Eşti aici

Comunicat de presă: Lansarea Peisajului Mediatic pe anul 2013 în ţările Parteneriatului Estic

09 Aprilie 2014
1278 de afişări
Peisajului Mediatic pe anul 2013 în ţările Parteneriatului Estic (PE), elaborat în baza Indicelui Libertăţii Presei, relevă că presa din Republica Moldova este parţial liberă, cu anumite progrese în domeniul legislativ, dar care nu sunt susţinute de progrese la fel de consecvente în ce priveşte condiţiile de activitate jurnalistică.

Cu un scor de 1271 de puncte în Indicele Libertăţii Presei pentru perioada octombrie-decembrie 2013, Republica Moldova se clasează pe locul doi în spaţiul PE, la mică distanţă de Georgia, fiind urmată de Armenia și Ucraina. Astfel, în cadrul Peisajului Mediatic, Moldova, alături de Georgia, ocupă poziţia de lideri la capitolul libertăţii presei în spaţiul PE.

Totuşi, evoluţiile înregistrate pe parcursul anului trecut la capitolul libertăţii de exprimare, şi măsurate de cei trei Indici ai Libertăţii Presei, au fost contrapunctate de anumite fenomene negative. Mass-media din Moldova a fost adesea fie ignorată de autorităţi (care au luat decizii fără consultarea societăţii civile sau au contramandat adoptarea unor legi importante), fie a constituit subiectul unor atacuri verbale din partea politicienilor şi a altor figuri proeminente în stat.

Autocenzura, lipsa de transparenţă a proprietăţii media şi concentrarea pieţelor audiovizualului şi a publicităţii au constituit invariabil principalele probleme evidenţiate de publicaţie, şi care încă rămân actuale, în pofida recomandărilor experţilor media şi a atenţionărilor repetate din partea comunităţii europene.

Produs de CJI în cadrul proiectului „Monitorizarea libertăţii presei în ţările Parteneriatului Estic”, Peisajul Mediatic este o publicaţie interimară care se bazează pe Indicele Libertăţii Presei, elaborat trimestrial în baza evaluărilor a zece experţi media independenţi. În afară de Republica Moldova, proiectul se desfăşoară cu asistenţa Uniunii Europene în alte 5 state ale PE: Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan.

Peisajul Mediatic poate fi accesat aici:
Ru: http://mediafreedomwatch.org/wp-content/uploads/2014/04/EaP-Media-Freedom-Watch-Publication_RU.pdf
Eng: http://mediafreedomwatch.org/wp-content/uploads/2014/04/EaP-Media-Freedom-Watch-Publication_EN.pdf

Peisajul Mediatic, Indicele Libertăţii Presei şi recomandările experţilor au fost realizate în cadrul proiectului „Monitorizarea Libertăţii Presei în Ţările Parteneriatului Estic”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în perioada martie 2013 – februarie 2015, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Această publicaţie a fost produsă cu asistenţa Uniunii Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul publicaţiei îi revine în exclusivitate Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI). Publicaţia nu reflectă în mod necesar opinia Uniunii Europene.