Eşti aici

​CA continuă să aplice amenzi pentru lipsa traducerii filmelor difuzate la TV în limba română

27 Mai 2021
652 de afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) a amendat cu 10.000 de lei postul de televiziune CTC Mega pentru lipsa traducerii în limba română a filmelor difuzate pe post. Sancțiunea a fost aplicată în cadrul ședinței din 27 mai. 

CA a fost sesizat la subiect de membrul Corneliu Mihalache, care a invocat lipsa dublării sau sonorizării filmelor pentru copii. Administrația CTC Mega a informat CA că, în perioada monitorizată, a negociat achiziționarea unui nou conținut media pentru a înlocui filmele pentru copii. „Desenele animate pentru copii au fost excluse din grila serviciului de programe a postului de televiziune CTC Mega începând cu data de 26 mai 2021 și înlocuite cu alte programe ce nu necesită dublare sau sonorizare”, au explicat reprezentanții postului TV. 

Monitorizarea CA a arătat că, în perioada 10-15 mai, filmele pentru copii au fost difuzate fără traducerile necesare în limba română. Totodată, s-a atestat că furnizorul de servicii media nu a tradus și filmul „Vedima” (din rusă, „Cotoroanța”). „Dat fiind faptul că ei, totuși, subtitrează și au probleme numai cu dublarea filmelor în desene animate - de fapt, eu din această cauză și m-am autosesizat - propun sancțiunea minimă, de 10.000 de lei”, a spus Corneliu Mihalache.

Astfel, cu vot unanim, CA a sancționat postul de televiziune CTC Mega pentru încălcarea repetată a prevederilor privind obligativitatea de a traduce filmele transmise pe post. 

Sursa foto: Media Azi.