Eşti aici

Câți bani au cheltuit pentru reclamă candidații la parlamentarele noi din municipiul Hîncești

16 Martie 2020
940 de afişări
Ștefan Gațcan, care a ieșit învingător la alegerile parlamentare noi din municipiul Hîncești din partea PSRM, a avut cele mai mari cheltuieli la capitolul publicitate în comparație cu ceilalți candidați, arată rapoartele privind veniturile și cheltuielile din campania electorală. Pe locul doi la acest capitol s-a clasat candidatul Partidului Șor, Vitalie Balinschi, care a fost într-un final exclus din cursă. Candidata PAS, Olesea Stamate, nu a avut cheltuieli pentru publicitate la TV și radio, iar Grigore Cobzac nu a plătit niciun leu pentru reclamă, potrivit datelor CEC, analizate de Media Azi. 
 
În total, Ștefan Gațcan a cheltuit în această campanie electorală circa 362.000 de lei, din care aproape 265.000 de lei i-a alocat pentru publicitate - cea mai mare sumă cheltuită în acest scop comparativ cu restul candidaților. Cei mai mulți bani PSRM i-a alocat pentru publicitate TV și radio – în jur de 121.000 de lei și, respectiv, 60.000 de lei. Pentru presă scrisă socialiștii au transferat circa 45.000 de lei, în mijloacele de informare electronice - 2.500 de lei, pentru panouri – aproape 9.000 de lei, iar către alte platforme stradale sau mobile – 27.500 lei.

În general, un vot câștigat i-a costat pe socialiști circa 65 de lei. Pentru Ștefan Gațcan au votat 5.539 de persoane, conform datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Olesea Stamate, care s-a plasat pe locul doi la alegeri, a raportat în total 126.000 de lei drept cheltuieli în campanie, dintre care aproape 49.000 de lei au fost destinate publicității. PAS nu a alocat deloc bani din publicitate pentru televiziune și radio, pledând pentru plasarea reclamei pe panouri (aproape 25.000 de lei), mijloace de informare electronice (aproape 15.000 de lei) și presă scrisă (8.500 de lei).

Costul unui vot pentru PAS a ajuns la aproape 28 de lei. Pentru Olesea Stamate au votat 4.554 de persoane.

Reprezentantul Partidului Democrat (PDM), Ion Mereuță a cheltuit 119.000 de lei în total, dintre care aproape 23.000 de lei au fost direcționați pentru publicitate - doar panouri stradale. Raportul dintre numărul de votanți (1.819 de persoane) și cheltuielile generale arată că PDM a plătit cam aceeași sumă ca și PSRM, adică circa 65 de lei pentru un vot.

Candidatul independent Grigore Cobzac a cheltuit în total 17.500 de lei și niciun leu pentru publicitate, potrivit actelor. În schimb, pe el voturile l-au costat cel mai ieftin - circa 10 lei, în condițiile în care pe politician l-au votat 1.792 de alegători.

Dorin Chirtoacă din Blocul electoral Unirea a trecut pe hârtie cheltuieli de 64.000 de lei, dintre care aproape jumătate au fost destinate publicității – circa 30.000 de lei. Toți banii din publicitate au fost alocați doar presei scrise, potrivit datelor CEC. De altfel, Dorin Chirtoacă a avut cel mai scump vot – aproape 185 de lei. Pentru candidatura sa au votat 346 de persoane.

Vitalie Balinschi a cheltuit 210.000 lei pentru publicitate (din 391.000 de lei) sau cu circa 55.000 de lei  mai puțin decât PSRM. Cea mai mare sumă destinată publicității a fost alocată presei scrise – circa 125.000 de lei. Pentru panouri publicitare Partidul Șor a plătit 61.000 de lei, iar pentru mijloace electronice - 24.000 de lei.  

Anatolie Postolache, candidatul Partidului Liberal Democrat, care și-a retras candidatul din cursă la mijlocul campaniei, a reușit să cheltuie aproape 69.000 de lei, dintre care 3.000 de lei le-a achitat pentru publicitate în presă scrisă.

 
Sursa foto: Ștefan Gațcan/Facebook