Eşti aici

Dumitru Alaiba: O nouă lege a publicității ar putea fi adoptată în sesiunea de toamnă a acestui an

28 Septembrie 2021
901 afişări
Parlamentarii ar putea adopta o nouă lege a publicității până la sfârșitul sesiunii de toamnă a acestui an. Cel puțin așa promite președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Legislativului, Dumitru Alaiba, în contextul audierilor publice pe marginea inițiativei. Discuțiile au avut loc pe 28 septembrie.
 
Audierile s-au desfășurat după ce comisia de profil a respins un proiect de lege mai vechi cu privire la publicitate, votat în prima lectură acum trei ani, în octombrie 2018. Inițiativa actuală transpune textul proiectului inițial, elaborat de experții Centrului pentru Jurnalism Independent. „Intenționăm să înregistrăm un proiect avansat de lege săptămâna aceasta, după care el intră în procedura normală, mai accelerată, sperăm noi, pentru că au fost atâtea consultări... Noi pur și simplu trebuie să luăm o decizie în sfârșit. Eu cred și sper că în această toamnă, în sesiunea aceasta vom avea votat proiectul în ambele lecturi, conform Regulamentului”, a explicat Dumitru Alaiba.
 
Expertul media Eugeniu Rîbca, unul dintre autorii documentului, a ținut să menționeze că inițiativa cu privire la crearea unei noi legi în domeniul publicității aparține Centrului pentru Jurnalism Independent și a fost lansată încă în 2010. Potrivit lui, proiectul vine să sprijine în primul rând mass-media în domeniul publicității și conține noi abordări pe segmentul reglementării reclamei politice în perioada extra-electorală. El s-a expus și reieșind din propria experiență, în calitate de administrator a unei instituții media: „Trebuie să recunosc, la nivel practic, deseori ni se adresează cu superioritate și îi înțeleg - banii sunt la ei [furnizorii de publicitate - n.r.]. Încercăm să ne protejăm inclusiv prin situații prin care am trecut eu personal. Ni se spune «publicați materialul» și uneori ni se achită anticipat și suntem în situația de a întoarce banii pentru că acolo, în loc de publicitate comercială, este publicitate politică. Și eu reprezint un mijloc de informare în masă care a declarat public: «Nu difuzăm publicitate politică». Apar conflicte. O a doua situație este când ni se prezintă publicitatea și a doua zi suntem contactați de cel în beneficiul căruia este reclama și ne spune: «Dar de unde ați luat publicitatea aceasta și cine v-a permis să o publicați?». Dați-ne nouă, mass-mediei, niște relații civilizate, conform standardelor europene. Și când zic «dați-ne» mă refer la faptul că trebuie să avem o legislație care  să ne protejeze și pe noi, mass-media”, a declarat Eugeniu Rîbca în cadrul audierilor.
 
Potrivit lui, a doua direcție a proiectului ține de publicitate politică, care în prezent este reglementată doar în perioada electorală. „Aici apar probleme care țin de activitatea partidelor politice și a contorului banilor, apar și probleme care țin de interesele mass-media. În ce măsură acceptăm prețuri diferite, de exemplu?”, a întrebat Rîbca.
 
RECLAMA LA TV ȘI RADIO - REGLEMENTATĂ, IAR ÎN ONLINE - FĂRĂ RESTRICȚII
 
La rândul său, directorul comercial al casei de vânzări de publicitate Casa Media, Octavian Hanganu, a  semnalat riscuri privind transparentizarea procesului de plată pentru publicitate politică prin intermediari. „Dacă, înainte, publicitatea politică nu putea fi efectuată prin intermediere, adică de publicitate politică nu puteau să se ocupe agențiile de publicitate, casele de vânzări etc., ci doar posturile la direct, adică doar furnizorul putea să se ocupe de publicitate politică, în cadrul acestui proiect a apărut posibilitatea ca publicitatea politică să fie intermediată de către agențiile de publicitate și casele de vânzări. În asemenea cazuri pot apărea diferite chestii netransparente ce țin de publicitatea politică. În momentul în care apare un intermediar, de la plata de la furnizorul de publicitate până la difuzor pot apărea extra-marjă de bani. Când plata e direct de la partid - acolo nu poate fi ascunsă nicio tranzacție, dar când plata are loc prin intermediere, întotdeauna apar posibilități de trișare, ascunderea veniturilor...”, a menționat Octavian Hanganu.
 
Tot el a spus despre necesitatea de a acorda o atenție mai mare domeniului publicității pe Internet. „E necesar un capitol mai mare dedicat publicității online. Reiese că publicitatea TV, radio este reglementată foarte strict, Consiliul Concurenței urmărește, Consiliul Audiovizualului urmărește, totul e bine. Outdoor-ul [publicitatea stradală sau exterioară - n.r.] tot este urmărit de toți, de Primărie. Totul e reglementat. Când ajungem în digital, online – acolo nu e nicio reglementare. Publicitatea politică poate fi plasată cum se dorește și când se dorește, absolut nicio reglementare”, a argumentat Octavian Hanganu.
 
Și reprezentantul Asociației Agențiilor de Publicitate, Andrei Jicol, a remarcat despre faptul că sume considerabile de bani ajung la platforme mari de pe Internet, cum ar fi Facebook, Google. „De principiu, astăzi piața Internetului se estimează aproximativ la 5 milioane de euro, din care, dă Doamne, Simpals să ia un milion sau două. Respectiv, toate se duc în Statele Unite sau în Rusia. Nu am nimic împotriva acestor țări, dar e timpul să ajutăm agenții economic locali, pentru că noi în raport cu ei suntem extrem de mici”, a menționat Andrei Jicol.
 
Actuala lege a publicității este din 1997.
 
 Sursa foto: Parlament.md


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.