Eşti aici

Parlamentul a numit trei membri noi ai Consiliului Audiovizualului

09 Iulie 2020
1331 de afişări
Legislativul a decis, cu majoritate de voturi, să-i numească pe Ala Ursu-Antoci, Larisa Manole și Ion Robu la funcțiile de membru al Consiliului Audivizualului (CA). Astfel, autoritatea va activa în componență deplină. Opoziția consideră că acest concurs a fost viciat de majoritatea parlamentară PD-PSRM.

Ala Ursu-Antoci și Larisa Manole vor ocupa fotoliile de membru CA până pe 7 decembrie 2023, iar Ion Robu, propus de șeful statului, a fost numit în funcție până la 3 aprilie 2021.

Media Azi a scris anterior despre faptul că numirea noilor membri CA a fost precedată de acuzații în Legislativ. 

Inițial, Biroul permanent al Parlamentului a aprobat patru candidaturi pentru participarea la concursul de suplinire a două posturi vacante. Ulterior, deputații au desemnat trei persoane învingătoare. Deputatul PAS Lilian Carp a criticat concursul menționând că ar fi fost mimat, iar majoritatea parlamentară și-ar fi desemnat persoane loiale din considerente politice. Și parlamentarul  din partea platformei DA, Vasile Năstase, a menționat că concursul a fost viciat, iar Biroul permanent al Parlamentului a fost un „filtru politic” care să nu admită în competiție persoane neafiliate majorității parlamentare. „Concursul trebuia să se desfășoare la comisie”, a punctat Năstase.

Conform CV-urilor făcute publice, Larisa Manole este în prezent redactoră în cadrul Agenției Informaționale de Stat Moldpres, iar din 2008 până în 2017 a fost ofițerul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Anterior, ea a mai activat la Euro TV, reporter.md și la Teleradio-Moldova.

Ala Ursu-Antoci este actualmente șefa cabinetului fracțiunii Partidului Socialiștilor din Parlament și profesoară la Colegiul de Ecologie. Din 2015 până în 2019 ea a fost consilieră în cabinetul președintelui fracțiunii PSRM. De asemenea, ea a figurat pe locul 43 în lista concurenților electorali în circumscripția națională la alegerile parlamentare din 2019.

Ion Robu este redactor-șef al revistei „Știința culturii fizice” la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. Din 2007 până în 2018 a fost redactor la Moldpres. Mai devreme a lucrat la BASA-press, Flux, Fotbal hebdo, Săptămâna, Moldova Sportivă, Cuvântul și alte publicații.

Hotărârea Parlamentului de numire a celor trei membri poate fi contestată în instanță.

Citiți și: Cine sunt candidații propuși de Parlament la funcțiile de membru al Consiliului Audiovizualului
 
 Sursa foto: Parlament.md (de la dreapta la stânga, în rândul de sus - Ala Ursu-Antoci, Larisa Manole, Ion Robu).