Șefa comisiei de profil a catalogat actualul regulament cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru suplinirea locurilor vacante la funcția de membru a CA drept „destul de neclar”. Potrivit deputatei, este vorba de criteriile de apreciere a competențelor candidaților pe o grilă de la 1 la 10. „Revedem acest regulament și, chiar de la începutul sesiunii, ne propunem să avem o ședință în care colegii deputați să aprobe acest regulament, după care imediat să anunțăm concursul, așa cum prevede legea”, a precizat Liliana Nicolaescu-Onofrei.
Cele trei fotolii ar urma să fie suplinite de o persoană propusă de către Guvern și doi reprezentanți ai societății civile. Deputata susține că actualul regulament nu este potrivit pentru selectarea candidaților din partea sectorului neguvernamental. „Să rugăm Guvernul să facă propunerile sale și, probabil, concursul se va desfășura în termene mai strânse decât altădată. La ultima discuție cu colegii din asociațiile din domeniu am fost asigurată că sunt oameni foarte buni care neapărat vor participa. De aceea, noi o să ne străduim să avem un regulament simplu, dar care să fie foarte clar”, a spus Liliana Nicolaescu-Onofrei.
Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate nu exclude faptul că majoritatea parlamentară ar putea să modifice legislația audiovizuală cu scopul responsabilizării autorității de reglementare a domeniului.
Mandatele a doi membri din cadrul Consiliului Audiovizualului – ex-președintele CA Dragoș Vicol și Ion Robu – au expirat pe 3 aprilie, iar cel al lui Artur Cozma – pe 30 aprilie. Cei trei au dreptul să-și exercite funcțiile până la numirea noilor membri CA, dar pentru o perioadă nu mai mare de jumătate de an din momentul expirării mandatelor.
Concursul de selectare a noilor membri urma să fie inițiat în luna februarie a acestui an. Adrian Lebedinschi, ex-președintele comisiei parlamentare pentru mass-media, a dat de înțeles că competiția nu a fost organizată din cauza incertitudinii politice privind continuitatea mandatului Legislativului.
Potrivit legislației, CA este format din doi membri propuși de Parlament, un membru propus de șeful statului, unul din partea Guvernului și cinci membri propuşi de organizaţiile societăţii civile. Candidaţii la funcţia de membru al CA sunt selectaţi de comisia parlamentară de profil. Cu 60 de zile înainte de expirarea mandatului de membru al CA, preşedintele comisiei solicită entităților vizate să propună câte doi candidaţi pentru fiecare funcţie vacantă și anunţă concurs public pentru selectarea candidaţilor propuşi de organizaţiile societăţii civile.
Liliana Nicolaescu-Onofrei. Sursa foto: Parlament.md