Eşti aici

Poliția a amendat o angajată a Ministerului Educației pentru că nu a furnizat informația solicitată de o instituție media

27 Mai 2021
680 de afişări
O angajată a Ministerului Educației a fost amendată cu 1.450 de lei pentru că nu a furnizat portalului Moldovacurata.md informația solicitată. Sancțiunea a fost aplicată în baza unei plângeri depusă de redacție la Poliție. 

În noiembrie 2020, printr-o cerere de acces la informație, portalul Moldovacurata.md a solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) o informație referitoare la încălcările constatate de Curtea de Conturi la executarea lucrărilor de reconstrucție la un centru din Bălți, aflat în subordinea autorității. Informația solicitată nu a fost oferită nici după două luni de la expedierea cererii. Potrivit jurnaliștirlor, responsabilii din minister invocau, prin telefon, că răspunsul se pregătește, dar nu se știe din ce motive nu ajunge să fie expediat.

Redacția susține că, la sfârșitul lunii decembrie 2020, jurnaliștii au depus o plângere la Poliție, cu solicitarea ca MECC să fie sancționat pentru încălcarea Legii privind accesul la informație, întrucât datele solicitate așa și nu a fost furnizate. Răspunsul a fost recepționat de la minister pe 15 februarie 2021, după ce Poliția a cerut explicații reprezentanților instituției. Deși informațiile cerute au fost expediate, portalul nu și-a retras plângerea și a insistat asupra sancționării ministerului.

Într-un final, Poliția a ajuns la concluzia că vinovată ar fi Olga Șoga, consultantă principală a Secției financiar-administrative a MECC. Ea a fost citată legal de trei ori pentru audieri, dar nu s-a prezentat. Prin urmare, funcționarei i-a fost întocmit un proces-verbal și o amendă.

Potrivit răspunsurilor mai multor reprezentanți ai instituțiilor de media la un chestionar al portalului Media Azi, niciun jurnalist dintre cei care au participat la sondaj nu a contestat, în anul 2020, refuzurile de oferire a informației în instanță și nu s-a adresat cu plângeri la Poliție pentru a-i trage la răspundere pe responsabilii de furnizarea datelor solicitate.

Potrivit Cristinei Durnea, juristă la Centrul pentru Jurnalism Independent, reticența jurnaliștilor de a-și apăra drepturile se explică prin lipsa timpului și resurselor financiare necesare, precum și prin faptul că procedura ar putea fi anevoioasă pentru o persoană care nu deține cunoștințe juridice. „Realitățile actuale relevă lipsa de sustenabilitate financiară a instituțiilor mass-media și, implicit, incapacitatea lor de a-și asigura un serviciu de asistență juridică permanent. Prin urmare, jurnaliștii sunt puși în situația de a consuma timp și a-și epuiza resursele modeste pentru a obține peste un timp o informație ce (probabil) nu le va mai fi de niciun folos”, conchide Cristina Durnea.