Eşti aici

Judecătoria Chișinău a declarat inadmisibilă cererea TV8 împotriva CA pe cazul emisiunii „Internetu’ Grăiește” în care a fost vizată Elena Pahomova

23 Septembrie 2020
1235 de afişări
Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a declarat inadmisibilă acțiunea înaintată de reprezentanții postului de televiziune TV8 împotriva Consiliului Audiovizualului (CA), privind anularea sancțiunii aplicate după difuzarea emisiunii „Internetu’ Grăiește” în care a fost vizată jurnalista Elena Pahomova.  Canalul a mai fost amendat pentru că nu ar fi pus ulterior pe post textul sancțiunii. Administrația televiziunii a contestat deciziile CA, argumentând că autoritatea nu a examinat corect cazul.
 
Judecătoarea Viorica Dodon a declarat, printr-o încheiere din 15 septembrie, drept inadmisibilă acțiunea înaintată de TV8, pe motiv că cererea „a fost depusă în instanța de contencios fără a fi respectată procedura prealabilă stabilită de lege”. Totodată, judecătoarea a precizat că declararea inadmisibilității acțiunii „nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiași reclamant cu aceeași acţiune”.
 
În documentul emis de instanță se precizează că, printr-o încheiere a Judecătoriei Chișinău din 20 iulie 2020, s-a stabilit pentru TV8 un termen de 5 zile de la notificarea încheierii pentru înlăturarea neajunsurilor, și anume, să indice date despre respectarea procedurii prealabile și să anexeze la cererea de chemare în judecată copia deciziei cu privire la cererea prealabilă. Totodată, potrivit documentului, se constată că cererea prealabilă a fost expediată Consiliului după înaintarea cererii de chemare în judecată.
 
La sfârșitul lunii mai, TV8 a fost amendat cu 10.000 de lei după ce a difuzat o ediție a emisiunii „Internetu’ Grăiește”, realizată de Andrei Bolocan și Nata Albot, în care autorii au făcut referințe la o postare a Elenei Pahomova, de la NTV Moldova, pe pagina sa de Facebook. Emisiunea a stârnit nemulțumirea jurnalistei. Atât ea, cât și postul la care activează s-au adresat cu o sesizare la CA.
 
Ulterior, membrii autorității au mai aplicat o sancțiune de 5.000 de lei canalului TV8 pentru că nu ar fi informat publicul că a fost amendat pentru difuzarea ediției cu pricina.
 
CA a respins demersul privind suspendarea executării deciziilor și a prelungit termenul de examinare a cererii prealabile pe acest caz.

UPDATE: Reprezentantul TV8 în instanță, Vitalie Enache, a precizat pentru Media Azi că televiziunea va contesta încheierea cu recurs.

Citiți și: TV8 a atacat în instanță sancțiunile CA pentru difuzarea emisiunii „Internetu’ Grăiește” în care a fost vizată Elena Pahomova