Ro
En
Рy30 Iunie 2021
1140 de afişări
Tatiana Ețco, jurnalistă freelancer
După șapte ani de jonglare ca jurnalist liber profesionist, pandemia de Covid-19 m-a pus în fața uneia dintre cele mai dificile decizii profesionale pe care a trebuit să o iau în cei 15 ani de când muncesc cu acte în regulă: abandonez jurnalismul, că tot mă bătea acest gând de mai multă vreme - inclusiv până la începutul pandemiei care m-a prins, delicat spus, ușor pe brânci, într-o complexă relație cu o nouă ardere profesională - sau mă dezic de libertatea și provocarea de a fi freelancer.
Când eram întrebată cum este să fii jurnalist freelancer în Moldova, mă blocam. „Habar nu am”, era răspunsul meu cam de fiecare dată și era unul sincer. Apoi, urma partea care nu prea lăsa loc de continuare a discuției, ceea ce îmi și doream: „Lucru ca lucru. Interesant și complicat, dar cred că așa sunt toate în Moldova…”. Nici acum nu știu dacă aș avea un răspuns elaborat. Probabil acesta și este motivul pentru care am acceptat provocarea de a scrie acest text, pentru a pune pe policioare beneficiile și riscurile a ceea ce am făcut timp de șapte ani.
Prin urmare, ce înseamnă să fii un jurnalist freelancer în țara noastră?
Libertate. Probabil, ca în multe alte situații în viață, de dragul independenței sacrifici scurtăturile și comoditatea. Când ești freelancer, ești liber să faci ce vrei și când vrei. Și această libertate se referă la cam toate aspectele muncii de jurnalist liber profesionist, doar că, de fapt, nu este chiar atât de roz precum pare.
Ai libertatea să lucrezi cu redacțiile și editorii care îți plac. Drept că, dacă lucrezi doar cu instituțiile din R. Moldova, ești destul de limitat pentru că sunt puține și pentru că sunt și mai puține cele cu valorile cărora te identifici (dacă alegi această cale), dar și pentru că practic niciuna nu are buget pentru freelanceri. Ai libertatea să lucrezi la subiectele care îți plac și care te pasionează, nu ești obligat să mergi după agenda zilei, sumarul editorului sau preferințele și like-urile audienței. Dar, iarăși, pentru că trebuie să vinzi acest material, trebuie să convingi un editor că acest subiect este important și că tu îl vei face sau l-ai făcut în cel mai bun mod posibil.
Ai libertatea să lucrezi când și unde îți place. Ești bufniță și ești mai productiv noaptea? Poftim, lucrează atunci, nu ești limitat de programul 9.00 – 18.00, de ora de emisie sau trimisul la tipar. Ai chef de leneveală azi sau decizi că mergi în vacanță de mâine? Oricum recuperezi și lucrezi cu deadline-uri care trebuie respectate, poate chiar mai strict decât o fac colegii care sunt angajați, pentru că pe ei sunt mai puține șanse să-i dea afară. Vrei să lucrezi din pat, din parc sau de la țară? Care-ar fi problema? (Deși pandemia a transformat bucătăriile și dormitoarele multora în birouri și asta nu mai e exclusivitatea freelancerilor.) Într-o perioadă - drept că nu a durat foarte mult - am lucrat în mare parte doar în weekenduri, pentru că erau multe evenimente și redacției cu care colaboram îi era mai convenabil să plătească un singur om care făcea munca altor minim două peroane care ar fi trebuit să fie rugate să iasă la lucru în zilele lor libere.
Bani. Dacă vrei să câștigi bine sau foarte bine și să muncești nu neapărat transpirând, atunci această formă de organizare a muncii de jurnalist nu e pentru tine. A fi freelancer mai înseamnă și nesiguranța unui venit stabil. Și asta ar putea fi problematic pentru cineva care închiriază sau plătește un credit, nu are părinți sau un partener care să-i asigure un plan B și care a crescut cu ideea că un loc de muncă e bun dacă presupune un salariu fix, cu toate impozitele achitate, concedii și pensie asigurate. În freelancing, cât lucrezi - cu atât ești plătit, spre deosebire de colegii cu contract fix care, indiferent de numărul pauzelor de cafea pe zi, au același salariu la sfârșitul lunii. Concediul, sărbătorile și zilele de boală sunt din contul tău, nu ți le plătește nimeni. Se poate întâmpla într-o lună să nu câștigi nimic sau numai cât să-ți ajungă, de exemplu, de medicamente, dacă ai nenorocul să te îmbolnăvești, sau dacă nu ai încheiat proiectele la care lucrezi de mai mult timp, care se întâmplă să se mai lungească și nu neapărat din cauza ta. Sunt și luni când poți câștiga cât pentru altele trei sau cinci. În cazul meu, aceste remunerări nu au venit din jurnalism, dar m-au ajutat să fac jurnalism.
După șapte ani de jonglare ca jurnalist liber profesionist, pandemia de Covid-19 m-a pus în fața uneia dintre cele mai dificile decizii profesionale pe care a trebuit să o iau în cei 15 ani de când muncesc cu acte în regulă: abandonez jurnalismul, că tot mă bătea acest gând de mai multă vreme - inclusiv până la începutul pandemiei care m-a prins, delicat spus, ușor pe brânci, într-o complexă relație cu o nouă ardere profesională - sau mă dezic de libertatea și provocarea de a fi freelancer.
Când eram întrebată cum este să fii jurnalist freelancer în Moldova, mă blocam. „Habar nu am”, era răspunsul meu cam de fiecare dată și era unul sincer. Apoi, urma partea care nu prea lăsa loc de continuare a discuției, ceea ce îmi și doream: „Lucru ca lucru. Interesant și complicat, dar cred că așa sunt toate în Moldova…”. Nici acum nu știu dacă aș avea un răspuns elaborat. Probabil acesta și este motivul pentru care am acceptat provocarea de a scrie acest text, pentru a pune pe policioare beneficiile și riscurile a ceea ce am făcut timp de șapte ani.
Prin urmare, ce înseamnă să fii un jurnalist freelancer în țara noastră?
Libertate. Probabil, ca în multe alte situații în viață, de dragul independenței sacrifici scurtăturile și comoditatea. Când ești freelancer, ești liber să faci ce vrei și când vrei. Și această libertate se referă la cam toate aspectele muncii de jurnalist liber profesionist, doar că, de fapt, nu este chiar atât de roz precum pare.
Ai libertatea să lucrezi cu redacțiile și editorii care îți plac. Drept că, dacă lucrezi doar cu instituțiile din R. Moldova, ești destul de limitat pentru că sunt puține și pentru că sunt și mai puține cele cu valorile cărora te identifici (dacă alegi această cale), dar și pentru că practic niciuna nu are buget pentru freelanceri. Ai libertatea să lucrezi la subiectele care îți plac și care te pasionează, nu ești obligat să mergi după agenda zilei, sumarul editorului sau preferințele și like-urile audienței. Dar, iarăși, pentru că trebuie să vinzi acest material, trebuie să convingi un editor că acest subiect este important și că tu îl vei face sau l-ai făcut în cel mai bun mod posibil.
Ai libertatea să lucrezi când și unde îți place. Ești bufniță și ești mai productiv noaptea? Poftim, lucrează atunci, nu ești limitat de programul 9.00 – 18.00, de ora de emisie sau trimisul la tipar. Ai chef de leneveală azi sau decizi că mergi în vacanță de mâine? Oricum recuperezi și lucrezi cu deadline-uri care trebuie respectate, poate chiar mai strict decât o fac colegii care sunt angajați, pentru că pe ei sunt mai puține șanse să-i dea afară. Vrei să lucrezi din pat, din parc sau de la țară? Care-ar fi problema? (Deși pandemia a transformat bucătăriile și dormitoarele multora în birouri și asta nu mai e exclusivitatea freelancerilor.) Într-o perioadă - drept că nu a durat foarte mult - am lucrat în mare parte doar în weekenduri, pentru că erau multe evenimente și redacției cu care colaboram îi era mai convenabil să plătească un singur om care făcea munca altor minim două peroane care ar fi trebuit să fie rugate să iasă la lucru în zilele lor libere.
Bani. Dacă vrei să câștigi bine sau foarte bine și să muncești nu neapărat transpirând, atunci această formă de organizare a muncii de jurnalist nu e pentru tine. A fi freelancer mai înseamnă și nesiguranța unui venit stabil. Și asta ar putea fi problematic pentru cineva care închiriază sau plătește un credit, nu are părinți sau un partener care să-i asigure un plan B și care a crescut cu ideea că un loc de muncă e bun dacă presupune un salariu fix, cu toate impozitele achitate, concedii și pensie asigurate. În freelancing, cât lucrezi - cu atât ești plătit, spre deosebire de colegii cu contract fix care, indiferent de numărul pauzelor de cafea pe zi, au același salariu la sfârșitul lunii. Concediul, sărbătorile și zilele de boală sunt din contul tău, nu ți le plătește nimeni. Se poate întâmpla într-o lună să nu câștigi nimic sau numai cât să-ți ajungă, de exemplu, de medicamente, dacă ai nenorocul să te îmbolnăvești, sau dacă nu ai încheiat proiectele la care lucrezi de mai mult timp, care se întâmplă să se mai lungească și nu neapărat din cauza ta. Sunt și luni când poți câștiga cât pentru altele trei sau cinci. În cazul meu, aceste remunerări nu au venit din jurnalism, dar m-au ajutat să fac jurnalism.
În calitate de jurnalistă, sumele maxime câștigate pe lună - care nu erau cu foarte mult mai mari decât ale colegilor angajați în redacție - au venit cu starea de neom și epuizare totală. După una-două luni fără zile libere, fără ieșiri la cafea, fără petreceri și cu dormit iepurește, nu vrei nimic, nici jurnalism și nici bani. Dar se întâmplă să ajungi aici pentru că, uneori, accepți proiecte, onorarii, oferte atunci când ele sunt, cu gândul că în următoarea lună s-ar putea să nu mai fie. Pe mine m-a ajutat foarte mult faptul că aveam o opțiune stabilă la Radio Europa Liberă, adică oricând puteam să propun și să realizez materiale, dar, din păcate, nu știu dacă mai sunt astfel de redacții în Moldova. De fapt, sunt convinsă că e unica de acest fel, care are tarife foarte clare pentru freelanceri și care pune la dispoziția acestora mai mult decât doar platforma de difuzare și remunerarea.
Nu sunt de ignorat nici banii necesari pentru echipamentul unui freelancer și nu mă refer doar la computer, dar și la reportofon, aparat foto/video sau smartphone performant, Internet, transport pentru deplasări și multe alte mărunțișuri costisitoare.
Diversitate. Nu știu cum funcționează în cazul altor colegi, dar eu mă plictisesc și nu pot gândi creativ când fierb foarte mult într-un domeniu, subiect, tematică, de aceea îmi place că pot să abordez subiecte foarte diferite între ele (nu că ar fi imposibil acest lucru într-o redacție, în multe așa și se întâmplă). Mai este și diversitatea de activități la mijloc, inclusiv cele tangențiale jurnalismului, cum ar fi traducerile, editările, dar și diversitatea de conținut: radio, video, text, foto. Șmecheria e că trebuie să le faci pe toate relativ binișor, să poți și să-ți placă să treci de la un format la altul fără stres, deși după o vreme simți care subiecte și pentru ce format se pretează și care ar arăta cel mai bine în multimedia. Din acest motiv, nu-mi imaginez cum ar putea supraviețui ca freelancer un jurnalist începător, decât dacă produce pe bandă rulantă conținut îndoielnic și are și cui să-l vândă. Pe de altă parte, un jurnalist bun și cu experiență ar putea pretinde și la o remunerare mai mare, dar nu e garantat că o va obține. Poate de aceea jurnaliști multimedia nu prea avem, freelancerii cu experiență lucrează cu redacțiile străine, care plătesc mai bine, iar mulți din cei buni, când ajung la o anumită maturitate, pleacă în comunicare, ONG-uri, bussiness.
Eu, din curiozitate, am învățat să fac de toate. Când sunt în toane bune, pot pretinde că sunt un fel de jurnalist universal despre care scriu manualele de atâția ani și care sunt atât de puțini în redacții, un soi de one woman show, care inclusiv produce singură conținut multimedia. Există și avantaje, și dezavantaje în a avea acest set de abilități. Principalele ar fi că produsul final arată mult mai bine și complex abordat, dar nu neapărat este mai bine plătit și îți ia mai mult timp să lucrezi la un subiect calitativ pentru că, de exemplu, un editor de montaj numai asta face, iar ochiul și mâna îi sunt „date” cu această muncă. Jurnalistul care într-o zi scrie, în alta filmează, în a treia editează video, apoi editează radio are altă viteză de lucru. Redacțiile din Moldova nu au bugete pentru freelanceri, așa cum se obișnuiește în SUA sau în multe țări din Europa, dar lucrează cu liberii profesioniști atunci când au proiecte pe care nu reușesc să le realizeze cu oamenii din echipă. Chiar și așa, dacă este vorba de reporter - nu cameraman sau editor de montare, care au un pic alt specific de lucru - preferă să convingă acea persoană să devină parte a echipei.
Izolare. Până la Covid-19, mi-ar fi fost foarte simplu să scriu despre izolare pentru că, din perspectiva mea, era foarte evident că e mai degrabă un avantaj, un refugiu, o oportunitate să te retragi ca să-ți auzi gândurile, găsești muza și tămăduiești rănile. Acum, când toți au trăit și lucrat timp de un an în izolare, freelancerii pot zice că au fost cei mai afectați dintre jurnaliști, inclusiv din această perspectivă. A fi freelancer deja presupune a fi oarecum retras. Dacă nu-ți place gălăgia unei redacții și poți să scrii, să gândești, să-ți aduni gândurile doar în liniște, atunci e perfect să lucrezi de acasă sau de acolo unde-ți găsești zenul. Dacă îți place să comunici cu oamenii și cele mai bune și creative idei și soluții rezultă din discuții, atunci soluția este evidentă. Dar dacă faci parte din ambele categorii, așa cum este cazul meu, e un pic mai complicat. Partea bună este însă că instituția media cu care colaborez cel mai vizibil ca jurnalist nu restricționează freelancerii să vină sau să lucreze din redacții când și cât au chef. Și nici editorul nu-și reduce din timpul și recomandările pe care ți le acordă pentru că ești freelancer și nu ar merita să investească în tine.
După perioade mai lungi de lucru de acasă, probabil asta îmi lipsea cel mai mult - comunicarea firească, care te ajută să coci subiectul, abordarea acestuia și care, de multe ori, este neplanificată, în drum spre baie, în pauza de prânz sau de cafea. Ca profesionist, ai nevoie să simți apartenența la un grup de semeni, fie chiar și prietenii, colegii cu care ieși la bere și discuți despre provocările meseriei, dacă nu o echipă și un nume pe care să le ai în spate, poate mai mult metaforic, atunci când simți că te-ai înglodat într-o documentare și nu știi din care parte mai bine să apuci subiectul sau când, cel mai banal, suni, mergi după o declarație și cuvântul freelancer nu este suficient pentru a convinge interlocutorul să-ți vorbească.
Motivație. De ce faci asta, dacă bani ușori nu câștigi, îți ia mult timp și efort, comoditate nu prea ai și nici siguranță? Dacă nu ai un răspuns convingător, nu-mi dau seama cum ai putea să te descurci, nici financiar și nici profesional. Decizia mea inițială de a deveni freelancer a fost foarte ușoară de luat și firească, deși, privind dintr-o parte, pare cam prostească. Am plecat de la un job de oficiu, stabil, bine plătit și care mai și suna bine în CV, la alergatul cu camera și reportofonul pe la proteste și prin sate. Dacă nu aș fi făcut-o inclusiv din pasiune, aș admite că ar fi fost o mare pedeapsă și retrogradare profesională. De fapt, a fost una dintre cele mai inspirate decizii. Ajungeam la această concluzie de fiecare dată, inclusiv atunci când câștigam mai puțini bani decât îmi planificam, dar și când îmi permiteam să nu mă ridic din pat cu zilele pentru că aveam o nouă criză de migrenă.
Provocare. Sunt convinsă că a fi jurnalist, în general, este o provocare. A fi jurnalist bun în Moldova îmi pare o și mai mare provocare. A fi jurnalist freelancer în Moldova implică multe provocări foarte diferite și nu am în vedere doar aspectele financiare sau de calitate a muncii, deși acestea ar trebui să fie cap de listă. Cum supraviețuiești profesional într-un mediu în care acest tip de jurnalism este mai degrabă o excepție? Cum convingi redacțiile bune să rezerve bani pentru oameni din afara echipei când cu greu fac față salariilor celor angajați și, în general, cum le convingi să plătească per produs când sunt obișnuite să plătească per om, unul care să poată și să facă de toate, de dorit? Cum asiguri echilibrul dintre ce oferi și ce primești? Cât de jurnalistic mai este conținutul creat pentru proiecte, afaceri, partide, care-i lipsit de semnătura și responsabilitatea autorului și care nu se știe în ce formă finală ajunge la consumator? Cum se descurcă cu provocările de sănătate mintală jurnaliștii care-s de unii singuri? Și astea-s doar cele mai evidente întrebări la ordinea zilei.
În loc de concluzie:
- Dacă, în foarte multe țări, a fi freelancer în jurnalism e mai degrabă ceva firesc, în Moldova continuă a fi mai degrabă o excepție, pe care fiecare și-o asumă pe propriul risc.
- În Moldova, așa cum stau acum lucrurile, eu văd jurnaliștii liber profesioniști ca sprinteri și maratoniști. Cei care, din pasiune, entuziasm, nonconformism, senzații noi se aventurează, rup și dau din ei cât pot pentru un timp și o distanță scurtă și ceilalți, maratoniștii, care o fac de ani buni pentru că au colaborări internaționale convenabile sau care nu-și pot găsi loc în redacții, dar nici de meserie nu se pot lăsa.
- Îmi asum să afirm că jurnaliști freelanceri în Moldova sunt foarte puțini și nu mă refer la forma juridică de angajare sau alte tertipuri găsite de angajatori ca să mai reducă din plăți. Freelancerii full-time cred că pot fi numărați pe degete. Part-time - ar putea fi mai mulți și cei mai mulți, probabil, sunt cei cu onorarii pe lângă salariu, care e unul stabil, se mai implică în câte un proiect și mai câștigă un ban în plus.
- Redacțiile nu au bugete speciale pentru freelanceri, cu excepția anumitor proiecte aleatorii, și nici nu sunt foarte deschise să lucreze cu aceștia, din foarte multe și variate motive.
- Pandemia de Covid a lovit în primul rând în jurnaliștii liber profesioniști. În plus, i-a forțat să devină freelanceri pe mulți care s-au pomenit șomeri, cel puțin asta s-a întâmplat cu colegii din SUA și Europa. Cum o fi în Moldova? Exemplul meu și al câtorva colegi cu care am vorbit e că în această criză s-a simțit mai mult ca niciodată beneficiul de a fi parte a unei echipe și dezavantajul de a fi de unul singur.
Și ca să revin la oile mele, de la care am început textul. Izolarea și noile condiții de lucru impuse de pandemie au bătut rău și peste bugetul meu de freelancer. În schimb, am transformat acest repaus în unul terapeutic, îmi place să cred, cu multă comunicare cu mine însămi, cu filme de tot soiul, lecturi, gătit, dormit pe săturate. E adevărat că am avut luxul de care sunt lipsiți majoritatea freelancerilor: niște economii puse deoparte, siguranța unei locuințe pentru care nu trebuie să plătești chirie sau întreținere și o veche și frumoasă relație cu o redacție ce mi-a permis să câștig bani din mici activități ce puteau fi făcute fără a ieși din casă. Long story short cu marea mea decizie - mă las de jurnalism sau de freelancing - e că am reușit compromisul cel mai bun posibil, așa vreau să cred. Am acceptat un part-time job pe comunicare, transformat în full-time, care-mi oferă multă libertate și care implică multă muncă jurnalistică și, până una-alta, sper că voi reuși să mă transform din jurnalist freelancer full-time în unul de weekend.
Tatiana Ețco. Sursa foto: Natalia Sergheev
