Potrivit lui Dragoș Vicol, președintele Consiliului Audiovizualului, sesizarea a fost înregistrată pe data de 9 ianuarie. În document se arată că difuzarea mesajului lui Vladimir Putin ar fi atins securitatea spațiului informațional din Republica Moldova, fiind solicitată amendarea instituțiilor media.
Valeriu Pașa, reprezentantul WatchDog, susține că CA era obligat să se autosesizeze după ce discursul președintelui Federației Ruse a fost dat pe post, ceea ce nu s-a întâmplat. „Problema cu Consiliul Audiovizualului constă în faptul că ei așteaptă sesizări, în condițiile în care Codul serviciilor media audiovizuale stipulează că ei sunt responsabili de monitorizarea și respectarea legii. În momentul în care există o încălcare evidentă, de ce ei așteaptă sesizare de la cineva?”, a comentat Valeriu Pașa.
Discursul lui Vladimir Putin, de Revelion. Sursa video: NTV
De cealaltă parte, Dragoș Vicol consideră că discursul lui Vladimir Putin nu se încadrează în categoria materialelor ce cad sub incidența articolului menționat și, respectiv, amenda nu poate fi aplicată.
„Felicitarea nu este un program autonom propriu-zis, care ar avea conotațiile sau caracteristicile unui serviciu de programe analitic, informativ-analitic, politic sau militar. Substanța acestui discurs a vizat mai mult o felicitare, un fel de trecere în revistă a anumitor elemente. Nu a fost un discurs militarist, care să incite la ură, care ar atenta la suveranitatea și independența Republicii Moldova”, a afirmat Vicol.
Anterior, CA a aplicat sancțiune maximă postului de televiziune Prime TV, în valoare de 70.000 de lei, pentru încălcarea așa-numitei „legi anti-propagandă” în baza unei sesizări depuse de WatchDog. Atunci, Prime TV ar fi difuzat un discurs cu caracter militarist al lui Vladimir Putin în parlamentul de la Moscova.
Sursa foto: Captură NTV