Eşti aici

Primele sancțiuni în campania electorală: NTV Moldova, Publika TV și Accent TV, amendate pentru că nu au acordat dreptul la replică

18 Octombrie 2019
1018 afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a aplicat, în cadrul ședinței publice din 17 octombrie, amenzi a câte 15.000 de lei posturilor NTV Moldova și Publika TV. Accent TV a fost amendat cu 10.000 lei, iar Publika TV a primit și  avertizare publică. Sancțiunile au fost acordate în urma examinării rapoartelor de monitorizare a posturilor respective la autosesizările membrei CA, Lidia Viziru, și a președintelui Consiliului, Dragoș Vicol.

Posturile au fost sancționate pentru nerespectarea „imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”.

Potrivit raportului CA, NTV Moldova nu a asigurat opinia persoanei vizate într-un material de conflict. În știrea respectivă au fost puse pe post acuzațiile candidatului Partidului Unității Naționale (PUN) Octavian Țîcu la funcția de primar general al municipiului Chișinău în adresa concurentului electoral din partea Partidului Liberal Dorin Chirtoacă, precum că ultimul ar fi vinovat de dezvoltarea haotică a orașului și creșterea posibilităților „mafiei imobiliare”. În material a lipsit reacția lui Chirtoacă la acuzațiile aduse de Țîcu. NTV Moldova a explicat într-o scrisoare către CA că Dorin Chirtoacă nu a răspuns la telefon și că autorul știrii ar fi urmărit și contul lui pe rețele de socializare, însă acesta nu ar fi avut nicio reacție la subiectul dat.

Accent TV a comis o încălcare similară - într-un material de conflict nu a prezentat poziția candidatului Partidului Nostru (PN) la funcția de primar al orașului Bălți Renato Usatîi, atacat de deputatul socialist Bogdan Țîrdea. În acest caz, postul tv a menționat doar că Usatîi nu a solicitat dreptul la replică. Administratorul postului, Stanislav Vîjga, a explicat în ședință că nu au solicitat opinia lui Usatîi, deoarece au calificat știrea ca pe o replică dată lui Usatîi la niște declarații făcute de acesta anterior.

În cazul Publika TV, postul a fost amendat pentru că în cadrul unui material nu a asigurat dreptul la replică premierului Maia Sandu și reprezentanților Blocului ACUM. În material se făcea trimitere la opiniile unui analist economic privind anularea contractului de concesionare a Aeroportului Chișinău. Analistul susținea că președintele Igor Dodon ar fi promis Aeroportul din Chișinău unui om de afaceri din Rusia și că premierul Maia Sandu s-ar ține de funcția de premier, indiferent de cedările pe care le-ar fi făcut socialiștii față de Rusia, iar Blocul ACUM va rămâne în istorie ca formațiune convențional pro-europeană, ce a cedat Moldova Moscovei. Președinția, la solicitarea Publika TV, a refuzat să comenteze acuzațiile, însă în material nu a apărut și opinia premierului sau Blocului ACUM.

În aceeași ședință, Publika TV a fost avertizată public pentru încălcarea principiului „de a informa corect cu privire la un fapt sau un eveniment, iar informația să fie veridică și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință”.

Editorul-șef al Publika TV George Iosip, prezent la ședință, a menționat că reprezentanții Guvernului nu au răspuns la apelurile telefonice ale redacției. De asemenea, Iosip i-a întrebat pe membrii CA, dacă nu vor să lichideze postul, afirmând că CA s-ar afla într-un război cu Publika TV.

Pentru sancționarea celor trei posturi au votat cinci membri, iar unul (Corneliu Mihalache) a fost împotrivă.

În cadrul ședinței, CA a examinat și autosesizările membrelor CA, Veronica Cojocaru și Olga Guțuțui, care propunea ca CA să monitorizeze principalele buletine de știri a 13 posturi TV pentru o perioadă de 7 zile. Raportoarea pe acest subiect, Lia Guțu, a menționat că autosesizările și cererile membrelor Cojocaru și Guțuțui sunt tratate ca propuneri de monitorizare tematică, iar Consiliul, conform Codului electoral, este obligat să monitorizeze posturile naționale în campania electorală. În acest context, Corneliu Mihalache a pledat pentru admiterea parțială a autosesizărilor și cererilor de monitorizare depuse de Cojocaru șu Guțuțui. Propunerea nu a fost susținută, acumulând doar trei voturi.