Eşti aici

​„Să ajungem până vineri.” Mandatele a doi membri CA au expirat la începutul lunii aprilie. De ce comisia de profil încă nu a anunțat concursul?

14 Aprilie 2021
767 de afişări
Mandatele a doi membri ai Consiliului Audiovizualului (CA) au expirat pe 3 aprilie, iar la sfârșitul lunii va mai înceta încă unul. Astfel, peste două săptămâni, CA va avea șase membri cu împuternici depline și trei - cu mandate expirate. Totuși, până în prezent, comisia parlamentară de profil nu a inițiat concursul pentru găsirea noilor membri, iar explicația ar fi incertitudinea cu privire la soarta Legislativului. 

Cei doi membri ale cărora mandate au expirat la începutul lunii sunt Ion Robu și ex-președintele Consiliului, Dragoș Vicol, iar mandatul colegului lor Artur Cozma este în vigoare până pe 30 aprilie. Toți trei au dreptul să-și exercită funcțiile până la numirea noilor membri CA, însă nu mai mult de jumătate de an din momentul expirării mandatelor. 

Președinta CA, Ala Ursu-Antoci, a precizat pentru Media Azi că a anunțat Parlamentul despre expirarea termenelor: „Noi am notificat comisia parlamentară, urmează comisia de profil să organizeze concursul. Din momentul în care Parlamentul anunță concursul, atunci vom publica și noi anunțul pe site”. 

Fostul șef al CA, Dragoș Vicol, nu exclude că parlamentarii așteaptă data de 30 aprilie, când expiră și mandatul celei de-a treia persoane, pentru a lansa competiția. El a precizat că fotoliile ce ar urma să se elibereze vor fi destinate unui membru propus de Guvern și altor doi propuși de organizațiile societății civile. În total, pentru reprezentanții sectorului neguvernamental sunt rezervate cinci locuri în cadrul CA. 

„Mai este o funcție care trebuie să fie pentru reprezentanții din partea Guvernului și următoarele cinci vin din partea societății civile. Respectiv, unul o să vină din partea Guvernului și doi din partea societății civile. Și societății civile o să-i rămână trei locuri, după ce pleacă următorii trei membri - Tatiana Buraga, Larisa Manole și Ala Ursu-Antoci”, a explicat Dragoș Vicol. 

Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media era obligată să inițieze concursul privind alegerea noilor membri CA încă cu 60 de zile până la expirarea mandatelor. Totuși, deputații bat pasul pe loc. 

Președintele comisiei, Adrian Lebedinschi, ne-a dat de înțeles că acest lucru nu s-a făcut deocamdată din cauza incertitudinii cu privire la activitatea ulterioară a Legislativului, făcând aluzie la decizia Curții Constituționale pe marginea sesizării președintei țării, Maia Sandu, cu privire la posibilitatea de a dizolva Parlamentul. Magistrații Înaltei Curți urmează să se expună, joi, 15 aprilie. „Haideți să ajungem până vineri și atunci o să discutăm”, ne-a spus scurt Lebedinschi. 

Potrivit legislației, CA este format din doi membri propuși de Parlament, un membru propus de șeful statului, un membru propus de Guvern și cinci membri propuşi de organizaţiile societăţii civile. Candidaţii la funcţia de membru al CA sunt selectaţi de comisia parlamentară de profil. Cu 60 de zile înainte de expirarea mandatului de membru al CA, preşedintele comisiei parlamentare de profil solicită entităților vizate să propună câte doi candidaţi pentru fiecare funcţie vacantă de membru al Consiliului și anunţă concurs public pentru selectarea candidaţilor propuşi de organizaţiile societăţii civile, făcând publice pe pagina web oficială a Parlamentului şi pe pagina web a CA regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului respectiv şi data-limită pentru depunerea dosarelor, în funcţie de poziţia cărei entităţi devine vacantă.