Eşti aici

Noi critici aduse Teleradio-Moldova. Membră CA, după prezentarea raportului anual al companiei publice: „De ce produsul audiovizual al Moldova 1 aduce a naftalină?”

16 Februarie 2021
782 de afişări
Unii membri ai Consiliului Audiovizualului (CA) au criticat activitatea conducerii Teleradio-Moldova (TRM) în cadrul ședinței din 16 februarie, la care au examinat raportul pentru anul 2020 al companiei publice, precum și pe cel al Consiliului de Supraveghere (CS) al TRM. Membra CA Larisa Manole susține că raportul TRM nu reflectă starea reală a lucrurilor,  arătându-se nemulțumită și de calitatea produselor media difuzate de Moldova 1. După examinarea raportului, CA a stabilit că va organiza întâlniri comune cu administrația TRM pentru a vedea care este starea reală a lucrurilor și care ar fi soluțiile pentru problemele ce vor fi identificate. Niciun reprezentant al conducerii TRM nu a fost prezent la ședință și nu a răspuns la telefon pentru a comenta criticile ce le-au fost aduse. Președinta CS, Violeta Cojocaru, susține că administrația TRM și colegii săi din CS ar fi trebuit invitați oficial la această ședință.

Raportul TRM, care cuprinde peste 120 de pagini, oferă detalii despre activitatea fiecărui departament al instituției publice în parte, informații despre desfășurarea mai multor proiecte, realizarea emisiunilor, dotarea tehnică, achiziții, executarea bugetului etc. Conform procedurii legale, raportul a fost transmis membrilor CA pentru examinare. Niciun reprezentant al conducerii TRM nu a fost prezent sau nu a intervenit online la ședința CA în care a fost analizat raportul.

În lipsa administrației TRM, Larisa Manole, membra CA care a activat anterior și în cadrul Teleradio-Moldova, a criticat calitatea produselor companiei publice, plasând vina pe administrația instituției. „Am tras concluzia că televiziunea publică o duce de minune. Pur și simplu trăiește bine: studiourile sunt renovate, angajații sunt mulțumiți, caietul de sarcini aproape realizat. Spuneți-mi atunci, vă rog, de ce eu ca telespectatoare, dar cred că sunt și alții ca mine, butonez imediat telecomanda și nu mă rețin la Moldova 1? De ce produsul audiovizual, deși am văzut și multe proiecte noi realizate anul trecut, de multe ori aduce a naftalină? Cum poate fi explicat provincialismul televiziunii publice? Ce nu-i ajunge televiziunii publice pentru a produce emisiuni concurențiale și atractive? (...) Fie jurnaliști, fie regizori și producători talentați, fie echipament performant sau mai degrabă, și înclin să cred că acesta e motivul, un management adecvat al companiei”, a declarat Larisa Manole după prezentarea raportului.

„PE HÂRTIE SUNT AȘTERNUTE CUVINTE FRUMOASE”

În context, membra CA a spus că unele decizii aprobate de membrii Consiliul de Supraveghere nu țin de competența lor, ci de activitatea redacțională. Una dintre hotărârile la care s-a referit Larisa Manole este cea prin care redacțiile TRM ar fi trebuit să înregistreze invitațiile la emisiuni, lansate reprezentanților partidelor politice, la serviciile de presă ale formațiunilor.   

Și președinta CA, Ala Ursu-Antoci, a pus la îndoială realizările trecute în raportul TRM. Ea a propus ca, în următoarele două luni, să fie organizată o ședință comună cu administrația companiei publice și membrii CS pentru a vedea starea reală a lucrurilor și pentru a identifica soluții. „Pe hârtie sunt așternute cuvinte frumoase, dar vreau să înțeleg dacă au fost realizate obiectivele pe care TRM și le-a propus pentru anul 2020 și dacă au obiective pentru anul 2021”, a menționat Ala Ursu-Antoci.

Președinta CA a vorbit și despre faptul că ședințele CS ar trebui transmise în direct.

În context, un alt membru al CA, Artur Cozma, a spus că în dialogul cu TRM ar trebui implicată și societatea civilă.

REPLICA PREȘEDINTEI CONSILIULUI DE SUPRAVEGHERE

Contactată de Media Azi, președinta CS, Violeta Cojocaru, a menționat că CA ar fi trebuit să-i invite și pe reprezentanții instituției vizate, odată ce au formulat anumite obiecții și întrebări. „Eu când am văzut pe site că este audierea raportului cu trei zile înainte chiar mi-a fost de mirare că nu am fost invitați”, a spus Violeta Cojocaru.

Cât despre remarca Larisei Manole cu privire la comunicarea cu partidele politice, președinta Consiliului de Supraveghere a răspuns că decizia este una legală care a fost adoptată pentru ca instituția să aibă dovezi concludente cu privire la invitațiile de participare la emisiuni și nu doar. „Această decizie a fost luată în baza unui demers care a parvenit de la președintele grupului parlamentar Pro Moldova (Andrian Candu – n.r.) și a răspunsului formulat de către compania Teleradio-Moldova. Ținând cont de faptul că CS aprobă și Regulamentul de organizare și funcționare a furnizorului public național de servicii media, ținând cont de faptul că poate prescrie directorului general anumite măsuri obligatorii - pentru a face claritate în această mesagerie ce se ține cu actorii externi care beneficiază de serviciile companiei IP Teleradio-Moldova, - credem că decizia a fost perfect legală și corectă”, a comentat Violeta Cojocaru.

Întrebată și despre asigurarea transparenței desfășurării ședințelor, Violeta Cojocaru a menționat că, în prezent, ele au loc online din cauza pandemiei de Covid-19 prin intermediul aplicațiilor de comunicare. Potrivit ei, compania, deocamdată, nu dispune de încăperi potrivite pentru a asigura prezența mai multor persoane într-o singură sală, astfel încât să fie respectate măsurile de protecție.

Nici directoarea generală a TRM, Olga Bordeianu, nici directorii adjuncți responsabili de TV și radio nu ne-au răspuns pe parcursul zilei la apelurile telefonice.

Sursa foto: trm.md