Eşti aici

ONG-urile de media condamnă limbajul primarului municipiului Bălți în raport cu portalul Tvn.md

25 Februarie 2020
1030 de afişări
Organizațiile neguvernamentale de media condamnă limbajul folosit de primarul municipiului Bălți, Renato Usatîi, în raport cu jurnaliștii portalului tvn.md. Într-o postare din 22 februarie pe pagina sa de Facebook, Renato Usatîi a numit instituția de presă „fabrică de zoi” care „va continua să toarne mizerie peste Bălți”. Postarea a fost publicată și pe blogul edilului (www.ru1.md) cu titlul „Dodon redeschide la Bălți fabrica de zoi a lui Plahotniuc”.
 
Drept răspuns, instituția media a anunțat că a depus o plângere la Poliție, pe numele edilului, pentru calomnie. Totodată, redacția a solicitat primarului de la Bălți să prezinte dovezi care ar confirma acuzațiile sau, în caz contrar, să dezmintă public informația.
 
Reamintim demnitarilor și funcționarilor publici de toate nivelurile că libertatea de exprimare și libertatea presei sunt drepturi fundamentale, consfințite de Constituție. Potrivit art. 20 din Legea presei, statul garantează apărarea onoarei şi demnității jurnalistului, îi ocrotește sănătatea, viața şi bunurile.

Art. 10 din Codul serviciilor media audiovizuale prevede măsuri de protecție a jurnaliștilor.

Solicităm aleșilor locali să adopte un limbaj și comportament decent în raport cu instituțiile mass-media și cu jurnaliștii.

Reamintim că oricine, în cazul în care nu este de acord cu metodele de lucru ale jurnalistului sau cu materialele sale, se poate adresa la Consiliul de Presă din Republica Moldova care va examina plângerea și va da o apreciere comportamentului profesional și/sau calității muncii jurnalistului.

 
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei  
Centrul  ”Acces-Info”
RISE Moldova