Eşti aici

ENEMO, despre prestația CA în campania electorală: Nu a fost eficient și nu a sancționat rapid furnizorii de servicii media care au încălcat legislația

12 Iulie 2021
846 de afişări
Consiliul Audiovizualului (CA) „nu a fost eficient” și „nu a aplicat sancțiuni rapide furnizorilor de servicii media care au încălcat prevederile legale”, potrivit concluziilor preliminare din raportul observatorilor internaționali ENEMO (Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor). Raportul misiunii internaționale de observare a alegerilor  parlamentare anticipate a fost făcut public pe 12 iulie. 

Potrivit concluziilor, autoritatea în domeniul audiovizualului, responsabilă de monitorizare și aplicarea prevederilor privind reflectarea campaniei electorale de către mass-media, „nu a demonstrat eficiență și nu a aplicat rapid sancțiuni furnizorilor de servicii media care au încălcat prevederile legale și, drept urmare, nu a depus la Comisia Electorală Centrală raportul de monitorizare privind comportamentul mass-media în timpul campaniei electorale, care urma să fie depus cu două zile înainte de data alegerilor”. 

În raport se remarcă faptul că CA a examinat doar un raport de monitorizare, pentru perioada 12-25 iunie, iar în urma constatării încălcărilor de către patru posturi de televiziune – Primul în Moldova, NTV Moldova, TV6 și 10TV – doar ultimul a fost sancționat. Potrivit observatorilor, unii dintre interlocutorii misiunii și-au exprimat îndoiala în raport cu corectitudinea aplicării sancțiunilor de către CA, menționând că membrii Consiliului nu sunt percepuți drept independenți față de puterea politică și nu se bucură de încredere publică. Observatorii internaționali au mai stabilit că, deși circulația presei scrise a scăzut semnificativ, ziarele rămân o sursă de informare importantă, în mod special în zonele rurale.  

Experții ENEMO s-au referit și la influența crescândă a mass-mediei online și a rețelelor sociale în reflectarea campaniei electorale. „Rețelele sociale au avut un rol mai important ca oricând, ceea ce de asemenea a dat naștere mai multor probleme, inclusiv apariția știrilor false, sondaje false cu o posibilă influență asupra rezultatelor alegerilor”, se arată în raport.

ENEMO cataloghează presa din Republica Moldova drept „pluralistă și polarizată în același timp, cu o lipsă de independență față de interesele politice”, iar în pofida faptului că majoritatea mijloacelor de informare tradiționale sunt accesibile online, televiziunea este în continuare principala sursă de informație, urmată de media online și rețelele sociale.

Sursa foto: IPN