Eşti aici

„Transformăm televiziunile în TikTok.” Deputații au examinat raportul de activitate al CA pentru anul 2020

03 Martie 2021
730 de afişări
Selectarea pe criterii politice a membrilor Consiliului de Supraveghere al Teleradio-Moldova, probleme legate de difuzarea publicității politice mascate și calitatea limbajului utilizat în cadrul emisiunilor TV s-au numărat printre subiectele abordate de deputații Comisiei parlamentare pentru mass-media în cadrul audierii raportului de activitate a Consiliului Audiovizualului (CA) pentru anul trecut. În comparație cu raportul precedent, de data aceasta majoritatea parlamentarilor au calificat activitatea CA drept una satisfăcătoare. 

În timpul prezentării raportului, președinta CA, Ala Ursu-Antoci, a invocat aprecierea neuniformă a instanțelor de judecată în raport cu sancțiunile aplicate de către CA mai multor televiziuni, preponderent în campaniile electorale. „Pe parcursul anului 2020, toate deciziile CA, cu mici excepții, care au parcurs pe deplin etapele examinării procedurii judiciare au fost menținute și recunoscute legale. Totodată, este de specificat faptul că unele decizii au fost anulate de instanțe de judecată deoarece cadrul legal este imperfect și lasă loc de interpretări. Au fost cazuri când, din două decizii asemănătoare ale CA una a fost anulată, iar alta lăsată în vigoare”, a afirmat Ala Ursu-Antoci.

Președinta CA s-a referit și la problemele de ordin juridic ce vizează activitatea radiodifuzorilor din Autonomia Găgăuză și regiunea transnistreană: „Instituția audiovizuală din stânga Nistrului activează în absența unei coordonări cu instituția de profil din Republica Moldova. Aceste acțiuni perturbează serviciile de programe ale furnizorilor de servicii media prin furnizarea semnalului prin frecvențe neautorizate incompatibile din punct de vedere electromagnetic cu cele eliberate de CA în bază de concurs și creează concurență neloială față de furnizorii de pe malul drept al Nistrului”

Potrivit Alei Ursu-Antoci, în acest an autoritatea se va preocupa de identificarea agenților economici din UTA Găgăuzia care activează fără acte permisive eliberate de Consiliul de la Chișinău.

PUBLICITATEA POLITICĂ LA TV ȘI RADIO, ÎN ATENȚIA POLITICIENILOR

În timpul discuțiilor, Maria Ciobanu, deputata fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr (DA), a menționat că unii furnizori de servicii media obțin inițial aprobarea licenței cu o denumire, iar ulterior își schimbă denumirea și difuzează conținut din străinătate, mai exact, din Federația Rusă. Remarca a fost făcută în contextul deciziei recente privind aprobarea redenumirii postului de radio Cryptbox în Record. Reprezentanții CA au replicat că procedura este legală, iar administrația postului dat nu a schimbat conceptul editorial, ci doar denumirea.

Deputata Adela Răileanu de la Partidul Socialiștilor  s-a interesat despre acțiunile pe care le-a întreprins autoritatea în lupta cu fenomenul publicității politice. Ex-președintele CA, Dragoș Vicol, care a ocupat această funcție până în decembrie anul trecut, a menționat că problema publicității politice a fost abordată, inclusiv cu societatea civilă, iar una din soluții ar fi aprobarea unui regulament intern de reglementare a acestui fenomen. Totodată, cea mai bună soluție, în opinia lui, ar fi aprobarea proiectului de lege cu privire la publicitate, votat în prima lectură în Parlament acum doi ani, care ar defini clar ce înseamnă publicitate politică. „Sigur că toată lumea conștientizează că există multiple elemente cu caracter politic atunci când se inserează diverse subiecte prin care sunt prezentate lucrări în localități, în mod deosebit în zone rurale, cu privire la activitatea unui partid. Într-adevăr, acest regulament urmează să fie făcut, dar noi avem nevoie ca el să fie unul funcțional”, a explicat Vicol.

MĂSURĂTORUL DE AUDIENȚĂ ȘI ALEGEREA MEMBRILOR CS TRM

Adela Răileanu a menționat și problema prezenței pe piață a unui singur măsurător al audiențelor TV, mai ales că autoritățile nu pot verifica corectitudinea datelor colectate de companie. Reprezentanții CA au precizat că unica întreprindere care realizează aceste cercetări de măsurare a audienței invocă secretul comercial și refuză să ofere mai multe date.

Discuții mai aprinse au stârnit subiectul alegerii noilor membri ai Consiliului de Supraveghere al Teleradio-Moldova. Deputatul  Lilian Carp de la Partidul Acțiune și Solidaritate s-a interesat de ce în componența CS au ajuns simpatizanți ai PSRM, iar Dumitru Roibu a fost ales în detrimentul candidatului Nicu Scorpan, care ar avea o experiență mai mare. Președinta CA și  fosta șefă a cabinetului fracțiunii PSRM din Legislativ a replicat că prestația lui Dumitru Roibu a fost mai bună în comparație cu a altor participanți la concurs. „Toți candidații au întrunit toate condițiile cerute de lege”, a afirmat Ala Ursu-Antoci.

În atenția unor parlamentari a fost și limbajul folosit de unele posturi TV. „Absolut toate emisiunile, când pur și simplu vrei să le privești – vezi un limbaj ieșit din comun de agramat. Ceea ce scrie pe ecran câteodată când se livrează o știre – se scrie cu greșeli...”, a comentat Monica Babuc de la Partidul Democrat. Maria Ciobanu a menționat și despre vocabularul licențios utilizat în cadrul unor emisiuni televizate de autor. „Din păcate, ceea nu ne place nouă aduce cifre și vânzări. Asta este problema - transformăm televiziunile în TikTok”, a comentat în context Adela Răileanu.

Vicepreședintele comisiei de resort, Vasile Năstase (DA), a specificat că acest raport de activitate a CA „este un pas înainte” pentru că abordează mai multe probleme-cheie din domeniu în comparație cu anul trecut. În concluzie, majoritatea deputaților au calificat-o drept satisfăcătoare.