Eşti aici

​​Prestația Teleradio-Moldova la prezidențiale, „nesatisfăcătoare”. Experți: „TRM rămâne dependentă de orice partide politice aflate la putere”

11 Februarie 2021
742 de afişări
Din 1994 până în prezent, compania Teleradio-Moldova nu și-a schimbat abordarea editorială, favorizând puterea și prezentând într-o lumină mai proastă exponenții opoziției în produsele jurnalistice, inclusiv în timpul scrutinelor electorale. Mai mult, în pofida reformelor legislative, „TRM rămâne dependentă de orice partide politice aflate la putere”. Acestea și alte concluzii se regăsesc în raportul de evaluare a performanței instituției publice la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, elaborat de Centrul Baltic pentru Excelență în Media. 

În cadrul cercetării, Teleradio-Moldova  a fost evaluată de cinci experți media și un reprezentant al Consiliului Audiovizualului la capitolul comportamentului televiziunii publice și a radioului în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2020. Aceștia au trebuit să aprecieze etica jurnalistică, politica editorială și gradul de acuratețe și imparțialitate în acoperirea campaniei electorale și a candidaților. În rezultat, compania a acumulat un punctaj mediu de 6 din 10. În document se menționează că nota este una „de trecere”, dar „nesatisfăcătoare”. 

Autorii menționează că deși, oficial, tranziția companiei de la una „de stat” către o instituție mass-media „publică” s-a încheiat în 2004, odată cu adoptarea legislației privind mass-media publică, totuși „în realitate, TRM rămâne dependentă de orice partide politice aflate la putere”.  Influența politicului se datorează faptului că cei de la putere joacă un rol decisiv în privința alocării bugetului pentru instituție (aproximativ 90% din veniturile sale provin din bugetul de stat) și lipsa voinței managementului companiei să identifice surse alternative de finanțare. „Drept rezultat, toate partidele politice profită de acest lucru când ajung la putere”, se arată în document.

Experții concluzionează că modelul de comportament al postului public de televiziune nu s-a schimbat de când a fost fondat – favorizarea celor de la putere și dezavantajarea celor din opoziție –, lucru care s-a atestat și la ultimele alegeri prezidențiale. De asemenea, în opinia lor, o bună parte a știrilor de la Moldova 1 difuzate pe parcursul anului trecut „semănau mai mult a publicitate politică decât a jurnalism”.

SOLUȚII PENTRU TRM 

Experții mass-media recomandă administrației TRM  să-și reducă loialitatea față de partidele de la guvernare pentru că finanțarea instituției este acoperită din impozitele cetățenilor și nu din fonduri politice. Prin urmare, furnizorul public poartă responsabilitate în primul rând față de publicul său. 

O altă recomandare se referă la  consolidarea capacităților de planificare a afacerii și îmbunătățirea potențialului de marketing. „Un management eficient, bazat pe principii de business, ar putea asigura sustenabilitate financiară instituției media publice, ar diversifica sursele de finanțare și ar reduce dependența TRM față de bugetul de stat, diminuând influența politică asupra instituției”, se mai spune în raport.

Membrii Consiliului de Supraveghere al TRM ar trebui, în opinia specialiștilor, să examineze politica editorială a postului de televiziune Moldova 1 și a Radio Moldova pentru a se asigura că aceasta corespunde misiunii și să dezvolte mecanisme care să asigure o calitate înaltă a conținutului. De asemenea, li se recomandă să numească în funcții de conducere a companiei persoane competente, oneste și profesionale.

Experții conchid că administrația TRM ar trebui să se asigure privind imparțialitatea conținutului editorial, iar jurnaliștii ar trebui să țină cont de interesul public la selectarea subiectelor pentru știri și talk-show-uri.