Discursul urii într-o nouă campanie electorală

Irina Corobcenco, responsabilă pentru monitorizarea discursului de ură, Asociația Promo-LEX

După o nouă campanie electorală, ar trebui să tragem linia și critic să recunoaștem că dincolo de pandemie și provocările ei, anul 2020 ne-a făcut să simțim la propriu consecințele lipsei voinței politice și a profesionalismului în politică, dar și în media.

Este sau nu discursul de ură o problemă?

În anul 2016, Parlamentul Republicii Moldova adoptă în prima lectură proiectul de lege nr. 301 privind reglementarea infracțiunilor motivate de prejudecată și îl remite Ministerul Justiției ca să-l completeze și să-l prezinte pentru a doua lectură. Acest proiect conține mai multe amendamente legislative ale Codului penal și Codului contravențional, care se referă în primul rând la definirea motivelor de prejudecată, revizuirea infracțiunilor de bază și a agravantelor care se referă la faptele motivate de ură și prejudecată.

La scurt timp, după încheierea alegerilor prezidențiale din toamna aceluiași an, Curtea Constituțională, prin Hotărârea nr. 34, constata implicarea agresivă a reprezentanților Mitropoliei Moldovei în alegerile prezidențiale prin utilizarea limbajului extrem, xenofob, homofob și sexist, adresat unui candidat electoral, și atrăgea atenția asupra faptului că aceasta contravine Constituției.

În consecință, Curtea formulează șase Adrese Parlamentului, iar în două dintre acestea, Adresa nr. PCC-01/139e-34/5 și Adresa nr. PCC-01/139e-34/6, solicită forului legislativ să reglementeze mecanisme sancționatorii prompte și imediate, inclusiv în ordine penală, pentru orice tentativă de implicare a cultelor religioase în campaniile electorale, și să modifice legislația cu privire la răspunderea radiodifuzorilor în perioada campaniilor electorale prin instituirea unor măsuri eficiente care ar permite aplicarea unor sancțiuni cu executare imediată și disuasivă.

În 2018, raportul de monitorizare al Asociației Promo-LEX arăta că discursul de ură și instigare la discriminare se manifestă preponderent în context politic și crește în intensitate în campaniile electorale. Un an mai târziu, Promo-LEX evidenția faptul că numărul cazurilor de discurs de ură propagate în spațiul public și mass-media se dublase și, astfel, de la două cazuri noi pe zi, în 2019 ajunsesem să înregistrăm 4.2 cazuri noi pe zi.

În anul 2020, monitorizările Asociației Promo-LEX ne arată că numărul cazurilor de discurs de ură în campania electorală a fost cu 42% mai mare față de anul precedent.

Am învățat ceva după 2016?

În anul 2018 a fost promulgat Codul serviciilor media audiovizuale, care a înlocuit Codul audiovizualului nr. 260 din 27.07.2006. Noul cod include definiția discursului instigator la ură în media audiovizuală și stabilește sancțiuni pentru acesta.

Un an mai târziu, în 2019, este „scos” din așteptare proiectul de lege nr. 301/2016, iar în luna martie 2020, acesta este supus consultărilor publice de Comisia Juridică, Numiri și Imunități, cu scopul de a fi definitivat și trimis spre adoptare plenului Parlamentului. Pandemia de Covid-19 a pus însă în așteptare, pentru o perioadă de câteva luni, proiectele legislative, inclusiv proiectul de lege nr. 301/2016.

Au urmat discuții și dezbateri pe marginea unui nou proiect de lege, nr. 263/2020, ce aduce mai multe amendamente la legislația electorală, inclusiv privind utilizarea discursului de ură în campania electorală și implicarea cultelor religioase, dar care din lipsă de consens a fost trimis Comisiei de la Veneția. În consecință, am intrat cu toții într-o nouă campanie electorală - fără prevederi clare care să prevină implicarea Bisericii și să sancționeze discursul de ură sau incitarea la discriminare.

Retorică electorală ca un deja-vu?

Ce ne-au oferit spre consum electoral candidații din campania pentru alegerile prezidențiale din acest an și nu a fost în anul 2016?  De fapt, am avut aceeași retorică, bazată pe prejudecăți și stereotipuri, denigrări, amenințări, limbaj sexist etc. S-au pus în mișcare rotițe care să alimenteze frici și să promoveze intoleranța față de diferite grupuri sociale, toate cu scopul de a menține electoratul fidel sau de a-l convinge pe cel indecis.

Unii au folosit exprimările ironice, denigrările și dezumanizările pentru a ridiculiza oponentul politic, iar alții au folosit limbajul sexist, amenințările directe, asocierea oponenților cu prejudecăți față de grupuri sociale și evenimente istorice negative. Discursurile antagoniste care au scindat societatea între cetățenii din țară versus cetățenii din afara țării, între adepții valorilor „tradiționale” versus adepții valorilor „netradiționale” sau ortodocși versus catolici nu au făcut nimic altceva decât să promoveze intoleranța în societate.

În același timp, mass-media a continuat să fie principala sursă de distribuire a intoleranței în spațiul public. Titlurile și conținutul articolelor, reportajele și emisiunile TV au răspândit prejudecăți și stereotipuri și au recurs la  limbaj sexist. Unii jurnaliști sau autori ai articolelor au utilizat asocierile cu persoanele cu dizabilități pentru a pune într-o ipostază negativă persoana pe care au criticat-o. Și, desigur, rețelele sociale au avut impactul lor, fie că vorbim despre paginile candidaților electorali sau cele ale mass-media online, fie că vorbim despre conturi false sau grupuri care au generat, utilizat sau răspândit discurs de ură ori instigare la discriminare.

Ce avem de făcut?

Gravitatea acestui tip de discurs este condiționată de efectele pe termen mediu și lung, care pot genera acte de discriminare și violență. Iată de ce, dincolo de faptul că avem nevoie de un cadru legal care să ne permită să prevenim și să sancționăm acest tip de discurs, cred că avem nevoie de o responsabilitate comună, de la utilizatori – alegători, la jurnaliști și politicieni.

În breasla jurnaliștilor există o cutumă: „Ceea ce scriem nu trebuie să facă rău”, deci autoreglementarea este regula care întotdeauna funcționează. Adresa Curții Constituționale trimisă Parlamentului Republicii Moldova în contextul validării rezultatelor alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020 ne arată că următorul scrutin nu trebuie să ne prindă cu temele nefăcute și cred că jurnaliștii sunt printre cei care pot promova un discurs public echilibrat.

O campanie bine reflectată nu trebuie să fie un maraton al instituțiilor media care au reușit să fie printre primele ce au difuzat mesajul unui politician sau al unei politiciene, prin care a amenințat, a incitat la ură sau a spus o glumă sexistă.

O campanie care informează este cea în care jurnaliștii își educă invitații și auditoriul. Când invitatul sau invitata utilizează platforma radio sau TV pentru a răspândi mesaje ce incită, promovează sau justifică ura, jurnalistul sau jurnalista poate interveni ca să oprească răspândirea mesajului, aducând explicații și argumente atunci când situația o cere. Un mesaj de ură difuzat în direct este ca un bulgăre de zăpadă, iar impactul este unul imens.

Când politicienii în conferințele de presă, proteste sau marșuri au un discurs de ură, orice instituție media poate decide excluderea acelui mesaj din buletinul de știri sau din reportaj. Și da, în cazul unor mesaje de o mai mare gravitate, transmisiunile live ar fi bine să fie întrerupte - o lecție bună pentru cei care utilizează discursul de ură, o lecție la fel de bună pentru cei care vă citesc sau vă urmăresc.