Eşti aici

​ANRCETI: Piața serviciilor de televiziune cu plată a crescut în primele trei luni ale anului

24 Iunie 2021
591 de afişări
Volumul vânzărilor serviciilor TV contra plată a crescut cu 3,1% în primul trimestru al anului 2021, comparativ cu perioada similară a anului 2020, și a însumat circa 47 de milioane de lei, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI).

Agenția susține că în primul trimestru al acestui an s-a majorat și numărul total de abonați față de sfârșitul anului 2020, cu 0,6%, ajungând la aproximativ 363.000 de abonați. Potrivit datelor, creșterea veniturilor din vânzarea serviciilor TV a avut loc datorită faptului că au sporit vânzările realizate de furnizorii IPTV (televiziune prin rețele de Internet). Volumul acestor vânzări a crescut cu 13,6% și a însumat 34,8 milioane de lei. Totodată, vânzările realizate de furnizorii rețelelor de cablu coaxial au scăzut cu 18,4% și au totalizat 12,2 milioane de lei.

Majorarea numărului total de abonați se datorează creșterii bazei de abonați a operatorilor rețelelor IPTV, care s-a extins cu 2,1% și a totalizat 215.000 de abonați. Totodată, numărul de abonați la serviciile respective prin rețele prin cablu coaxial a scăzut cu 1,6% și a alcătuit circa 148.000 de mii de persoane.

Datele statistice prezentate ANRCETI de către furnizorii de servicii TV contra plată, în perioada de raport, arată că din numărul total de abonați, în funcție de tehnologia de recepție, 59,2% utilizau rețele IPTV, iar ceilalți - rețele TV prin cablu coaxial. Aceleași date arată că în primele trei luni ale anului curent, ponderea abonaților care recepționau semnalul TV în format digital a ajuns la 80,7%.

Potrivit estimărilor ANRCETI, la finalul trimestrului I, cei mai mari furnizori de servicii TV contra plată au deținut, în funcție de cifra de afaceri, următoarele cote de piață: Moldtelecom – 35,1%, TV BOX (StarNet) – 34,8%, Orange Moldova – 5,6%. Cota cumulativă de piață a celorlalți furnizori a fost de 24,5%.