21 Octombrie 2020
961 de afişări
În ziua când cetățenii Republicii Moldova vor merge la urne ca să aleagă președintele, în grila de oferte a cabliștilor ar putea să apără și noul post de televiziune Cotidianul TV (CTV), care va emite în limba română. Directorul televiziunii, Cristian Cobuz, a menționat pentru Media Azi că intenționează să lanseze canalul pe 1 noiembrie, exact la o lună după obținerea licenței de emisie.
Cristian Cobuz susține că nu poate lansa deocamdată televiziunea pentru că decizia Consiliului Audiovizualului (CA), emisă la 1 octombrie, încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial și că din aceasta cauză el nu poate să obțină și dreptul de a difuza în rețelele de distribuitori. „Noi nu am primit încă licența. (...) Din momentul în care se publică în Monitorul Oficial, mie îmi dă licența tipărită cu care merg la ANRCETI¹ ca să obțin autorizația tehnică de funcționare și, în paralel, având licența, pot începe demersuri cu operatorii de cablu”, a precizat Cobuz.
El ne-a explicat că vrea să lanseze postul TV în ziua scrutinului din raționamentul de a obține mai multă audiență. „Nu că aș vrea să am influență în alegeri. Întotdeauna, în scrutinele electorale, publicul nostru potențial are nevoie de informație, ia telecomanda și o mai plimbă că să vadă ce zic și alții. Atunci am șansa să ne vadă mai mulți oameni, să câștig un public care altfel, în altă perioadă, m-ar costa mulți bani pentru promovare. Întotdeauna, în perioadele electorale, interesele cetățenilor pentru știri, articole de analiză crește. Este științific, nu e o impresie personală”, a mai spus Cristian Cobuz pentru Media Azi.
Directorul televiziunii a mai spus că, pe 21 octombrie, va apărea online o emisiune de autor realizată de jurnalistul Cătălin Ungureanu, care va fi difuzată ulterior și pe post.
Potrivit proiectului editorial, noul post de televiziune va emite în limba română și va avea în program ştiri și talk-show-uri, filme documentare, emisiuni cognitive şi distractive. De asemenea, potrivit documentului, programele audiovizuale locale realizate în exclusivitate de furnizorul de servicii media vor constitui 52%, iar emisiuni realizate de furnizori de servicii media ce nu se află sub jurisdicția Republicii Moldova - 35%. Printre emisiunile preluate se numără proiectele românești Zig Zag, România la vorbitor, Oameni de poveste, România mea; emisiunea de cultură Dincolo de arenă; programul informativ de știri al București TV.
Administratorul a avut mai multe încercări eșuate să obțină licența de emisie de la CA, care a respins de câteva ori proiectul media, invocând neconcordanțe în actele prezentate către autoritate. Cristian Cobuz s-a adresat și în judecată pentru a contesta una din deciziile CA privind respingerea proiectului TV. În prezent, administratorul CTV intenționează să-și retragă cererea, odată ce Consiliu le-a oferit totuși licența.
Licența de emisie pentru CTV este deținută de Asociația Obștească People For Free Media, înregistrată în mai 2019 și condusă de Cristian Cobuz. Canalul apare cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Televiziunea CTV este creată în baza proiectului media Cotidianul.md, deținut de compania Expresiv Media, fondatorii căreia sunt Cristian Cobuz (50%) și proprietarul operatorului de internet StarNet, Alexandr Machedon (50%).
[1] Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației