Ro
En
Рy
Media Azi: Domnule Fisher, vă aflați de un an la Chișinău, în calitate de ambasador al Marii Britanii. Cum vedeți piața media din Republica Moldova și, mai ales, ce probleme ale presei ați reușit să remarcați?
Steven Fisher: Aș spune că e o piață diversă și destul de complexă, cu tehnologii moderne, în care se pune mult accent pe online și rețele sociale - consum multe știri prin intermediul Facebook, ceea ce nu făceam până a veni aici, adică multe instituții media folosesc această rețea drept un mijloc important de răspândire a informației. Bineînțeles că cea mai mare parte a informației este difuzată la TV, în eter sau online; e puțină media tradițională, deși există ziare, unele ediții tipărite le citesc și eu. E o piață diversă, cu conținut variat - și rafinat, și din cel ușor de digerat, și de complexitate medie, unde dezbaterea problemelor politice și sociale este prezentă, inclusiv instituțiile media independente au șansa să vorbească direct cu politicienii de vârf.
Cu trecerea timpului am înțeles că există și probleme structurale în acest domeniu, provocări ce țin de proprietate și concentrarea instituțiilor de presă mari în câteva mâini, în special ale unor politicieni influenți. În Marea Britanie există bunăoară reglementări ce interzic ca partidele politice să dețină instituții media sau câte instituții poate deține o persoană fizică sau juridică. Nu sunt aici să indic cum trebuie moldovenii să-și structureze piața media, dar cu siguranță dai de probleme atunci când figuri politice proeminente dețin instituții de presă și acest fenomen trebuie abordat oriunde se întâmplă, nu doar aici.
Cum vedeți campania electorală din această perspectivă? S-au agravat provocările despre care menționați?
Când vine vorba de politică, la general, dar și de campanii electorale, bineînțeles că se dorește ca presa să fie echitabilă, să acorde spațiu egal tuturor platformelor politice. Nu vorbesc doar despre cât de mult timp li se acordă candidaților, dar și despre atitudinea, tonalitatea jurnaliștilor. Întrebarea dumneavoastră aduce în atenție și dezinformarea, falsurile. Nu sunt un expert media, dar există profesioniști în acest domeniu și entități responsabile, în primul rând Consiliul Audiovizualului, care monitorizează situația, publică rapoarte și are responsabilitatea să supravegheze lucrurile. Există și organizații independente care ilustrează cum mass-media informează despre această campanie și alegeri prezidențiale. Chiar și ultimul raport al Centrului pentru Jurnalism Independent arată că patru posturi de televiziune din zece, pe care le monitorizați, sunt părtinitoare în reflectarea campaniei electorale. Cel care pierde este cetățeanul, care nu beneficiază de reflectarea corectă a dezbaterii politice. Am mai spus, și reiterez în context, despre importanța radiodifuzorului public, care trebuie să fie obiectiv și să ofere o platformă vastă de discuții la nivel național despre evoluțiile politice din țară. Am fost bucuros să văd că CJI a constat tonalitatea neutră a postului Moldova 1 în ultima monitorizare.
Citiți și: Raport CJI // Patru din zece posturi de televiziune favorizează masiv anumiți candidați
Acum două săptămâni tocmai ați avut o întâlnire oficială cu reprezentanții Consiliului Audiovizualului. Cu ce concluzii ați rămas după întrevedere?
Am avut o ședință cu președintele CA, pentru prima dată de când ocup funcția de ambasador, și am discutat despre cum autoritatea planifică să-și exercite rolul pe perioada campaniei electorale și a scrutinului prezidențial, ce responsabilități le revin. Am concluzionat că este o instituție serioasă care face o muncă importantă pentru Republica Moldova în această perioadă.
Credeți că există suficiente capacități și voință în acest sens?
Nu am cum să comentez întrucât nu cunosc activitatea Consiliului în cele mai mici detalii, am avut o primă întrevedere la care am abordat strict aspecte ce țin de această perioadă electorală. Ne-am arătat deschiderea pentru o viitoare colaborare, deja după alegeri; dacă există anumite necesități pe care le-am putea susține. Domnul Vicol s-a arătat dispus să reînoiască colaborarea dintre instituția pe care o conduce și Ofcom, autoritatea echivalentă din Marea Britanie. Cu certitudine, am fost impresionat de explicațiile foarte clare care mi-au fost oferite în ceea ce privește responsabilitățile Consiliului și tendința de a identifica acea linie care să-i țină pe toți mulțumiți, mă refer aici la imparțialitate.
Revenind la controlul politic asupra instituțiilor de presă - una dintre problemele majore din domeniul mass-media, potrivit experților -, ce măsuri ar putea fi întreprinse pentru a reduce această influență?
E o problemă valabilă în multe țări și ține până la urmă de statul de drept. Controlul dreptului de proprietate asupra presei trebuie să fie prescris de lege. Parlamentul trebuie să adopte legi, iar Guvernul să le implementeze. Problema e că cei care ar trebui să promoveze astfel de legi și să le implementeze sunt potențiali beneficiari ai acestui drept de proprietate asupra media. Nu am un răspuns mai bun decât să spun că e nevoie de o atenție constantă, o bază legală bună, de implementarea unor prevederi, dar până la asta - de o idee foarte clară privind restricțiile de proprietate pe care ți le dorești ca stat. Orice stat trebuie să-și identifice propriile opțiuni. Dar e un subiect controversat, e ușor să spui cum ar trebui să arate un anumit domeniu și e mai dificil să transformi asta în realitate. Până la urmă, e o problemă pe care politicienii de aici au misiunea să o rezolve.
Cât de importantă este în context capacitatea consumatorului de media să discearnă între informația de calitate și cea care vrea să manipuleze?
Este un lucru esențial, e probabil un scop care niciodată nu poate fi atins sută la sută, dar care merită orice efort. Dezinformare și falsuri au existat în toată istoria comunicării, de când oamenii au învățat să vorbească. Probabil a explodat odată cu apariția presei scrise, iar acum trecem printr-o altă revoluție în acest sens, cea a rețelelor sociale, și cred că asta a accentuat problema. Cred că nici nu putem accentua suficient cât de important este pentru cetățeni să fie apți să perceapă ce e fals și ce nu. Problema ține de control, controlul surselor primare ale unei informații sau alta, care, după mine, sunt incontrolabile. E imposibil să gestionezi tot ce apare pe Internet și nu mă refer doar la politicieni, regimuri sau guverne care încearcă să folosească dezinformarea în scopul obținerii unor beneficii politice - orice persoană poate să publice acum un fals în online. La început, când Internetul abia prindea la popularitate, exista tendința ca oamenii să creadă totul, pentru că apărea pe Internet, deci „e pe bune”. Acum, vestea îmbucurătoare e că oamenii au devenit mai sceptici, iar acest scepticism subminează întregul concept al fake news-ului. Va interveni însă o altă problemă dacă vom merge în cealaltă extremă, existând riscul să se ajungă ca nimeni să nu mai creadă nimic.
În tot acest context, educația media este crucială: să înțelegi ce e asta dezinformare sau o informație falsă, să conștientizezi că ele există. De aceea suntem încântați să susținem un proiect setat exact în această direcție - instruirea pedagogilor cum să predea educație media în școli, un deziderat care îi învață pe tineri o deprindere de viață esențială. Mă refer aici la proiectul MEDIA-M („Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova”) și este salutabilă deschiderea Ministerului Educației în ceea ce privește introducerea cursului de Educație pentru media în instituțiile de învățământ. Peste 6.000 de tineri din mai multe regiuni ale țării au trecut prin acest curs în ultimii ani.
E un proces de lungă durată, dar e exact ca-n vechea zicală „Dă-i omului un pește și va avea de mâncare o zi. Învață-l să pescuiască și va avea de mâncare toată viața”. Asta facem - învățăm tinerii să discearnă, să fie sceptici, să se întrebe ce e adevărat și ce nu, adică le oferim undița cu care să prindă peștele. E complicat, dar indubitabil este mai eficient decât pur și simplu să-i spui cuiva că această știre e bună sau rea. Asta nu-i învață nimic. Noi vrem să generăm dezbateri, vrem ca cei care urmează acest curs în școală să împărtășească cele învățate și cu familiile lor, lor cu semenii loc, cu cei care nu au urmat acest curs. Mai sperăm că proiectul legat de educația mediatică va contribui la creșterea popularității și succesului presei independente, odată ce tot mai multă lume va gândi critic și va cere doar informații de calitate.
Citiți și: Aproape 2.500 de elevi învață disciplina Educaţie pentru media în acest an de studii
Pe lângă educația media în instituțiile de învățământ, ce alte domenii de media susține la Chișinău Marea Britanie?
În cadrul proiectului MEDIA-M, unul foarte mare și ambițios, cu mai mulți parteneri, susținem șase instituții media independente cărora le oferim suport în termeni de instruire și consolidarea capacităților jurnaliștilor, atât aptitudini ce țin de munca nemijlocită a lor, cât și aptitudini comerciale. Una dintre cele mai mari provocări pentru presa din era actuală este să fie sustenabilă din punct de vedere financiar. Într-o bună parte din state, jurnalismul nu este o profesie periculoasă în sensul siguranței fizice, ci a celei financiare, deci o parte din asistența pe care o acordăm prin intermediul MEDIA-M ține exact de acest aspect - cum să facem aceste organizații să fie profitabile și durabile. Vreau să accentuez că pe noi nu ne interesează ce anume scrie o instituție media sau alta, cum își gândește politica editorială și agenda; noi nu impunem anumite valori sau un anumit unghi politic de abordare a lucrurilor etc. Ceea ce facem noi este să-i sprijinim pe cei pe care îi considerăm obiectivi și care cred în libertatea de exprimare.
Am fost criticați - inclusiv recent, cu publicarea unei cărți de către un deputat al Partidului Socialiștilor - printre altele pomenindu-se de Fondul pentru Buna Guvernare, programul Marii Britanii prin care inclusiv proiectul MEDIA-M este finanțat, și care ar fi folosit pentru a controla Moldova, pentru a influența anumite lucruri sub aspect politic sau a submina independența acestei țări. Aceste acuzații sunt mult prea generale, extrem de inexacte și nu sunt adevărate. Ceea ce facem noi, inclusiv pe partea de media, e să oferim suportul care să permită presei de calitate să ajungă la cât mai mulți cetățeni, așa ca ei să-și facă propriile concluzii și să ia propriile decizii privind problemele care le afectează viața.
Citiți și: Alertă publică. Opriți atacurile împotriva societății civile din Republica Moldova
Ministerul Justiției a anunțat de curând că așteaptă propuneri pentru un proiect de lege care ar stabili sancțiuni pentru distribuirea deliberată a știrilor false. Nu există încă o claritate cu privire la acest subiect, dar unele instituții de stat și-au arătat deschiderea față de lupta împotriva știrilor false. Pe de altă parte, există experți care și-au exprimat reticența. Din această perspectivă, există vreo lecție pe care autoritățile noastre o pot învăța de la alte state în lupta împotriva știrilor false?
E o întrebare dificilă pentru că, pe de o parte, există libertatea de exprimare, iar pe de alta, cadrul legal internațional de protecție a drepturilor omului și inclusiv dreptul de limitare a libertății de exprimare în momentul în care această libertate afectează alte drepturi consacrate de lege. În Marea Britanie poți să afirmi în mare parte orice până când nu atingi anumite limite. De exemplu, discursul de ură - nu poți spune lucruri care incită la violență împotriva cuiva în baza unor criterii. Dar pentru ca legea să prevină un astfel de fapt, acest discurs trebuie lansat de o persoană concretă, care are autoritate sau suficientă influență ca alți oameni să poată să acționeze în urma îndemnului lansat. Ce vreau să spun e că există o ștachetă destul de înaltă peste care autoritățile să poată trece, să vină oamenii legii și să spună că ceea ce s-a afirmat contravine normelor și să ceară tragerea la răspundere a celui vizat. E valabil și pentru defăimare, calomnie și altele.
Cred că orice societate, înainte să implementeze niște restricții, trebuie să se conducă de reperele internaționale, să vadă opinia Consiliului Europei, care este experiența țărilor care au implementat deja anumite lucruri în același domeniu; să schițeze un proiect de lege care să preia și să combine cele mai bune practici, pentru a evita un sistem care să împiedice oamenii să vorbească. Știu că dezinformarea și fake news-ul sunt diferite de discursul de ură sau defăimare, la care m-am referit mai sus, și e sunt chiar mult mai dificil de gestionat, dar într-un anumit punct ele toate încalcă aceleași legi și principii. În Marea Britanie avem în general un grad mare de toleranță față de acest fenomen, din păcate, și încercăm în principal să abordăm problema prin consolidarea capacității critice a oamenilor de a crede sau nu ceva.
În opinia mea, aceste probleme trebuie reglementate la o anumită etapă, pentru a evita extremele sau abuzurile, dar nu sunt creditat să spun cum sau până unde anume, tocmai pentru că există libertate de exprimare. Ar interveni imediat și problema ce ține de care autoritate ar trebui să decidă ce e fake news și ce nu, să judece aceste lucruri și ce sancțiuni sunt potrivite. Probabil, cel mai bun mod de a lupta este, totuși, oferind cetățenilor abilități de a discerne și a pune întrebări.
Acum trei ani, în Republica Moldova a fost adoptată așa-numita „lege anti-propagandă”, care permite doar retransmiterea programelor informative din UE, SUA și statele care au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră, restricționându-le astfel pe cele din Federația Rusă. Potrivit unor partide politice, această lege este discriminatorie, „lovește direct” în cetățenii țării și ar trebui anulată. Ce le-ați spune în replică?
Tot ce pot să spun este că e vorba de o lege adoptată în contextul relațiilor bilaterale dintre Moldova și Uniunea Europeană, ca parte a Acordului de Asociere, prin urmare, o eventuală anulare sau retragere a acestei legi va genera dificultăți și cred că o astfel de evoluție a lucrurilor ar trebui evitată. Această lege există din motive întemeiate, a fost adoptată printr-o procedură legală în Parlament. Bineînțeles că ea poate fi anulată dacă există o majoritate legislativă care să-și dorească asta, dar cred că ar isca multe probleme. Chiar lucrurile pe care legea este concepută să le împiedice, fiind privită ca un mijloc oportun de apărare și management al riscurilor - Moldova ar redeveni vulnerabilă la aceste lucruri. Nu e decizia mea, e o întrebare ce ține de clasa politică de aici, dar cred că e un domeniu care merită tratat cu atenție, nu e simplu.
În urmă cu 12 ani, BBC World Service a decis, după 68 de ani de emisie, să înceteze activitatea redacției BBC în limba română, care difuza inclusiv programe pentru Republica Moldova. Există șanse ca BBC România să-și relanseze activitatea sau poate să deschidă o redacție la Chișinău? În ce condiții s-ar putea întâmpla acest lucru?
Cred că BBC World Service a fost și este un vehicul fantastic pentru noi, ca țară, dar și pentru restul publicului care l-a ascultat și îl ascultă, în special în vremurile dificile - multe s-au întâmplat în cei aproape 70 de ani de care ați menționat. Strict legat de întrebare, nu văd perspective imediate în sensul în care nu am auzit discuții sau dezbateri la acest subiect. Dacă ar apărea vreo inițiativă, aș fi deschis, inclusiv față de existența unui astfel de serviciu în Republica Moldova. Să vedem. Cred totuși că actuala situație economică ar fi un impediment în acest sens, toți trec prin criză economică din cauza pandemiei de coronavirus și nu numai, deci nu cred că există vreo perspectivă imediată, dar nici nu aș fi categoric în această privință.
Sursa foto: Media Azi
