altceva, decât o încercare de spălare de creieri”.
 
Cum reglementăm domeniul
 
Cum reglementăm astfel de situații în media online? Președinta CP Viorica Zaharia susține că trebuie să aplicăm metode tradiționale de denunțare a informațiilor manipulatorii publicate de acestea. „Reglementarea conținutului de pe Internet este întotdeauna foarte riscantă, or, deocamdată, nu a găsit nimeni o formulă care ar funcționa împotriva site-urilor anonime și cu informație falsă sau manipulatoare și nu ar lovi și în cele de bună credință. Deocamdată, identificarea lor după calitatea conținutului și denunțarea publică ca surse de manipulare este soluția cea mai la îndemână”, a menționat Zaharia.
 
La rândul său, Sergiu Bozianu a amintit că în Parlament a existat un proiect de lege, care prevedea necesitatea înregistrării într-un registru special la Agenția Serviciilor Publice a tuturor instituțiilor media online cu datele cu privire la persoana pe numele căruia e înregistrată instituția de presă. Bozianu adăugat că, în prezent, lucrează asupra unui proiect de lege, care ar reglementa domeniul în privința înregistrării portalurilor media și publicarea informațiilor despre fondatorii acesteia și echipei instituției.