Eşti aici

ONG-urile de media condamnă acțiunile abuzive ale Serviciului Protecție și Pază de Stat îndreptate împotriva jurnaliștilor

09 Septembrie 2020
2863 de afişări
Organizațiile neguvernamentale de media condamnă acțiunile abuzive și sfidătoare ale angajaților Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS), îndreptate împotriva jurnaliștilor care își exercită misiunea de informare a societății asupra evenimentelor de interes public.

La 9 septembrie 2020, angajații SPPS, aflați în serviciul de pază a președintelui Republicii Moldova, au blocat accesul jurnaliștilor spre ieșirea din sediul Comisiei Electorale Centrale, pentru a-i împiedica să adreseze întrebări lui Igor Dodon, venit la sediul instituției pentru a se înscrie în cursa electorală prezidențială.

Reamintim ofițerilor de protecție că în conformitate cu art. 4 din Legea cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, SPPS trebuie să își desfășoare activitatea în corespundere cu principiul legalităţii și respectării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale omului.

Potrivit prevederilor Legii privind libertatea de exprimare, nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informații de interes public, decât în condițiile legii.
Totodată, în virtutea art. 180 Cod penal, împiedicarea intenționată a activității mass-media sau a jurnalistului este o faptă pasibilă de răspundere penală.

Subliniem că SPPS este un organ de stat finanțat din bani publici și trebuie să apere demnitarii de pericole fizice, nu de întrebările jurnaliștilor.

Cu regret și îngrijorare semnalăm că nu este primul caz când colaboratorii Serviciului Protecție și Pază de Stat își depășesc atribuțiile în raport cu reprezentanții mass-media și sfidează principiul libertății presei.

Solicităm SPPS să renunțe la astfel de practici vicioase și ilegale și să-și instruiască ofițerii în vederea contracarării comportamentului abuziv manifestat în raport cu jurnaliștii.

Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Asociația Telejurnaliștilor Independenți  
Centrul  ”Acces-Info”
RISE Moldova 
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic